Rețele de socializare

Moldova

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un copac. O femeie a decedat, iar un copil și un bărbat au ajuns la spital

O femeie de 35 de ani a murit, iar un bărbat de 33 de ani și un copil de 8 ani au ajuns la spital, în urma unui accident care s-a produs în seara de 14 ianuarie în raionul Cahul. Șoferul care a provocat accidentul a fugit de la fața locului, însă a fost găsit ulterior de polițiști, care au stabilit că individul consumase alcool înainte de a urca la volan.

Publicat

Cel care a anunțat sunat la 112 pentru a solicita ajutor medical și intervenția poliției în urma accidentului a fost un locuitor al satului Lebedenco, apelul fiind înregistrat la ora 22:20. Acesta a comunicat operatorului că a văzut automobilul tamponat într-un obstacol, a declarat pentru Cotidianul ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Cahul, Cristina Ciobanu.

Din primele informații, la volanul mașinii se afla un locuitor al satului Lebedenco, raionul Cahul, care conducea un automobil de model Volkswagen Passat, având în calitate de pasageri un bărbat în vârstă de 33 ani şi o femeie în vârstă de 35 ani, precum și un copil de 8 ani.

În rezultatul impactului, pasagera de 35 de ani a decedat pe loc din cauza traumelor. Bărbatul și minora au fost scoși din mașină, după care li s-a acordat ajutor medical. Ulterior, cei doi au fost internați pentru îngrijiri la spitalul raional Cahul. Medicii spun că viața lor este în afara oricărui pericol.


Conducătorul auto a părăsit locul accidentului cu automobilul avariat. În urma desfăşurării acțiunilor de urmărire penală, locul aflării acestuia a fost stabilit.

Fiind testat cu alcooltestul “Drager”, s-a constatat o concentrație de alcool de 0,76 mg/L.

cotidianul.md


Moldova

/FOTO/ ANTA a ieșit din nou la vânătoare de transportatori ilegali. 68 de vehicule au rămas fără plăcuțe

ANTA a ieșit din nou la vânătoare de transportatori ilegali. Timp de două săptămâni, reprezentanții agenției au monitorizat traseele din aproape toate raioanele țării, dar și în apropierea de frontierele de stat.

Publicat

În total au fost întocmite 252 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă totală de aproape 780.000 de lei. Iar 68 de conducători auto au rămas fără plăcuțe de înmatriculare la vehicule și au fost privați de dreptul de a conduce pentru o anumită perioadă. Nu au scăpat de controale nici operatorii de transport.

21 din ei au fost amendați cu câte 200.000 de lei pentru că nu au respectat normele de calitate obligatorii pentru serviciile pe care le oferă. ANTA atenționează că va continua verificările pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Trei bărbați, prinși în zona de graniță. Unul din ei avea o armă de vânătoare

Echipa mobilă a Direcției regionale SUD a depistat în toiul nopții trei persoane, care nu-și puteau justifica prezența în zona de frontieră, ba mai mult că una dintre ele deținea o armă de vânătoare, fără actele necesare.

Publicat

Ieri, 1 martie curent, în jurul orei 22:30, aflați în misiune de serviciu în zona de competență a Direcției, ofițerii Secției Echipe Mobile au observat trei persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră spre intrarea în localitatea Crihana Veche, raionul Cahul. În cadrul monitorizării, cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte, polițiștii de frontieră au văzut că una din persoane ducea în mână o armă, pe care a aruncat-o jos la apropierea patrulei.

La fața locului, persoane cu semne de ebrietate nu au putut prezenta documente de identitate, comunicând că sunt locuitori ai raioanelor Cahul și Cantemir. Fiind întrebați de scopul aflării în zona de frontieră pe timp de noapte, aceștia au declarat că ar fi fost în vizită la un cunoscut ce deține o stână în zona de frontieră.

Nu departe de locul reținerii s-au depistat o armă de vânătoare de model TOZ BM și două tuburi-cartușe de calibrul 12 mm. Deși inițial au declarat că nu le aparține arma, în cele din urmă unul din bărbați a recunoscut, însă nu ar avea actele pentru armă.


Arma împreună cu tub-cartușele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizei balistice. Persoanele vor fi sancționate pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art.332, al. (1) Cod Contravenţional al RM,iar posesorul armei riscă cercetare contravențională, conform art.361 (al.1) și art.128 (al.2).


Citește mai departe

Moldova

Minora care s-ar fi prăbușit sub gheața Nistrului nu a fost găsită. Căutările se desfășoară doar pe mal

La mai bine de o săptămâna, fata de 12 ani dintr-o localitate din Ialoveni, care s-ar fi prăbușit sub gheață în râul Nistru, încă nu fost găsită.

Publicat

Contactată de tv8.md, ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență Situații Liliana Pușcașu, a declarat că mai sunt în desfășurare căutările doar pe segmentul terestru.

„Căutările subacvatice nu mai continuă. Au fost alertați și angajații de la stațiile de pompare a apei de la Gura Bîcului și Varnița, dacă observă ceva, să ne comunice prin intermediu 112 sau direct salvatorilor. Mai mult ca atât, sunt alertați si Inspectoratele de politie Anenii Noi, Stefan Vodă și Căușeni, și polițiștii de frontiera Stefan Vodă”, spune Liliana Pușcașu.

Amintim, că la începutul săptămânii trecute salvatorii au lucrat intens pentru a recupera de sub apă cadavrul minorei, însă fără rezultat. Copila s-ar fi înecat pe 23 februarie în timp ce se afla pe gheața subțirea a râului Nistru, din apropierea satului Speia. Aceasta și-a cerut permisiunea de la mama sa pentru a merge să-și facă fotografii.


Citește mai departe

topul săptămânii