Rețele de socializare

Moldova

O copilă de 11 ani, dispărută, apoi găsită, în Chișinău: Mama fetei riscă amendă

Noi detalii despre minora de 11 ani care a dispărut în timp ce se îndrepta spre școală.

Publicat

După ce minora s-a întors acasă în seara zilei de ieri, 14 ianuarie, mama fetei a anunțat poliția că aceasta este vie și nevătămată și se află înafara oricărui pericol.

Totodată, ofițerul de presă Natalia Stati a declarat pentru Știri.md că mama împreună cu copila sa urmează să se prezinte la sectorul de poliție pentru a fi duse discuții cu fata și a stabili toate circumstanțele.

La fel, pe acest caz, oamenii legii vor sesiza Direcția Protecției Drepturilor Copilului.


Potrivit poliției, mama riscă să fie sancționată în baza art. 63 Cod Contravențional „Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”, care prevede amendă de la 300 la 750 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 15 la 25 de ore.


Moldova

Renaște businessul cu Ghiocei, la marginea șoselei: Inspectorii de Mediu vin cu avertizări

Nici nu au reușit bine să înflorească, că deja sunt smulși și vânduți. Odată cu venirea primăverii, renaște și businessul cu ghiocei, viorele și alte flori incluse în Cartea Roșie a Moldovei, la margine de păduri.

Publicat

Se întâmplă an de an, deși ecologiștii interzic acest lucru și-i sancționează dur pe vânzătorii ilegali. Comercianții clandestini pot fi observați pe diferite șosele, cei mai mulți își desfășoară activitatea pe traseul Chișinău-Orhei.

Acolo pot fi zărite zeci de persoane, dintre care și copii care stau pe marginea drumului, iar în mâini au buchețele cu flori. În acest an, un buchet de ghiocei poate fi cumpărat cu 30 de lei.

Potrivit inspectorilor de mediu, culegerea și vinderea celor 208 specii de plante incluse în Cartea Roșie, inclusiv Ghioceii, toporașii, viorelele și lăcrimioare este strict interzisă. Pentru a preveni aceste activități, specialiștii de la protecția mediului, dar și polițiștii au început deja să facă razii în perimetrul raionului Orhei, dar și în municipiul Chișinău. Cei care vor fi prinși la cules sau vândut ghiocei riscă amenzi care variază între 1500 și 3000 de lei.


În acest context, IPM vine cu un apel către toţi cetăţenii, să nu cumpere, să nu colecteze şi să nu nimicească plantele protejate de lege, deoarece astfel devin complici la distrugerea naturii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ ANTA a ieșit din nou la vânătoare de transportatori ilegali. 68 de vehicule au rămas fără plăcuțe

ANTA a ieșit din nou la vânătoare de transportatori ilegali. Timp de două săptămâni, reprezentanții agenției au monitorizat traseele din aproape toate raioanele țării, dar și în apropierea de frontierele de stat.

Publicat

În total au fost întocmite 252 de procese-verbale și aplicate amenzi în sumă totală de aproape 780.000 de lei. Iar 68 de conducători auto au rămas fără plăcuțe de înmatriculare la vehicule și au fost privați de dreptul de a conduce pentru o anumită perioadă. Nu au scăpat de controale nici operatorii de transport.

21 din ei au fost amendați cu câte 200.000 de lei pentru că nu au respectat normele de calitate obligatorii pentru serviciile pe care le oferă. ANTA atenționează că va continua verificările pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Trei bărbați, prinși în zona de graniță. Unul din ei avea o armă de vânătoare

Echipa mobilă a Direcției regionale SUD a depistat în toiul nopții trei persoane, care nu-și puteau justifica prezența în zona de frontieră, ba mai mult că una dintre ele deținea o armă de vânătoare, fără actele necesare.

Publicat

Ieri, 1 martie curent, în jurul orei 22:30, aflați în misiune de serviciu în zona de competență a Direcției, ofițerii Secției Echipe Mobile au observat trei persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră spre intrarea în localitatea Crihana Veche, raionul Cahul. În cadrul monitorizării, cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte, polițiștii de frontieră au văzut că una din persoane ducea în mână o armă, pe care a aruncat-o jos la apropierea patrulei.

La fața locului, persoane cu semne de ebrietate nu au putut prezenta documente de identitate, comunicând că sunt locuitori ai raioanelor Cahul și Cantemir. Fiind întrebați de scopul aflării în zona de frontieră pe timp de noapte, aceștia au declarat că ar fi fost în vizită la un cunoscut ce deține o stână în zona de frontieră.

Nu departe de locul reținerii s-au depistat o armă de vânătoare de model TOZ BM și două tuburi-cartușe de calibrul 12 mm. Deși inițial au declarat că nu le aparține arma, în cele din urmă unul din bărbați a recunoscut, însă nu ar avea actele pentru armă.


Arma împreună cu tub-cartușele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizei balistice. Persoanele vor fi sancționate pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art.332, al. (1) Cod Contravenţional al RM,iar posesorul armei riscă cercetare contravențională, conform art.361 (al.1) și art.128 (al.2).


Citește mai departe

topul săptămânii