Rețele de socializare

Moldova

Un bebeluș din raionul Cantemir s-a născut acasă, până la sosirea ambulanței

O femeie a dat naștere copilașului chiar la domiciliu.

Publicat

În noaptea de 3 februarie, prin intermediul Serviciului 112, echipa Asistență Medicală Urgentă Cantemir a solicitat ajutor urgent de la angajații poliției Inspectoratului de Poliție Cantemir pentru a interveni la deblocarea autospecialei din noroi.

Echipa de medici se afla la o solicitare urgentă, în satul Lărguța, pentru acordarea primului ajutor unei gravide ce se afla în travaliu.

Inspectorii au ajuns în doar câteva momente, au preluat angajații medicali și, în mod de urgență, s-au îndreptat spre domiciliul apelantei.


Însă, până ca medicii să ajungă la fața locului, micuțul grăbit a venit pe lume. Acesta împreună cu mămica au beneficiat de primul ajutor și au fost transportați la maternitatea din Cantemir.

Astăzi polițiștii i-au vizitat. Atât mama, cât și micuțul sunt bine.


Moldova

/VIDEO/ Impact frontal în comuna Tohatin. Două mașini, făcute zob. Martori: Sunt răniți

Un accident grav s-a produs pe traseul Chișinău-Ștefan Vodă, în apropierea localității Tohatin din municipiul Chișinău.

Publicat

Totul a avut loc în data de 19 iunie, în jurul orei 15.00.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa de către un martor ocular. În acestea se poate observa că impactul a fost unul frontal, iar în urma coliziunii mașinile implicate au ricoșat în părți diferite ale carosabilului. ambele automobile au părțile din față distruse, iar în unul dintre ele s-au declanșat Airbag-urile.

Martorul ocular care ne-a expediat secvența video a declarat că în urma coliziunii au fost persoane rănite, însă nu cunoaște numărul exact al acestora.


Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că va reveni în cel mai scurt timp cu detalii ale producerii impactului.


Citește mai departe

Moldova

A urcat a doua oară beat la volan: Ce riscă un tânăr din Camenca

Un tânăr de 24 de ani, originar din satul Rotari, raionul Camenca, a fost prins beat la volan.

Publicat

Totul s-a întâmplat ieri seara, 18 iunie, în jurul orei 18:00, transmite Știri.md.

Oamenii legii au oprit un Volvo care se deplasa haotic pe drum, iar de la șofer se simțea un puternic miros de alcool.

Tânărul a fost transportat la spital pentru o examinare medicală. Astfel, s-a confirmat că acesta s-a urcat la volan în stare de ebrietate.


Totodată, oamenii legii au stabilit că tânărul a mai fost sancționat în toamna anului trecut pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

Mașina a fost dusă la o parcare specială, iar tânărul acum riscă până la doi ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Captură record de heroină în Republica Moldova: Ar fi vorba despre 235 de kg

Captură record de heroină depistată pe teritoriul Republicii Moldova.

Publicat

Despre asta anunță Poliția Republicii Moldova într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei, gruparea criminală internațională a fost demascată ca urmare a unei operațiuni transfrontaliere – INI, PCCOCS și Serviciul Vamal.

Pentru nu a prejudicia mersul anchetei, oamenii legii vor reveni cu detalii mai puțin.


Totodată, surse apropiate anchetei au comunicat pentru Deschide.MD că întreaga cantitate de heroină a fost introdusă pe teritoriul R.Moldova în cantități mici, prin intermediul TIR-urilor, iar astăzi a fost depistată într-un depozit în timp ce persoanele suspecte încercau să schimbe locația celor 235 de kg.

Ar fi fost reținute două persoane de origine turcă. Heroina în cantitate de 235 kg urma să fie transportată din Moldova spre Germania. Cazul a fost investigat timp de 8 luni.
Oamenii legii urmează să vină cu alte detalii.


Citește mai departe

topul săptămânii