Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Curieri de droguri, reținuți

Patru tineri, dintre care doi minori, au decis să-și facă bani de buzunar, prin vindere narcoticelor. Se pare că aceștia aveau rolul de curieri în cadrul unui grup infracțional.

Publicat

Doar că activitatea le-a fost scurtă, toți patru au fost reținuți de polițiști. Iar asta după ce o echipă de poliție care patrula în sectorul Ciocana a observat patru tineri cu un comportament agitat. Aceștia s-au dovedit a fi doi minori, de 14 și 17 ani și doi tineri de 21 de ani, toți locuitori ai capitalei. Asupra indivizilor, polițiștii au depistat 46 pachețele din folie de staniol în care se afla conținut vegetal cu miros specific de ,,Himari”. Prin urmare, tinerii au fost imediat reținuți și duși la inspectorat. Acolo ei și-ar fi recunoscut vina.

Potrivit poliției, anterior toți patru indivizi au ajuns în vizorul oamenilor legii pentru comiterea diferitor furturi.

Totodată, s-a stabilit că dacă bănuiții reușeau să pună drogurile în ascunzișuri, iar apoi să le vândă, ar fi obținut peste 10.000 de lei. În prezent, toți patru sunt cercetați în libertate și riscă pușcărie pe un termen de la 2 la cinci ani.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Operațiune aero-medicală, la Edineț

Ajutat de un echipaj SMURD din România să ajungă pentru tratament în capitală. Un tânăr de 21 de ani a fost transportat cu elicopterul din raionul Edineț la un spital din municipiul Chișinău, în urma unui accident grav.

Publicat

Operațiunea de transport a tânărului a fost realizată în data de 11 mai. Pe parcursul zborului tânărul a fost monitorizat de medici și paramedici fără de a suporta alte complicații.

MEDIC SMURD: „Este vorba de un bărbat ce este victima unui accident rutier, produs pe data de trei mai. Pe timpul transportului nu au fost probleme, stabil hemodinamic și respirator, având administrare de oxigen pe mască facială”.

După ce elicopterul a aterizat, pacientul a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină de Urgență. Conform datelor IGSU, de la începutul anului, aceasta este a cincea operațiune aero – medicală a echipajelor SMURD, realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Băutura i-a luat mințile

Urmărire ca-n filme, în raionul Criuleni. Un șofer băut nu voia nicidecum să oprească la somațiile polițiștilor. Incidentul a avut loc în data de 10 mai, în jurul orei 20.30 seara, în satul Onițcani.

Publicat

Oamenii legii ar fi observat o mașină care se deplasa haotic pe una din străzi și l-au somat pe șofer să oprească, acesta însă a accelerat, încercând să scape de urmărire.

Imediat, șoferul a fost rugat să iasă din mașină și să prezinte actele. Astfel, s-a aflat că bărbatul are 44 de ani și este locuitor al raionului Criuleni.

Când i s-a spus că va fi dus la inspectorat, iar mașina-i va fi evacuată acesta s-a luat la ceartă cu oamenii legii.


Mașina nu se va duce la parcare … și o să vă identificăm.

În cele din urmă, șoferul a fost dus la poliție și deja acolo a căzut de acord să treacă aparatul Drager. Rezultatul testului a arătat 0,84 mg/l de vapori de alcool.

Prin urmare, pe numele șoferului a fost pornit un proces contravențional și urmează să fie sancționat cu amendă de până la 25.000 de lei pentru „Neîndeplinirea indicației legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul”. Iar pentru că a urcat băut la volan, șoferul riscă dosar penal.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ O „clarvăzătoare”, reținută de poliție

Amendă de până la 42.500 de lei, ore de muncă în folosul comunității sau pușcărie de până la trei ani. Așa pedeapsă riscă o femeie de 35 de ani, originară din raioul Ocnița care se dădea drept clarvăzătoare și estorca bani și bijuterii de la victime.

Publicat

Despre unul dintre cazuri poliția a aflat de la o femeie din capitală. Aceasta ar fi declarat că a fost înșelată de bani și de bijuterii de aur pe suma de 12 mii de lei. Suspecta s-ar fi prezentat drept clarvăzătoare și asigurând victima că îi poate păzi prietena de vrăji a estorcat bani și bunuri de preț. După un șir de căutări, bănuita a fost reținută și escortată la sectorul de poliție. La audiere aceasta și-a recunoscut vina și a povestit amănunțit Cum ar fi comis infracțiunea.

Victima, la fel a confirmat declarațiile bănuitei.

Este de menționat că suspecta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecată pentru infracțiuni analogice. Poliția continuă investigațiile în vederea stabilirii complicității acesteia și în alte cazuri de escrocherie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii