Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un contrabandist cu anabolizante, căutat de Interpol, a încercat să mituiască ofițerii SIS cu mii de euro

Un tânăr, anunțat în căutare internațională de mai mult timp, a vrut să scape basma curată și a încercat să-i mituiască cu mii de euro pe ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, după ce aceștia l-au încătușat.

Publicat

Tânărul ar fi membru activ al unei grupări specializate în contrabandă cu țigări și anabolizante prin Aeroportul Internațional Chișinău și din care anterior au făcut parte și polițiști de frontieră. Gruparea a fost destructurată de SIS în vara anului 2017, transmite deschide.md

Joi, 4 februarie, în cartierul Telecentru al capitalei, în cadrul unei operațiuni, ofițerii SIS au încătușat un tânăr în vârstă de 27 de ani, originar din Călărași, care era condamnat pentru că ar fi organizat mai multe filiere internaționae de contrabandă cu țigări și anabolizante.

Individul, înainte de a fi emisă sentința, în baza unor acte false a reușit să dea bir cu fugiții din țară, iar peste câțiva ani, cu alte acte care la fel erau false, a revenit acasă, asta deși era anunțat atât în căutare națională cât și în căutare internațională prin intermediul Interpol.


Ofițerii SIS au stabilit locul aflării acestuia și au tăbărât pest el, însă pentru libertatea sa, tânărul le-a propus mită în mărime de 3000 de euro. Ofițerii au refuzat banii și au făcut un denunț pentru tentativă de corupere, iar ulterior l-au transmis pe tânăr în custodia organelor de drept.

Solicitat telefonic, Viorel Tentiu, șeful Biroului Național Central Interpol din R.Moldova, ne-a comunicat că acțiunea de reținere a persoanei a fost un rezultat al cooperării dintre Interpol și SIS.

Daniela Mînzatu, purtătorul de cuvânt al SIS, a confirmat cazul pentru Deschide.MD, inclusiv informația că acesta ar fi încercat să-i mituiască pe ofițerii SIS, dar și a precizat că activitatea de prevenire și combatere a corupției este un obiectiv prioritar în cadrul SIS.


„Instituția, după cum am declarat la începutul anului curent, și-a asumat mai multe sarcini pe acest palier, inclusiv pe plan intern. Acțiunea colegilor noștri, de fapt trebuie să prezinte o normalitate, însă nu ceva senzațional, dar oricum apreciem și suntem mândri de acțiunile lor. Reiterăm că orice manifestare contrar normelor legale și a Codului de etică și deontologie a ofițerului de informații va fi minuțios investigată și aplicate măsuri în conformitate cu legislația în vigoare. Angajații SIS, de nenumărate ori, au fost instruiți și informați privind infracțiunile de corupție și formele asociate acesteia, precum și care sunt consecințele implicării în asemenea ilegalități”, spune Mînzat.

Reprezentantul SIS a ținut să specifice că factorii de decizie ai SIS au apreciat comportamentul și acțiunile subalternilor, caracteristice și demne de statutul unui ofițer, și se arată convinși că ei vor servi un exemplu forte pentru funcționarii publici cu statut special, dar nu în ultimul rând și pentru societate.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior urmează să-și ispășească pedeapsa în una dintre instituțiile de detenție din țară.


Aici este de menționat că individul făcea parte din una dintre cele mai mari rețeli specializată în producerea, comercializarea și traficul ilicit de produse steroide – anabolizante, care a fost destructurată de SIS în vara anului 2017.

Într-un comunicat remis presei, SIS-ul anunța că potrivit datelor acumulate, materia primă destinată contrafacerii anabolicelor era introdusă ilegal din China, ulterior într-un depozit clandestin echipat cu utilaj performant, erau produse în cantități deosebit de mari de anabolizante. Produsul finit era comercializat atât pe piața internă, cât și transportat prin contrabandă în spațiul UE. În scopul camuflării activității infracționale membrii grupării utilizau ilegal echipamente și tehnică specială: de bruiaj, de colectare ascunsă a informațiilor, drone și aparate de criptare a datelor.


Atunci, ofițerii SIS au descins cu percheziții la 16 adrese din mun. Chișinău, fiind depistate: liniile clandestine de producere, produse steroide cu valoarea estimativă de peste 10 milioane lei, mijloace financiare provenite din activitate infracțională în sumă de peste 100 mii euro, peste 50 carduri bancare, înscrisuri de ciornă, purtătoare de informații electronice, calculatoare, peste 30 telefoane mobile, arme și muniții deținute ilegal.

La unul din liderii grupării a fost depistată tehnică specială performantă, destinată contracarării măsurilor tehnice de investigații a organelor de drept.

Moldova

/FOTO/ Un tânăr a murit, după ce s-a izbit cu un Volvo într-un automobil parcat pe o stradă din Chișinău

Un tânăr a murit, după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit violent într-un automobil parcat pe acostament.

Publicat

Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:49, la intersecția bulevardului Dacia cu strada Cuza Vodă din sectorul Botanica al capitalei, transmite Deschide.md

Tânărul în vârstă de 27 de ani se deplasa la volanul unui automobil de marca Volvo când, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent într-un automobil parcat pe acostament.

La fața locului a intervenit o ambulanță, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul șoferului.


Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

De la începutul anului, în Republica Moldova au avut loc șapte accidente rutiere cu implicarea motocicliștilor

De la începutul anului, au avut loc șapte accidente cu implicarea motocicliștilor, iar o persoană și-a pierdut viața. Ofițerii Inspectoratului Naţional de Securitate Publică susțin că asemenea accidente sunt cel mai greu de investigat, deoarece șoferii nu cheamă poliția.

Publicat

imagine simbol

În jur de 20 de motocicliști s-au adunat în fața circului din Capitală, pentru a discuta cu oamenii legii despre regulile în trafic, transmite Publika.MD

„Conduc regulamentar sau mă strădui să o fac la maxim. Dar este lume care merge zgomotos, care merge cu viteză, care creează situații de accident în trafic și datorită lor am de suferit eu sau alți băieți.”

„În primul rând, când urci la ghidonul motocicletei, ea trebuie să fie în regulă. Şi anume: sistemul de frânare și ghidonul. În al doilea rând, trebuie să fii echipat corect pentru ca, în cazul unei căzături, să reduci traumele.”


Polițiștii de patrulare le-au amintit despre limita de viteză și echipamentul necesar atunci când urcă la ghidonul unei motociclete.

„Anual, avem probleme la capitolul motocicliști. În regiunile rurale sau în suburbii avem mai mare problemă la lipsa de cultură și cunoaștere a regulilor, lipsa de cunoaștere a echipamentului care trebuie să-l poarte șoferul.”, a spus șeful secție prevenire delincvență, INSP, Daniel Mazepa.

Oamenii legii îi îndeamnă pe motociclişti să fie prudenţi în trafic, iar în caz de accidente, să se adreseze poliţiei.


„Ei încearcă pe cont propriu să rezolve această problemă și nu solicită poliția. Dar rezolvând problema pe cont propriu, de obicei se transformă în bătaie, acte huliganice.”, a spus șeful secției prevenire delincvență, INSP, Oleg Rusu.

„Recomandarea de bază rămâne a fi respectarea regulilor de circulație rutieră. Urmează să realizăm anumite activități, astfel încât să garantăm securitatea la trafic acestei categorii de participanți.”, a comunicat șeful secției accidente rutiere, INSP, Pavel Apostol.

Potrivit INSP, anul trecut s-au produs în jur de 250 de accidente cu implicarea motocicliștilor, soldate cu 30 de morţi şi 200 de răniţi.


Citește mai mult: https://www.publika.md/insp-de-la-inceputul-anului-in-republica-moldova-au-avut-loc-sapte-accidente-rutiere-cu-implicarea-motociclistilor_3097346.html#ixzz6oVjIDOiY
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

Citește mai departe

Moldova

Tentativă de omor, la Basarabeasca. Un tânăr a fost atacat cu o suliță

Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost atacat cu o suliță de un bărbat în stare de ebrietate. Incidentul a avut loc ieri-seara în jurul orei 17:20, pe o stradă din orașul Basarabeasca.

Publicat

Victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 25 de ani care a avut un conflict cu un bărbat în vârstă de 35 de ani. Ultimul, fiind în stare de ebrietate, l-a atacat pe tânăr cu o suliță și i-a aplicat o lovitură în abdomen, la o distanță de câțiva centimetri de inimă, transmite Deschide.MD.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, dar și a poliției. Tânărul a fost transportat la spital, stare de sănătate a acestuia fiind stabilă și se află în afara oricărui pericol, iar agresorul a fost reținut pentru 72 de ore.

Pe numele său a fost intentată o cauză penală pentru tentativă de omor.


Totodată, oamenii legii au ridicat de la fața locului și sulița cu care a fost atacată victima. Aceasta s-a dovedit a fi o țeavă metalică de aproape 2 metri, iar într-un capăt avea o lamă de cuțit.

Polițiștii cercetează cazul pentru a stabilit toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, dar și motivul conflictului dintre cei doi.


Citește mai departe

topul săptămânii