Ediție TV
/VIDEO/ Depășire – soră cu moartea
O depășire riscantă putea să-i ia viața. Un șofer de 66 de ani s-a răsturnat cu microbuzul de rută pe care-l conducea într-o râpă de la marginea drumului.
Totul s-a întâmplat în seara de 10 februarie, în jurul orei 20.00, la intersecția dintre Șoseaua Balcani și Strada Mircești. Imaginile de la fața locului au fost postate într-un grup pe o rețea de socializare, al voluntarilor care au ieșit la fața locului pentru a scoate microbuzul din șanțul adânc. În secvența video se vede că vehiculul a fost distrus practice în totalitate.
Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că microbuzul era condus de un bărbat de 66 de ani. Acesta a fost grav rănit în urma accidentului și a fost dus la spital. Versiunea preliminară înaintată de oamenii legii ar fi că automobilistul s-ar fi angajat într-o depășire riscantă, însă a pierdut controlul volanului și a derapat cu microbuzul său direct în râpă. Din fericire, în momentul producerii accidentului, în microbuz nu se afla niciun pasager.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.
Ediție TV
/VIDEO/ De dragul like-urilor, gata de orice: Un blogger începător a postat un video cu un accident de groază
De dragul like-urilor, gata să riște cu propria viață. Un utilizator începător al unei platforme de socializare care a început să încarce materiale din weekendul trecut, a decis să dea lovitura din start cu un clip care arată momentul unui accident, surprins din interiorul maşinii implicate.


În secvența video se poate observa cum automobilul circulă cu viteză excesivă, iar la un moment dat, șoferul nu mai reușește să se isprăvească cu ghidajul.
Ulterior, același internaut a mai postat un video cu consecințele accidentului rutier, în care se poate observa că mașina a fost făcută zob. Jurnaliștii de la autoblog au reușit să află că, deși imaginile au fost făcute publice recent, accidentul s-a produs acum o lună, în satul Albinețul Vechi din raionul Fălești. Potrivit datelor oferite de poliție, la volan se afla un tânăr de 20 e ani, iar pasagerul său, care a filmat totul cu telefonul este în vârstă de 21 de ani.
Deplasându-se cu viteză excesivă, șoferul nu s-ar fi isprăvit cu controlul volanului într-o curbă periculoasă, iar drept rezultat a ieşit pe contrasens şi ulterior a ajuns într-un şanţ de scurgere a apelor pluviale. Dacă acesta nu ar fi existat, intra cu siguranţă în peretele Casei de Cultură!
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără persoane rănite.
Conducătorul maşinii nu era în stare de ebrietate. Pe caz a fost pornit un proces contravențional, șoferului fiindu-i aplicată o sancțiune sub formă de 1.200 lei amendă și şase puncte de penalizare.
Ediție TV
/VIDEO/ Doi agenți INSP, reținuți pentru mită. Ar fi cerut 6.000 de lei de la un șofer prins băut la volan
Doi agenți de patrulare din Chișinău, din cadrul INSP au fost reținuți de ofițerii CNA și procurori, fiind bănuiți luare de mită.


Aceștia ar fi cerut și primit 6000 de lei mită de la un șofer pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate alcoolică.
În scopul acumulării materialului probator, au fost efectuate percheziții în automobilul de serviciu al angajaților INSP, de unde au fost ridicați 6000 de lei, anterior, transmiși sub controlul ofițerilor CNA.
Totodată, au fost depistate și alte sume de bani și anume 6500 de lei și 620 de euro, un dispozitiv alcooloscopic, registre de evidență, telefoane mobile.
Cei doi polițiști au fost reținuți pentru 72 de ore și urmează să fie plasați în izolatorul CNA.
Ediție TV
/VIDEO/ A primit refuz de intrare în țara noastră: Un tânăr din Turcia, prins pe Aeroport cu un document fals
A primit refuz de intrare în țara noastră. În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au depistat un tânăr din Turcia cu un document falsificat asupra sa.


Străinul s-a prezentat în data de 19 septembrie 2023, printre pasagerii sosiți cu ruta „Istanbul-Chișinău”. În cadrul controlului de frontieră, persoana a declarat că vine în Republica Moldova în calitate de turist.
Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au extins verificările asupra cetățeanului turc de 27 de ani și a bunurilor acestuia. Ca urmare, tăinuit în haină a fost depistat un permis de ședere pretins a fi eliberat de către autoritățile britanice.
Din primele cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul conține indici de falsificare. În fapt, străinului i-a fost refuzată intrarea în R. Moldova, fiind documentat în continuare pentru deținerea actelor oficiale false.
Permisul falsificat a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză.
-
În căutare4 zile în urmă
Minoră de 15 ani, dispărută de mai bine de o lună: Părinții și poliția cer ajutorul oamenilor
-
Moldova4 zile în urmă
Momentul cumplitului accident produs la Anenii Noi: Un șofer de 81 de ani și un bebeluș de nici patru luni au murit
-
Moldova5 zile în urmă
„Nepoțica mea a venit acasă cu ochii vineți”. O femeie se plânge că la o grădiniță din Ștefan Vodă ar fi căzut bucăți de tavan
-
Diaspora3 zile în urmă
Moldovean îngropat de viu în Italia sub o grămadă de lemne și crengi. Angajatorul italian, condamnat la închisoare
-
În căutare5 zile în urmă
/VIDEO/ Atenție la bărbatul din imagini: Ar fi comis un furt în piața din Hîncești
-
Moldova7 zile în urmă
Și-ar fi înjunghiat un cunoscut cu un cuțit în piept: Un minor de 15 ani, reținut de poliția din Ialoveni
-
Moldova3 zile în urmă
O tânără s-a aruncat în gol de la etajul 15 al unui bloc de locuințe din Chișinău
-
Moldova7 zile în urmă
/FOTO/ Accident groaznic, la Edineț: Patru persoane au ajuns la spital