Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care primarul satului Floreni este bătut de angajații unei fabrici

Primarul localității Floreni, raionul Anenii Noi, Ruslan Crețu, ar fi fost agresat fizic de mai mulți angajați ai unei întreprinderi.

Publicat

Pe Facebook au apărut imagini în care se vede clar altercația dintre angajați și primar, transmite Știri.md.

Bătaia a avut loc ieri, 3 martie, în intervalul orelor 10:30-14:45, în apropiere de fabrica cu pricină.

”Angajații SRL Floreni în acțiune. Primarul satului Floreni, maltratat fizic, în așa țară trăim, în care toți fac ce vor și cum vor, nicio atitudine din partea organelor de resort”, a scris unul dintre martori.


Potrivit Primăriei, conflictul a pornit de la o neînțelegere dintre Primărie și fabrică.

”Fabrica avicolă SRL Floreni a fost preîntâmpinată, conform legislației în vigoare, încă la data de 25 februarie despre desfășurarea lucrărilor de reparație de azi.

Reacția care a urmat din partea lor încalcă orice normă morală și legală. Dl. primar Ruslan Crețu a fost agresat fizic de către paznici, angajați ai SRL Floreni, iar muncitorii și reprezentanții Verdinoflor Prim nu au fost lăsați să-și facă lucrul.


Menționăm că este vorba despre niște lucrări de reparație necesare, solicitarea de a sista temporar utilizarea sistemului de canalizare fiind absolut motivată în acest sens.

Ne întrebăm, ce măsuri trebuie să întreprindem ca să avem voie să petrecem lucrări la sistemul canalizare ce ne aparține? Să ieșim cu furcile??? De ce administrația publică locală din sat trebuie să ceara permisiunea de la niște nerușinați care nu achită bani pentru serviciile pe care le consumă mai bine de un an???”, se arată în comunicatul Primăriei.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă din cadrul IP Anenii Noi, Olesea Gherman ne-a declarat că Poliția a fost sesizată în urma altercațiilor.


”Acolo s-a desfășurat o întrunire spontană a lucrătorilor fabricii și reprezentanților APL Floreni (primarul și reprezentanții Gospodăriei Comunale).

Întrunirea a fost cauzată de dezacordul reprezentanților fabricii cu acțiunile Gospodăriei Comunale privind instalarea unui contor la țeava de evacuare a apelor reziduale ale Fabricii.


La asigurarea securității publice au fost implicați angajații IP Anenii Noi.

În timpul asigurării securității publice, careva plângeri/sesizări de la părțile implicate la întrunire sau alte persoane, nu au parvenit”, ne-a declarat ofițerul de presă.


Moldova

Un bărbat de 43 de ani, găsit spânzurat, la Sîngerei

Un bărbat de 43 de ani a a fost găsit spânzurat în locuința sa. Descoperirea macabră a avut loc în amiaza zilei, în localitatea Sîngereii Noi, din raionul Sîngerei.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un bărbat de 43 de ani. Medicul-legist venit la fața locului nu a depistat semne de moarte violentă, fapt care îi face pe oamenii legii să considere că ar fi vorba despre un caz de suicid, scrie Deschide.MD.

Angajații IP Sîngerei cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit bărbatul, dar și motivul care l-a făcut să recurgă la acest gest disperat.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ S-a pomenit cu poliția în prag. Un bărbat din Ocnița a rămas fără armele pe care le deținea ilegal

În baza informației operative, polițiștii din Ocnița au desfășurat percheziții la domiciliul unui bărbat de 47 de ani din localitatea Rujnița.

Publicat

În rezultat a fost depistată și ridicată o armă cu țeavă lisă, un pistol pneumatic de model neidentificat, un tub de masă plastică care conține bile de metal pentru pistol pneumatic și un balonaș cu gaz pentru pistolul depistat, toate acestea fiind deținute în ilegal.

Audiat de polițiști, bărbatul nu a putut explica proveniența armelor și a obiectelor interzise, dar și scopul deținerii acestora. Persoana urmează să fie sancționată conform legislației, pentru păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit și fără acte de proveniență.

Reiterăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr.130 din 08.06.2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor toate persoanele fizice şi juridice care deţin în posesie arme au obligaţia să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul ori sediul, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condiţiile legii.


Totodată, persoana care predă benevol arma de foc, muniţiile sau mijloacele explozive, pe care le-a păstrat ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravenţională.


Citește mai departe

Moldova

Curier de acte false. Un moldovean, prins la frontiera română cu două permise pe care voia să le ducă în Spania

Publicat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova, două permise de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-au dovedit a fi falsificate.

În data de 18 august 2022, în jurul orei 11.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, pasager într-un autocar ce se deplasa spre Spania.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului două permise de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, eliberate pe numele altor persoane.


Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.

Cu privire la documente, bărbatul a declarat că o prietenă a soţiei l-a rugat să le preia din R. Moldova, de la o persoană necunoscută, urmând să le transporte în Portugalia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.


Citește mai departe

topul săptămânii