Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat a fost găsit spânzurat în casă, la Ocnița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit spânzurat în propria gospodărie.

Publicat

Descoperirea macabră a avut loc astăzi, în jurul orei 10:42, în orașul Ocnița, scrie deschide.md

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 61 de ani. Potrivit Svetlanei Talpă, ofițerul de presă al IP Ocnița, pe suprafața cadavrului nu au fost depistate urme de moarte violentă.

Reprezentantul IP Ocnița a ținut să menționeze că trupul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat de către o vecină care a venit în ospeție ca să-l întrebe de ce nu răspunde la telefon copiilor.


Bărbatul era tată a doi copii, ambii fiind stabiliți cu traiul în Chișinău, iar soția sa este plecată de 15 ani la muncă peste hotare.

Preliminar se presupune că ar fi vorba despre un caz de suicid. Acesta a lăsat un bilețel de adio în care a indicat numele copiilor.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a murit bărbatul, dar și motivul care l-a făcut să recurgă la acest gest disperat.


Moldova

Un curier a fost doborât de un Mercedes la Buiucani după ce ar fi ignorat un indicator

Un impact dintre un curier pe scooter și un Mercedes condus de o femeie de 49 de ani s-a produs în această dimineață în sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, accidentul a avut loc în jurul orei 11:00 pe strada Ștefan Neaga, transmite Zugo.MD.

Oamenii legii au stabilit ca șoferița se deplasa pe drum cu prioritate, iar tânărul cu scooter-ul a ieșit de pe drum secundar, ignorând astfel cerințele indicatorului.

Tânărul de 24 de ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O grupare specializată pe comercializarea drogurilor, destructurată

Un grup de persoane specializat în păstrarea şi realizarea în cantităţi mari şi deosebit de mari a drogurilor de tip PVP ( „sare”), în Chișinău, Tiraspol și Bender, a fost destructurat.

Publicat

Trei suspecți, originari din municipiul Chișinău și orașul Bender, vindeau „marfa” consumatorilor de droguri prin intermediul aplicației Telegram.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat şi ridicat telefoane mobile, cartele SIM, un cântar electronic, droguri și amestecuri etnobotanice.

Valoarea drogurilor pe piața neagră constituie în jur de 150 000 de lei.


Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.


Citește mai departe

Moldova

Și-a procurat mașină cu revizia tehnică și asigurarea auto cu indici de falsificare

Un conducător auto de 18 ani este documentat pentru deținerea actelor oficiale cu semne vizibile de falsificare pentru mijlocul de transport. Audiat, acesta a comunicat că nu este în cunoștință de cauză întrucât și-a achiziționat mașina cu numere străine, acum o săptămână, fără să o verifice.

Publicat

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au acționat în baza unei informații operative oprind în trafic un mijloc de transport de model BMW 320D cu plăcuțele de înmatriculare lituaniene. Acțiunea a avut loc în proximitatea orașului Otaci.

Solicitat să ofere actele necesare ale mașinii, șoferul le-a prezentat fără ezitare. În urma verificărilor polițiștii de frontieră au identificat semne necaracteristice asupra reviziei tehnice și a asigurării auto internaționale.

Întrebat despre cele identificate, tânărul de 18 ani, originar din orașul Soroca, a declarat că nu cunoaște absolut nimic, menționând că și-a procurat BMW-ul acum o săptămână cu tot pachetul de documente, fără a avea posibilitatea de a verifica actele.


În repercursiune, documentele au fost transmise în adresa laboratorului tehnico-juridic pentru efectuarea expertizei în urma căreia se va stabili dacă tânărul va fi sau nu cercetat conform art. 361 a Codului Penal al Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii