Rețele de socializare

Diaspora

/VIDEO/ Un moldovean reținut în Italia după ce a maltratat un bărbat în scaun cu rotile, de care avea grijă

Un moldovean de 57 de ani, care îngrijea de un bolnav, în Italia a ajuns pe mâna poliției din peninsulă. Iar asta după ce l-ar fi înjurat și chiar luat la pumni pe bolnavul de care avea grijă. Totul s-a întâmplat în noaptea de 17 martie, în orașul Milano. 

Publicat

Presa din Italia scrie că aproape de ora 23.00, victima, în vârstă de 47 de ani a sunat la 112 și a declarat că, cu puțin timp înainte, îngrijitorul său, fiind în stare de ebrietate, mai întâi l-ar fi insultat, iar apoi l-a bătut fără niciun motiv.

La fața locului s-a deplasat o echipă mobilă de carabinieri.

Bărbatul maltratat le-ar fi spus oamenilor legii că îngrijitorul său îl asistă permanent de luni de zile și avea întotdeauna un comportament echilibrat și profesionist, dar în ultima perioadă ar fi început să consume alcool în exces, schimbându-și în consecință atitudinea.


După ce a dat declarații victima a fost preluată de ambulanță și dusă la spital. Starea bărbatului nu a fost una gravă, așa că după investigații medicale el a fost lăsat să plece acasă.

La scurt timp, carabinierii au reușit să dea de urmele suspectului. Este vorba despre un moldovean de 57 de ani care acum este cercetat pentru maltratarea unei persoane în scaun cu rotile.

echipa.md


Diaspora

Un moldovean și-a lăsat fiul la volan și s-au ales amândoi cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi, tată şi fiu, deoarece unul dintre ei, tatăl celuilalt, i-a încredinţat fiului ansamblul de vehicule pe care îl deţinea, deşi cel din urmă nu deţinea permis corespunzător categoriei.

Publicat

În data de 05 mai a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Vlădești, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu de vehicule condus de un tânăr cu dublă cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 31 de ani. Acesta călătorea împreună cu tatăl său, în vârstă de 53 de ani, de asemenea cu dublă cetăţenie bulgară şi R. Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că şoferul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule respectiv, al cărui proprietar este tatăl său, care era pasager.

Cu privire la cele constatate, proprietarul ansamblului rutier în cauză, a declarat că i l-a încredințat fiului său să-l conducă deoarece se simțea obosit.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducerela finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Un moldovean circula pe drumurile din România la volanul unui automobil neînmatriculat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat.

Publicat

În ziua de 3 mai a.c, în jurul orei 02.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un autoturism marca Lexus, ale cărui plăcuțe de înmatriculare lipseau, fiind înlocuite cu unele de hârtie aplicate pe parbriz, respectiv, lunetă, și care era condus de un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/Doi moldoveni transportatu ilegal băuturi alcoolice, însa poliția de frontieră Română i-a deconspirat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora au descoperit într-un autovehicul 30 litri de băuturi alcoolice, pentru care doi bărbaţi, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, nu dețineau documente justificative.

Publicat

În data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ţuţora – I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DN 28 Iaşi-Albiţa, pe raza localității de frontieră Tomeşti, un autovehicul, în care erau doi bărbaţi cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în vârstă de 27, respectiv 40 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, colegii noștri au descoperit 20.5 litri coniac, 5 litri de vin şi 4,5 litri vin spumant, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente justificative.

În cauză s-a luat măsura ridicării întregii cantități de bunuri, în valoare totală de 1095 de lei, efectuându-se, totodată cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.



Citește mai departe

topul săptămânii