Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Furturi inspirate din filme

S-au inspirat din filmele de acțiune. Doi tineri au fost reținuți de poliția capitalei, bănuiți că au spart patru magazine de gadgeturi din capitală.

Publicat

Cei doi ar fi acționat în sectorul Botanica al capitalei, în perioada ianuarie-februarie. Furturile au fost surprinse de camerele de supraveghere. În imagini se văd suspecții, înarmați cu un topor sparg ușile, și în clipe numărate fură câte telefoane pot, smulgându-le de pe vitrine, după care fugeau până la venirea pazei și a poliției. Î total, ei ar fi cauzat celor patru magazine sparte un prejudiciu estimat la suma de 150 000 de lei.

După mai multe căutări, indivizii au fost reținuți. Este vorba despre doi tineri de 25 și 28 de ani, originari din raioanele Telenești și Basarabeasca, anterior judecați pentru furturi și jafuri.

DIN DECLARAȚIILE SUSPECȚILOR:
– Pentru ce ai fost adus la IP Botanica?
– Din magazinul Moldcell am furat niște telefoane.
– De câte ori ai intrat în magazine?
– De vreo patru ori.
– Ce ai furat din magazinul Moldcell?
– Telefoane și ceasuri.
– Ai fost singur?
– Nu.


Acasă la bănuiți, polițiștii au depistat și ridicat o parte din telefoanele mobile furate, restul bănuiții ar fi reușit să le vândă. În prezent, ambii sunt reținuți pentru 72 de ore și cercetați penal pentru furt, infracțiune pentru care legea prevede amendă de până la 67.500 de lei sau detenție pe un termen de până la patru ani.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Accident cu trei mașini, în capitală. Șoferul vinovat și-ar fi recunoscut vina

Diminețile șoferilor din capitală mai des încep cu accidente decât cu o cafea. Asta s-a întâmplat și în prima jumătate a zilei de 14 mai, la ora 10.30, pe strada București din capitală.

Publicat

Trei șoferi s-au pomenit cu mașinile accidentate după ce nu au încăput pe aceeași stradă. În imaginile de la fața locului, surprinse de operatorul emisiunii noastre se pot observa doar două din cele trei mașini avariate.

Se pare că acestea s-au tamponat în lanț, una având avariată partea din față, iar cealaltă – bariera de protecție din spate. Contactat pentru a afla mai multe detalii, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati a declarat că șoferul care ar fi provocat coliziunea și-ar fi recunoscut vina la fața locului. Prin urmare, toți trei automobiliști s-au deplasat singuri la Secția Documentare accidente Rutiere pentru a înregistra cazul.

Automobilistul, care ar fi provocat accidentul și din vina lui alți zeci de șoferi s-au pomenit în ambuteiaje riscă amendă de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Prins „mort” beat la volan

Un șofer de 37 de ani a fost prins „mort” beat la volan pe o stradă din Chișinău.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 13 mai pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. Individul a fost observat de un echipaj mobil al poliției în timp ce se deplasa haotic pe drum.

Automobilistul a fost imediat somat. Odată ce a deschis fereastra pentru a fi verificat, polițiștii au simțit un miros puternic specific alcoolului.

Prin urmare, șoferul a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul arătând o concentrație de 1.54 mg/l în aerul expirat, ceea ce demonstrează un grad avansat de alcoolemie.


În acesta context, automobilistul a fost imediat privat de permisul de conducere.

Pentru șofatul în stare de ebrietate, dreptul de a conduce vehicule îi va fi anulat pe un termen de până la patru ani.

echipa.md


 

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Ceartă ca la piață, în trafic

Legea n-o cunoștea, dar încerca să se dea tare în fața polițiștilor. Un șofer, oprit pe traseu pentru viteză nu voia nicidecum să prezinte actele.

Publicat

Acesta susținea că nu este obligat să le prezinte oamenilor legii. Totul s-a întâmplat în data de 14 mai, pe traseul Chișinău-Soroca. Ofițerii de patrulare l-ar fi somat pe automobilist, după ce l-au surprins deplasându-se cu 112 km/h. Șoferul a oprit la cererea polițiștilor ca să-i anunțe că el nu a încălcat nimic.

Mai mult, el refuza și să ofere și documentele spre control. Iar dacă asta ar fi puțin, șoferul s-a arătat nemulțumit și de faptul că este filmat.

După ce i-au fost verificate actele, conducătorul auto a fost sancționat cu 1000 de lei și 4 puncte de penalizare pentru încălcarea regimului de viteză. În acest context, INSP reamintește șoferilor că aceștia sunt obligați să cunoască și să respecte regulamentul circulație rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii