Rețele de socializare

Ediție TV

„I-au turnat cu sila alcool pe gât și l-au lăsat în pădure”. Un copil de 8 ani a trecut prin clipe de coșmar

Caz șocant în satul Avdarma din raionul Comrat. Un băiețel de numai opt ani a fost impus să bea alcool, apoi lăsat să zacă într-o pădure. 

Publicat

Potrivit portalului Sputnik.MD, un grup de adolescenți s-ar fi dus să se odihnească în pădure. Cu ei ar fi mers și un băiețel de opt ani. Când așa numiții lui prieteni i-ar fi propus să consume alcool, el ar fi refuzat, ceea ce i-a nemulțumit pe adolescenți.

Atunci, aceștia l-au ținut cu forța pe micuț și l-au impus să bea cu de-a sila. Aceștia s-au oprit numai când micuțul și-a pierdut cunoștința și a căzut la pământ.

Crezând că l-au omorât, adolescenții s-au speriat și au fugit de la locul faptei. Din fericire, micuțul a fost observat de un trecător, care a chemat ambulanța la fața locului.


Copilul a fost dus la spitalul raional Comrat, cu o intoxicație gravă. În sângele lui a fost depistată o cantitate mare de alcool.

„Copilul a fost diagnosticat cu intoxicație cu alcool de gravitate medie. Pentru organismul unui copil este un stres foarte mare. Medicii i-au acordat ajutorul medical copilului în prezența părinților, i-au administrat picurători, iar starea lui s-a stabilizat. Apoi, copilul a fost lăsat să meargă acasă ”, a declarat directorul Spitalului din Comrat, Nina Railean.

Poliția a pornit o anchetă pe caz, iar adolescenții care au procedat astfel cu băiatul de 8 ani vor fi trași la răspundere.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Accident violent, la Sîngera

Accidentele în municipiul Chișinău nu se mai termină. Un tânăr de 20 de ani a devenit victima șofatului neglijent, după ce mașina în care se afla în calitate de pasager s-a tamponat cu un alt autovehicul.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 7 mai, aproximativ la ora 15.15. În urma investigațiilor s-a stabilit că unul din din automobile erau condus de un șofer de 58 de ani, iar în calitate de pasager era un tânăr de 20 de ani.

La un moment dat, în vehiculul lor a intrat violent un automobil ghidat de un bărbat de 69 de ani. În urma coliziunii a avut de suferit doar pasagerul. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Poliția continua să cerceteze cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Șoferul vinovat riscă pedeapsă în funcție de gravitatea leziunilor suferite de către victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la indivizii din imagini

Atenție la tinerii care apar în imagini. Ar fi furat două mașini, iar acum, poliția încearcă să le dea de urme. Pe cazurile date sunt anunțați în căutare patru indivizi.

Publicat

Unul dintre incidente s-a petrecut în data de 5 februarie. La poliție a apelat proprietarul unei mașini, care a declarat că vehiculul i-a fost sustras din parcarea unui bloc de locuit de pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana. Camerele video din preajmă l-au surprins pe un potențial suspect.

Despre al doilea caz, oamenii legii au fost alertați în data de 21 februarie. Un bărbat de 35 de ani a comunicat că și-a lăsat mașina la parcarea în ograda unui bloc cu mai multe etaje amplasat pe strada Petru Zadnipru, tot de la Ciocana.

De această dată, suspectați sunt alți trei indivizi deocamdată neidentificați. În acest context, persoanele care au recunoscut indivizii din imagini sunt și au detalii despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să comunice informaţiile la numerele 112 sau 076 777 761.


Dacă vor fi identificați și găsiți vinovați, toți patru riscă câte 5 ani de detenție.

Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Riscă detenție pe viață

Procurorii din Comrat au finalizat investigațiile cazului care a șocat întreaga țară la începutul acestui an.

Publicat

Dosarul minorei de 12 ani violată de doi amici la o zi de naștere a fost transmis judecătorilor spre examinare. Amintim că totul a avut loc de Crăciun, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, în satul Chirsova. Victima de 12 ani, s-ar fi dus, împreună cu o prietenă de a ei de 16 ani la o zi de naștere unde fusese invitate.

Doi dintre indivizi, mai întâi au convins fetița să consume alcool, iar după ce au îmbătat-o ar fi violat-o.

Mai mult, ei ar fi încuiat victima, dar și pe prietena ei în casă, pentru ca ele să nu poate ieși și cere ajutor. Atunci, poliția a fost anunțată despre cele întâmplate iar pe caz fusese pornită o anchetă pentru violul unei minore care nu a atins vârsta de 14 ani.


Pentru cele comise, indivizii riscă de la 10 până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii