Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ A scăpat nepedepsit pe gratis

Și-a bătut mama, iar după ce a scăpat nepedepsit, și-a băgat un cumătru, dar și un polițist după gratii.

Publicat

Un bărbat din Florești a denunțat un caz de corupție la CNA. Într-un comunicat de presă, reprezentanții instituției au oferit detalii ale cazului. Potrivit denunțătorului, mama lui ar fi depus o plângere la poliție, precum că ar fi fost agresată fizic de propriul fiu. În timpul documentării, polițistul care se ocupa de caz i-ar fi dat de înțeles denunțătorului că ar putea închide ochii la plângerea depusă de mama sa, însă pentru asta ar avea nevoie de o stimulare financiară.

Ca să evite orice riscuri, bărbatul l-ar fi rugat pe un cumătru de-al său să fie intermediar al schemei. Anume el trebuia să transmită suma de 2.000 de lei polițistului. Însă, după ce s-a rezolvat cazul, bărbatul s-a răzgândit să achite suma convenită și i-a denunțat atât pe polițist, cțt și pe cumătrul său la CNA. Pe faptele descrise a fost pornită o anchetă pentru trafic de influență. Atât angajatul IP Florești, cât și cumătrul denunțătorului au fost reținuți pentru 72 de ore.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pușcărie sau amendă penală. Mai mult, polițistul riscă să fie privat de dreptul de a ocupa funcții publice.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Blogger-vitezoman, căutat de poliție

De dragul like-urilor, unii sunt gata de orice, chiar să-și pună viețile lor și a celor din jur în pericol. în pericol. Este și cazul unui tânăr, care se filmează regulat încălcând regimul de viteză și plasează secvențele video pe contul său de pe o rețea de socializare.

Publicat

În unul dintre cazuri, a fost la un pas de a lua pe capotă un pieton, care traversa regulamentar pe bulevardul Decebal din capitală.

În alte secvențe video, același șofer apare încălcând regimul de viteză. Uneori acul vitezometrului ajungea să indice aproape 200 km/h. Mai mult, se observă că acesta nu are centura de siguranță cuplată. Portalul de știri Autoblog.MD scrie că individul anterior ar fi avut de a face cu oamenii legii, însă asta nu-l împiedică chiar să-şi bată joc de inspectori, inclusiv prin cuvinte necenzurate. Aceeași sursă a ținut să menționeze că automobilele cu care se filmează individul sunt luate în chirie.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute pe rețelele de socializare. Șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere conform legislației în vigoare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-a băgat soțul în spital

Accident violent în raionul Strășeni. Un bărbat de 43 de ani a ajuns cu multiple traumatisme la spital, după ce mașina în care se afla ca pasager s-a izbit în gardul metalic al unei gospodării.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în noaptea de 5 mai, în jurul orei 01.30, în satul Făgureni. Potrivit detaliilor oferite de ofițerul de presă de la IGP, Cristina Crudu, la volanul mașinii se afla o femeie de 39 de ani, iar în calitate de pasager era soțul ei, un bărbat de 43 de ani.

Femeia conducea cu o viteză avansată, iar când a intrat într-o pantă abruptă, a pierdut controlul volanului și, în rezultat s-a tamponat violent în pilonul unui gard.

Femeia a scăpat fără nicio zgârietură, soțul ei a suferit însă mai multe traumatisme și a fost dus la spital. Șoferița a fost testată la alcool și s-a constatat că aceasta nu consumase băuturi spirtoase.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ „Vindea” permise de conducere

Suspectat că „vindea” posibilitatea de a obține permise de conducere absolvenților școlilor auto din sudul țării. Este isprava unui bărbat din Cantemir, reținut de ofițerii anticorupție.

Publicat

Individul a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce a fost pârât de un potențial client de-al său. Potrivit denunțătorului, suspectul i-ar fi promis, că în schimbul a 800 de euro, îi va convinge pe examinatorii de la Cahul să-i favorizeze obținerea permisului de conducere de categoria B.

Pentru a aduna mai multe probe care ar demonstra vina suspectului, ofițerii anticorupție au descins acasă la bănuit. Acolo, oamenii legii au depistat 9.140 de euro ascunși într-o carte. Luat la întrebări, acesta nu a putut explica de unde are această sumă de bani.

Prin urmare, în dimineața de 05 mai, individul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 2 la 7 ani de detenţie sau amendă penală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii