Rețele de socializare

Moldova

Prinși pe urme fierbinți. Trei indivizi, reținuți nu departe de locul unde ar fi comis un furt

Comportamentul straniu i-a dat de gol. Trei indivizi, cu vârstele cuprinse între 23 și 38 de ani au ajuns pe mâna poliției, bănuiți de furtul a mai multe piese auto.

Publicat

Despre caz poliția a aflat în noaptea de 26 aprilie, în jurul orei 02.15, de la proprietarul vehiculului care a declarat că din mașina lui, parcată pe strada Andrei Doga i-au fost furate piese în valoare de 108.000 de lei. La fața locului s-a deplasat un echipaj de reacțiune operative, care patrula în zonă. Oamenii legii au observat nu departe de locul infracțiunii un vehicul, în care se aflau niște indivizi stranii. Șoferul vehiculului, observând poliția a încercat să se eschiveze dar a fost stopat. În mașina bănuiților au fost depistate bunurile furate.

Prin urmare, cei trei suspecți au fost escortați la inspectorat, unde și-ar fi recunoscut vina. Bunurile sustrase au fost ridicate și urmează a fi restituite proprietarului.

Cei 3 suspecți sunt cercetați în stare de libertate pentru Furt, infracțiune care se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, sau detenție pe un termen de până la 4 ani.

echipa.md


Advertisement

Moldova

Un curier a fost doborât de un Mercedes la Buiucani după ce ar fi ignorat un indicator

Un impact dintre un curier pe scooter și un Mercedes condus de o femeie de 49 de ani s-a produs în această dimineață în sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, accidentul a avut loc în jurul orei 11:00 pe strada Ștefan Neaga, transmite Zugo.MD.

Oamenii legii au stabilit ca șoferița se deplasa pe drum cu prioritate, iar tânărul cu scooter-ul a ieșit de pe drum secundar, ignorând astfel cerințele indicatorului.

Tânărul de 24 de ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O grupare specializată pe comercializarea drogurilor, destructurată

Un grup de persoane specializat în păstrarea şi realizarea în cantităţi mari şi deosebit de mari a drogurilor de tip PVP ( „sare”), în Chișinău, Tiraspol și Bender, a fost destructurat.

Publicat

Trei suspecți, originari din municipiul Chișinău și orașul Bender, vindeau „marfa” consumatorilor de droguri prin intermediul aplicației Telegram.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat şi ridicat telefoane mobile, cartele SIM, un cântar electronic, droguri și amestecuri etnobotanice.

Valoarea drogurilor pe piața neagră constituie în jur de 150 000 de lei.


Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.


Citește mai departe

Moldova

Și-a procurat mașină cu revizia tehnică și asigurarea auto cu indici de falsificare

Un conducător auto de 18 ani este documentat pentru deținerea actelor oficiale cu semne vizibile de falsificare pentru mijlocul de transport. Audiat, acesta a comunicat că nu este în cunoștință de cauză întrucât și-a achiziționat mașina cu numere străine, acum o săptămână, fără să o verifice.

Publicat

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au acționat în baza unei informații operative oprind în trafic un mijloc de transport de model BMW 320D cu plăcuțele de înmatriculare lituaniene. Acțiunea a avut loc în proximitatea orașului Otaci.

Solicitat să ofere actele necesare ale mașinii, șoferul le-a prezentat fără ezitare. În urma verificărilor polițiștii de frontieră au identificat semne necaracteristice asupra reviziei tehnice și a asigurării auto internaționale.

Întrebat despre cele identificate, tânărul de 18 ani, originar din orașul Soroca, a declarat că nu cunoaște absolut nimic, menționând că și-a procurat BMW-ul acum o săptămână cu tot pachetul de documente, fără a avea posibilitatea de a verifica actele.


În repercursiune, documentele au fost transmise în adresa laboratorului tehnico-juridic pentru efectuarea expertizei în urma căreia se va stabili dacă tânărul va fi sau nu cercetat conform art. 361 a Codului Penal al Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii