Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Furau piese metalice de pe piloni electrici: Trei moldoveni, cercetați penal pe caz

Trei conaționali riscă a fi cercetați penal pentru sustragerea pieselor metalice de pe instalațiile unor piloni ai rețelelor de electricitate.

Publicat

Aceștia au fost depistați de patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești în apropiere de localitatea Greceni. Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute.

Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești, aflându-se în misiune de serviciu, la o distanță de aproximativ 600 de metri de la frontiera de stat a stopat pentru verificări două autoturisme. Polițiștii de frontieră au cerut conducătorilor auto și încă unui bărbat care se afla cu ei să se legitimeze, fiind totodată întrebați de scopul aflării acestora în zona de frontieră.

Astfel, s-a stabilit că bărbații, originari din orașul Taraclia, nu aveau cu ei actele de identitate (doar permisul de conducere) și nici nu se avizaseră la subdiviziunea Poliției de Frontieră pentru accesul în zona de frontieră.


În urma verificărilor suplimentare întreprinse, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagajul ambelor mijloace de transport mai multe piese metalice. Bărbații au recunoscut că piesele metalice le-au dezasamblat de pe carcasa unor piloni de susținere a rețelei de electricitate, situați în zona de frontieră, argumentându-și acțiunile prin faptul că pilonii de mult nu mai sunt funcționali. Aceștia intenționau să vândă piesele la un centru de colectare a fierului uzat.

Ca urmare, persoanele au fost sancționate pentru încălcarea regimului zonei de frontieră conform art.332, al.(1) CC al RM, iar autoturismele împreună cu marfa au fost indisponibilizate pe teritoriul SPF Vulcănești, până la luarea unei decizii.



Moldova

/VIDEO/ Doi pasageri au fost răniți după ce șoferul vehiculului în care se aflau s-a izbit în remorca unui camion

Coliziune violentă pe traseul Chișinău-Ungheni. Un șofer s-a izbit puternic în remorca unui autocamion parcat la marginea drumului.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 30 septembrie, la ora 07.00, în apropierea satului Cojușna din raionul Strășeni. Potrivit ofițerului de la IP Strășeni, Mariana Didenco, totul s-ar fi întâmplat din cauza că șoferul dubiței, în vârstă de 54 de ani se deplasa cu viteză excesivă, iar la un moment dat, a nu s-a mai isprăvit cu ghidajul, izbindu-se direct în camionul ce staționa.

În urma coliziunii, doi pasageri din dubiță, de 39 și, respectiv 38 de ani au fost răniți, având nevoie de îngrijiri medicale. Testat alcoolscopic, s-a constat că șoferul de 54 de ani nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

Pe caz este inițiată o anchetă, iar șoferul riscă sancțiuni în funcție de gravitatea leziunilor victimelor.



echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beție criminală, la fălești: Un bărbat și-ar fi omorât amicul pahar, lăsându-l apoi să zacă pe malul unui lac

Crimă la beție, în raionul Fălești. Un bărbat de 55 de ani este suspectat că și-ar fi omorât amicul de 44 de ani, lăsându-l apoi să zacă pe malul unui lac.

Publicat

Investigațiile au început în data de 29 septembrie după ce o locuitoare a satului Șoltoaia a sunat la poliție declarând că a depistat pe malul iazului din sat cadavrul unui bărbat cu semne vizibile de moarte violentă. La fața locului, oamenii legii au reconstituit cronologia celor întâmplate.

S-a constata că victima de 44 de ani și suspectul de 55 de ani consumau împreunî alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. La scurt timp, conflictul generat într-o bătaie crâncenă.

JANA MOLCEANOV, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE FĂLEȘTI: „În timpul altercațiilor bărbatul de 55 de ani și-ar fi lovit amicul de pahar cu pumnii și picioarele, care în rezultatul loviturilor acesta a decedat. Cadavrul bărbatului a fost îndreptat pentru examinare medico-legală, iar suspectul în comiterea infracțiunii a fost reținut pentru 72 de ore”.


La moment oamenii legii stabilesc toate circumstanțele cazului.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Pericole de incendii cauzate de sistemele de încălzit: IGSU explică regulile de securitate

Astăzi 30 septembrie 2022 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență lansează un spot social prin care oamenii sunt atenționați să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la utilizarea și exploatarea sobelor de încălzit.

Publicat

Spotul video are drept scop informarea populației asupra măsurilor de prevenire a incendiilor în locuință. Acest produs cuprinde principalele reguli de utilizare în siguranță a surselor de încălzire, în special a sobelor alimentate cu combustibil solid.

Prin acest material, IGSU atenționează că încălcarea regulilor antiincendiare și anume folosirea lichidelor ușor inflamabile, obturarea canalelor de ventilare, dar și aerisirea insuficientă a încăperilor poate crea intoxicații cu monoxid de carbon, dar și producerea incendiilor în spațiile de locuit.

Salvatorii și pompierii îndeamnă persoanele să se pătrundă de responsabilitate și să respecte cu strictețe bazele securității vieții. Potrivit IGSU, în fiecare an din cauza incendiilor mor peste 100 de persoane.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii