Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Razii nocturne SPIA-INSP: Sute de vitezomani și mai mulți șoferi băuți, documentați și pedepsiți

Amenzi în valoare de peste 100 000 de lei, șoferi în stare de ebrietate și mașini cu acte în neregulă, descoperite în urma raziilor nocturne comune ale SPIA și INSP.

Publicat

În perioada 13-14 august 2021, Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA), în comun cu Inspectoratul Național de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliției(INSP), au desfășurat un complex de măsuri cu privire la prevenirea încălcărilor regulilor circulației rutieră, promovarea comportamentului corect în traficul rutier, combaterii corupţiei, precum și în vederea asigurării disciplinei de serviciu în rândurile funcționarilor publici cu statut special din cadrul MAI.

În cadrul activităților desfășurate, au fost implicați 12 ofițeri ai Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), fiind constituite 9 echipe de patrulare auto, care au activat în mun. Chișinău și Zona Centru a Republicii Moldova.

Astfel, în rezultatul acțiunilor realizate, în privința șoferilor care au încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere au fost întocmite 98 procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea amenzilor în sumă de 101 750 de lei și 285 puncte de penalizare.


Cele mai frecvente încălcări documentate au fost: depășirea limitei de viteză, nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorității de trecere, încălcarea regulilor de exploatare a autovehiculului și starea de ebrietate la volan.

De menționat este faptul că, în cadrul acțiunilor realizate, au fost documentate trei cazuri de conducere a unităților de transport în stare de ebrietate.

Astfel, în cazul a doi conducători auto a fost stabilită concentrația de alcool în aerul expirat de 0,45mg/l, cazurile fiind înregistrate pentru examinare sub aspect penal și contravențional.


Totodată, a fost întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, în cazul unui conducător auto care a înregistrat 1,16 mg/l concentrație de alcool în aerul expirat.

Activităţile realizate au avut drept scop depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la regimul circulaţiei rutiere, în special a celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor/produselor stupefiante, depășirea regimului de viteză, precum și a altor abateri de la prevederile Regulamentului circulației rutiere.



Moldova

/VIDEO/ La ghidon, băut și fără permis. Un motociclist a rămas fără vehicul și riscă pedeapsă contravențională

Refuza să se conformeze cerințelor legale. Un tânăr de 20 de ani a fost prins în stare avansată de ebrietate la ghidonul unei motociclete. Totul a avut loc în seara de 4 iulie, în localitatea Cricova.

Publicat

Polițiștii de patrulare care monitorizau situația rutieră în zonă au observat o motocicletă fără numere de înmatriculare ce era ghidată de un tânăr neechipat corespunzător. Oamenii legii au somat motociclistul, ultimul însă și-a continuat drumul în speranța că va scăpa de urmărire. În cele din urmă, el însă a fost oprit și s-a stabilit că la ghidon se afla un tânăr de 20 de ani.

În timpul documentării polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, dar și se simțea un miros specific de alcool, așa că tânărul originar din Chișinău a trecut testarea alcoolscopică. Rezultatul drager a arătat o concentrație de 0,87 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

În rezultat, oameni legii au pornit un proces contravențional pentru încălcările comise, iar motocicleta a fost dusă la parcarea specială.



echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ultimele detalii în cazul copilei aruncate de la etaj de propriul tată: Acesta este originar din Liban și a venit în R. Moldova anul trecut

Copila aruncată de la etaj ieri seara în sectorul Buiucani al capitalei, urma să împlinească 3 luni pe data de 9 iulie.

Publicat

Potrivit surselor Deschide.md, tatăl acesteia, în vârstă de 28 de ani este originar din Liban. Acesta și-ar fi aruncat pruncul pe geam în timp ce soția sa, o moldoveancă originară din raionul Ungheni, era plecată la magazin.

Totodată, potrivit Biroului de Migrație și Azil, bărbatul venise de curând în țara noastră și avea permis de ședere pe teritoriul R. Moldova.

”Această deține permis de ședere valabil pe teritoriul R. Moldova, în scopul reîntregirii familiei. A venit pe teritoriul Republicii Moldova la sfârșitul anului trecut” a declarat Mihail Vodă, directorul Biroului de Migrație și Azil.


Amintim că ieri seara, în jurul orei 21:00, o fetiță de numai trei luni și ar fi fost aruncată peste geam, de la etajul 4 al blocului de locuințe, de către tatăl său, un individ de 28 de ani, de origine străină. Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore fiind suspectat de omor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A vrut să se dea tare: un adolescent a furat o mașină din capitală și s-a dus să se plimbe în orașul de baștină

Un tânăr de 19 ani, originar din orașul Strășeni, este cercetat penal, fiind suspectat de răpirea și accidentarea unui automobil de marca „Volvo”.

Publicat

 

Acesta ar fi sustras mașina de pe strada Calea Ieşilor, pe timpul nopții, prin deteriorarea lacătului, după care s-a deplasat spre orașul de baștină.

Pe traseu, tânărul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat într-un pilon, părăsind locul comiterii accidentului.


În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale polițiștilor capitalei, suspectul a fost identificat și reținut.

Acesta este cercetat penal în stare de libertate, iar conform legislației în vigoare această infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii