Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Noi detalii despre cea mai mare captură de produse din tutun din ultimii ani. Circa 2 milioane de țigarete, depistate într-un camion cu nisip

Un cetățean moldovean a fost reținut pentru 72 de ore, după ce angajații Serviciului Vamal au descoperit 1,9 milioane de țigarete, ascunse într-un camion ce transporta nisip din regiunea transnistreană.

Publicat

Tentativa de transportare ilicită a produselor din tutun a fost stopată de vameșii de la postul vamal intern de control „Hârbovăț”, ieri, 08 septembrie curent, în jurul orei 21.00. Potrivit datelor indicate în actele de însoțire, conducătorul autovehiculului transporta nisip pentru construcții, în cantitate de 24 de tone.

În cadrul controlului de specialitate, angajații vamali au depistat în bena basculantă, sub un strat de nisip de aproximativ 30 cm, 190 de cutii din hârtie presată, în care se aflau în total 1 900 000 de țigarete de marca „Ashima”. Aceasta reprezintă cea mai mare captură realizată de Serviciul Vamal în ultimii patru ani.

Potrivit informațiilor preliminare, valoarea produselor din tutun pe piața neagră a Republicii Moldova se estimează la peste 1 milion de lei.


Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, în cadrul căruia Serviciul Vamal întreprinde acțiuni investigative și de urmărire penală în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere conform prevederilor legale. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă cu mărfuri accizate se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani.



 



Advertisement

Moldova

Chișinău: Un cadavru a fost descoperit într-o fâșie forestieră

Cadavrul unei persoane a fost depistat într-o fâșie forestieră din Chișinău. Descoperirea a avut loc astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 8 dimineața.

Publicat

Persoana decedată este un bărbat cu vârsta între 50 și 60 de ani, transmite Știri.md.

Oamenii legii încă nu au stabilit identitatea acestuia.

La examinarea de către medicul legist, urme de moarte violentă nu au fost depistate.


Cazul este investigat.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un Nissan și o Skoda s-au ciocnit la o intersecție din Chișinău

Un accident rutier s-a produs astăzi, 6 octombrie, la intersecția străzilor Armenească și București din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției, totul s-a întâmplat în jurul orei 14:30, transmite Știri.md.

În accident sunt implicate un Nissan și o Skoda. În urma impactului, persoane rănite nu au fost înregistrate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Intoxicație cu Ciuperci la Căușeni. Patru persoane dintre care un minor în stare gravă la spital

Atenție! Inoxicație cu Ciuperci la Căușeni. Patru persoane membri ai unei familii dintre care trei adulți și un minor au ajuns la spital după ce au consumat ciuperci culese din pădurea de lângă sat.Cazul a avut loc la data de 3 octombrie în satul Grădinița din raionul Căușeni.

Publicat

După ce au consumat ciupercile toți membrii familiei au ajuns la spital, iar doi adulți și copilul au nimerit la terapia intensivă, transmite Studio-L.

Ulterior toți patru au fost transferați cu serviciul Aviasan într-un spital din Capitală. Medicii din Căușeni spun că la moment starea pacienților este stabilă.


De la începutul acestui an, în Moldova au fost înregistrate 11 cazuri de intoxicații cu ciuperci, 14 persoane au fost afectate, dintre care 2 copii. Datele au fot prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică Pentru a evita intoxicațiile, medicii ne recomandă să consumăm doar ciupercile cumpărate în locuri autorizate; să evităm procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate, care le comercializează în preajma traseelor auto.

Totodată, nu este recomandat ca bucatele cu ciuperci să fie păstrate mai mult de 24 de ore, iar ciupercile comestibile trebuie preparate bine, minim 30 de minute.

Recomandări generale privind consumul ciupercilor:


– consumaţi doar ciuperci cumpărate în locuri autorizate;

– evitaţi procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate, care le comercializează în preajma traseelor auto;

– evitaţi recoltarea ciupercilor de pe terenurile care au fost tratate cu pesticide sau din preajma autostrăzilor;


– ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie culese şi consumate, deoarece în ciupercile bătrâne se acumulează dejecţiile larvelor de insecte;

– nu este recomandat ca bucatele cu ciuperci să fie păstrate mai mult de 24 de ore;


– ciupercile comestibile se consumă în stare tânără, suficient de bine preparate termic (minim 30 minute);

– pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile şi necomestibile şi pentru a exclude orice nesiguranţă pe care o aveţi atunci când le culegeţi, neapărat consultaţi o persoană competentă.

Citește mai departe

topul săptămânii