Rețele de socializare

Moldova

Tentativă de trecere ilegală a frontierei și documente false. Încălcări depistate la granița de vest

O tentativă de trecere ilegală a frontierei și un permis de conducere cu semne rezonabile de falsificare au fost înregistrate noaptea trecută de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Vest.

Publicat

”Aflându-mă într-o zi pe peronul gării de nord s-a apropiat un domn necunoscut și mi-a propus să-mi perfecteze un permis de conducere românesc contra sumei de 350 de euro. După ce am acceptat, străinul a făcut o fotografie buletinului de identitate, iar după o săptămână am obținut permisul.” – este declarația unui tânăr de 32 de ani asupra căruia a fost depistat un permis de conducere cu indici vizibili de falsificare. Acesta s-a apropiat în punctul de trecere Sculeni pentru a i se autoriza ieșirea din țară. Conaționalul și-a continuat călătoria doar după ce a fost audiat și întocmit proces-verbal de constatare a ilegalității. Actul care ar fi perfectat de către autoritățile române a fost transmis în adresa laboratorului tehnico-juridic.

Altă ilegalitate a fost consemnată la prima oră a dimineții de astăzi, când patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni a fost alertată de prezența unui străin în zona de responsabilitate. Acesta se îndrepta spre satul Cotul Morii Vechi, r-l Hîncești. Întrebat de polițiștii de frontieră încotro se îndreaptă, bărbatul a devenit confuz nereușind să-și justifice scopul și direcția. Din verificările preliminare s-a depistat că persoana este cetățean al Rusiei și a intrat în Republica Moldova acum două zile prin punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău.

Audiat, bărbatul de 70 de ani a declarat că își dorea să ajungă în Austria sau Germania pentru a solicita azil. Acesta a ajuns în zona de frontieră cu o cursă regulată, iar pentru că nu avea viza necesară pentru a i se permite intrarea pe teritoriul Uniunii Europene a decis să încerce de a traversa hotarul prin ocolirea punctului de trecere.


La moment, persoana se afla la sediul Direcției regionale Vest unde este documentată de către ofițerii de urmărire penală. Bărbatul riscă să fie cercetat penal și expulzat în Federația Rusă.



Moldova

Încă un pieton a fost lovit pe trecerea de pietoni. Un minor din capitală a ajuns la spital

Un minor a fost tamponat de un autoturism, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.

Publicat

Cazul a avut loc pe 27 ianuarie, pe strada „Hristo Botev” din capitală. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de către ofițerul de presă a Poliției mun. Chișinău Natalia Stati.

Oamenii legii au fost alertați la ora 14:15 prin intermediul Serviciului 112. Un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului, unde a stabilit că un automobil marca Mercedes, la volanul căruia se afla un șofer de 57 de ani, a tamponat un minor.

Adolescentul, în vârstă de 16 ani, a fost lovit în timp ce traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni. Ulterior, acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru ingrijiri medicale.


Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Amintim că, pe 19 ianuarie, în spațiul online a apărut o secvență video în care un autoturism marca Renault Clio nu cedează trecerea unei femei, însoțită de un copil, pe o trecere de pietoni din Chișinău. Ofițerii de patrulare au identificat și sancționat persoana care se afla la volan. Conducătorul automobilului s-a dovedit a fi o femeie, în vârstă de 31 de ani. Șoferița a fost amendată cu 750 de lei și 4 puncte de penalizare.

Cu două zile mai devreme, pe 17 ianuarie, un copil de 5 ani și bunica sa de 47 de ani au fost loviți de o mașină în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs în cartierul Telecentru al capitalei.


Citește mai departe

Moldova

Un tânăr de 21 de ani, condamnat la 15 ani de închisoare, după ce l-a omorât cu cruzime pe un bărbat

Un tânăr în vârstă de 21 de ani își va petrece următorii 15 ani în spatele gratiilor pentru omor comis cu o deosebită cruzime

Publicat

Sentința a fost dictată de magistrației Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Todoată, el va trebui să restituie sumele de 300 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin infracțiune și 42 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit învinuirii, totul a avut loc în aprilie 2020. Tânărul, împreună cu doi complici, dar și victima se aflau într-o fâșie forestieră din mun. Chișinău.


 

La un moemnt dat, între ei a apărut un conflict spontan, iar cei trei bănuiți ar fi snopit bărbatul în bătăi și l-au lăsat să zacă într-un șanț. În urma vătămărilor suportate, victima a decedat. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor de care a fost acuzat. În privința coautorilor infracțiunii, cauzele penale au fost disjunse, astfel unul din ei fiind condamnat la 30 de ani de pușcărie, cu executare, iar în privința celui de al treilea inculpat, cauza penală se află încă la faza de examinare judiciară.

 


Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile.

Citește mai departe

Moldova

Un student „ingenios” a făcut peste două milioane de lei din vânzarea de droguri

Organizatorul unui grup criminal specializat în vânzarea marijuanei a fost condamnat la șase ani închisoare.

Publicat

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pedeapsa vizează și activitatea acestuia de spălare a banilor proveniți din traficul de droguri, în perioada 2020-2021. Mai exact, acesta a transferat banii din vânzarea drogurilor pe 26 cartele bancare înregistrate pe numele altor persoane, dar folosite de el, în sumă de peste 2.000.000 lei. La solicitarea procurorului PCCOCS, acești bani au fost confiscați în folosul statului.

Oamenii legii l-au identificat pe inculpat ulterior trimiterii în judecată a unui alt membru al grupului, care avea rol de curier. Astfel, aceștia primeau pe internet comenzile pentru livrarea drogurilor achitate grupului anterior prin terminale publice de plată sau prin alimentarea cartelelor bancare, apoi le plasau în ascunzișuri, după care clienții primeau imaginea cu locația de la care-și puteau prelua comanda.

Inculpatul are vârsta de 20 de ani și este originar din Taraclia, iar în perioada infracțională își făcea studiile de profil real la o universitate din Chișinău. Acesta își recunoaște vinovăția, iar potrivit legii a beneficiat de reducerea pedepsei și, deci, își va ispăși pedeapsa în închisoare pentru un termen de șase ani. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, acesta se prevalează de prezumția nevinovăției potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii