Rețele de socializare

Moldova

Business cu programări la ASP: Nouă persoane, cercetate penal pentru scheme de obținere frauduloasă a permiselor de conducere

Mai multe persoane, între care un angajat și un fost angajat al Agenției Servicii Publice, au intrat în vizorul CNA și al procurorilor sub suspiciunea că ar fi aranjat o schemă de corupție pentru eliberarea frauduloasă a permiselor de conducere. Potrivit actului de sesizare, aceștia ar fi manipulat sistemul informațional, prin intermediul căruia se efectuau programările urgente și ar fi influențat membrii comisiilor de examene în vederea eliberării permiselor de conducere, contrar normelor legale.

Publicat

Mai exact, în cadrul investigațiilor s-a stabilit că un grup de persoane, atât din cadrul ASP, cât și din afara instituției, dar care aveau conexiuni cu funcționari din interior, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională, în urma căreia obțineau venituri ilicite. Astfel, pentru programarea urgentă a candidaților, precum și pentru susținerea probelor practice, membrii grupului ar fi încasat de la solicitanții de permise sume cuprinse între 350 și 500 de euro pentru fiecare caz.

Pe parcursul perioadei de documentare, au fost identificate mai multe episoade de influențare a membrilor comisiei de examene, de programare urgentă a candidaților și de acceptare de mită pentru facilitarea procesului de eliberare a permiselor. Dosarul, care cumulează cel puțin 9 episoade, la această etapă, a fost pornit pe fapte de corupere pasivă, trafic de influență, cumpărare de influență, dar și corupere activă. În dimineața acestei zile, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la domiciliile bănuiților și au operat ridicări de acte de la ASP. În cadrul acțiunilor de anchetă, au fost ridicate telefoane mobile și alți purtători de informație pentru a fi supuse verificărilor.

Menționăm că, cercetările au demarat la 19 martie curent și au inclus măsuri speciale de investigație și de urmărire penală, în scopul identificării întregului cerc de suspecți. În prezent, bănuiții sunt audiați de CNA în vederea obținerii explicațiilor pe marginea faptelor imputate. Sunt audiate atât persoane publice, cât și intermediari și persoane care au oferit mită pentru obținerea unor beneficii ilegale.


Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la o decizie definitivă și irevocabilă de judecată.



Advertisement

Moldova

/VIDEO/ A dat dovadă de curaj și responsabilitate. Eleva care a reușit să se ferească din calea unui șofer grăbit, la Orhei, premiată de poliție

Pietonul responsabil din video este Vitalia, o elevă din clasa 5-a din cadrul Liceului Teoretic “Alecu Russo” din raionul Orhei.

Publicat

Astăzi, Vitaliei i-a fost înmânată diploma pentru curaj și responsabilitate de către colegul nostru Alexandru care, la 31 ianuarie, deplasându-se cu automobilul de serviciu a oprit la o trecere de pietoni pentru a ceda trecerea fetiței, însă după staționare mașina de serviciu a fost tamponată din spate de un alt automobil, care a fost la un pas de a accidenta copilul.

Amintim că totul a avut loc în data de 31 ianuarie, în orașul Orhei. O mașină a poliției a oprit pentru a ceda trecerea unui copil, însă a fost accidentată din spate.


În imaginile video surprinse de camerele de supraveghere poate fi observat momentul impactului, dar și cum, în încercarea de a pleca cât mai repede de la fața locului, șoferul este la un pas de a accidenta fetița care traversa regulamentar strada.

Totuși, șoferul a accelerat părăsind locul accidentului rutier, deplasându-se într-o direcție necunoscută. După un șir de căutări, forțele de ordine au depistate automobilul abandonat în extravilanul municipiului Orhei.

 


Iar mai apoi și șoferul a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, originar din Orhei.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Practicau braconajul pe teritoriul țării. Mai multe arme și sute de muniții ridicate de la 14 bărbați

Astăzi, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS ”Fulger”, au efectuat 14 percheziții în mun. Chișinău și raioanele Ialoveni, Căușeni, Florești, Cimișlia, Criuleni, Sîngerei și orașele Strășeni, Leova, Ștefan Vodă.

Publicat

Perchezițiile s-au desfășurat la 14 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, suspectate că ar deține arme, termovizoare, precum și alte obiecte, folosite la acțiuni de braconaj pe teritoriul țării.

În urma acțiunilor întreprinse au fost depistate și ridicate patru arme dintre care una cu țeavă lisă, două termovizoare de model ”Fortuna 6 L” și ”Pulsar”, un pistol cu glonț, unul de model TT, două lunete, sute de cartușe cu diferit calibru deținute ilegal, etc.

Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).


Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele ilegalităților comise.

Conform legislației în vigoare suspecții riscă închisoare de la 2 la 7 ani.


Citește mai departe

Moldova

O fetiță de trei ani s-a rătăcit pe o stradă din Chișinău. A fost salvată de carabinieri

O fetiță de doar trei ani, rămasă fără supraveghere, s-a pierdut în centrul capitalei. Trecătorii au fost cei care i-au alertat pe carabinieri.

Publicat

Reacționând imediat, aceștia au găsit-o pe copilă, întrebând-o unde se află părinții și dacă are nevoie de ajutor.

În urma discuției și conform datelor oferite de către copilă, carabinierii au identificat și stabilit locul aflării mamei. La scurt timp, minora a fost transmisă mamei sale și împreună au mers acasă.

Inspectoratul General de Carabinieri recomandă ca, în cazul în care observați copii fără supraveghere sau persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii