Diaspora
/FOTO/ A primit cadou un permis de conducere fals, iar la frontieră a ascuns documentul în pantof
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un tânăr, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.


În data de 26 octombrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani, pasager într-un autocar.
În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite, descoperind astfel, în pantoful persoanei un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate tânărul a declarat că a primit permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră de la un prieten, fiind cadou de ziua sa.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Diaspora
O moldoveancă din Italia, se zbate între viață și moarte după ce a fost lovită de tren. Detalii oferite de poliția
Un eveniment dramatic a avut loc în seara zilei de 12 mai 2023, pe Via Toscana, unde o femeie de 52 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită în stare gravă în apropierea liniilor de cale ferată care mărginesc strada.


Alerta a fost dată de un trecător care a observat că ceva nu era în regulă și a sunat la numărul de urgență 118, la puțin timp după ora 23:00, conform celor relatate de Parma Today.
Echipele medicale s-au confruntat cu o scenă tulburătoare: femeia era întinsă la pământ în condiții critice.
Salvatorii au transportat imediat victima la Spitalul Maggiore, unde a fost internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Între timp, poliția a demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele incidentului. Unitățile de intervenție rapidă (Volanti) au ajuns la fața locului imediat după primirea apelului.
Primele indicii sugerează că femeia ar fi fost lovită de trenul Intercity Nocturn 755, care circula de la Milano spre Lecce.
Anchetatorii cred că femeia s-ar fi apropiat de liniile de cale ferată pentru a-și satisface nevoile fiziologice, moment în care a fost lovită de tren. Poliția consideră, așadar, că este vorba de un tragic accident.
Traficul feroviar a fost întrerupt până la 1:20 în timpul nopții, pentru a permite desfășurarea investigațiilor la fața locului, fiind reluat normal puțin înainte de ora 2 dimineața.
Anchetatorii continuă să cerceteze cazul, pentru a stabili cu exactitate întreaga desfășurare a evenimentelor.
Diaspora
Un autocar cu 44 de persoane la bord, care venea în Moldova, implicat într-un accident rutier, în România
Un autocar cu 44 de pasageri a fost implicat într-un accident produs în noaptea de marți spre miercuri pe o șosea din județul Vrancea. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar pasagerii au fost luați de alt autocar.


Potrivit ISU Vrancea, autoritățile au declanșat Planul roșu de intervenție după ce prin 112 s-a anunțat că un autocar, în care se aflau 44 de pasageri, a ieșit în afara părții carosabile. Mașina se îndrepta către Republica Moldova și circula pe sensul de mers înspre Adjud. Accidentul a avut loc pe DN 2/ E 85, în localitatea Pufești, potrivit jurnalul.ro.
În urma evenimentului, două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. Alte șase persoane au suferit atac de panică.
Pasagerii care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale au refuzat serviciile de cazare oferite de autoritățile vrâncene. Ulterior, ei au fost preluați de un alt autocar.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, patru ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un microbuz transport persoane și o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul ISU Vrancea, precum și trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Județean Vrancea.
Diaspora
/VIDEO/ Șofer moldovean, prins în Franța cu țigări de contrabandă de 600.000 de euro
Un șofer moldovean ce conducea un autocamion cu numere românești a fost prins în Franța în timp ce transporta 12 tone de tutun de contrabandă.


Mai exact, este vorba de 600.000 de pachete cu țigări în valoare de şase milioane de euro.
Presa din Franța scrie că autocamionul venea din Belgia. Vehiculul a fost interceptat la un control de rutină pe autostrada ce duce spre Paris.
Camionul, care conform documentelor ar fi trebuit să transporte tablouri destinate birourilor, era încărcat cu 30 de paleţi cu pachete de ţigări gata de comercializare.
Prin urmare, moldoveanu a fost arestat preventiv, condiţiile în care a fost recrutat şi modul de organizare a transportului permiţând să se creadă că acesta ştia că ia parte la un transport ilegal, a menţionat procurorul care se ocupă de caz.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Noi detalii de la carnagiul de pe R-6. Decedații sunt șoferul mașinii de 27 de ani și pasagera din automobil
-
Moldova4 zile în urmă
Noi detalii de la zguduitorul accident de la Orhei: Femeia decedată era o avocată din Telenești.
-
Moldova4 zile în urmă
Panică pe Internet din cauza unui cadavru găsit în Chișinău: Precizări oficiale
-
Moldova4 zile în urmă
Bun simț demonstrat de doi pompieri în urma accidentului de la Orhei
-
Moldova5 zile în urmă
ULTIMA ORĂ: Șoferul microbuzului Ocnița-Chișinău, implicat în accidentul devastator la Orhei, a decedat pe patul de spital
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ (+18) Noi imagini de la cumplitul accident din Orhei, unde doi oameni au decedat, iar 12 au fost răniți
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Detalii de la accidentul de la Sîngerei. Una din cele trei persoane rănite se zbate între viață și moarte
-
Moldova5 zile în urmă
Accident de coșmar, la Orhei: Două persoane au decedat, iar cel puțin 12 sunt rănite