Rețele de socializare

Moldova

Activitatea bloggerilor, vloggerilor și cea a influencerilor, în vizorul Serviciului Fiscal de Stat. Cei riscă cei care nu-și declară venitul

Activitatea bloggerilor, vloggerilor și cea a influencerilor a ajuns în vizorul Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit unui comunicat publicat pe 3 octombrie, reprezentanții instituției monitorizează persoanele fizice cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor obținute din diverse surse.

Publicat

În acest sens, este examinată informația disponibilă din surse terțe cu referire la veniturile/cheltuielile înregistrate de persoane fizice și identifică persoanele cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor în proporții semnificative. Față de persoane fizice se aplică măsuri de conformare voluntară/forțată. În cadrul măsurilor de conformare voluntară, persoana fizică este informată despre datele disponibile Serviciului Fiscal de Stat, divergențele constatate, cu recomandarea de a declara integral veniturile obținute.

Sursele de identificare a persoanelor fizice care obțin venituri, dar nu le declară corespunzător sunt diverse, precum:

1. venituri obținute din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente, rețele de socializare;
În rezultatul măsurilor de conformare benevolă întreprinse, 162 de contribuabili s-au conformat voluntar și au prezentat declarațiile cu privire la impozitul pe venit, declarând venit impozabil obținut în valoare de 21.478.160 lei și impozit pe venit în sumă de 2.338.820 lei.


2. câștiguri din jocurile de noroc;
Pe parcursul anului 2021, de către SFS au fost întreprinse măsuri de conformare voluntară față 1 412 persoane fizice care în anul 2020 au obținut venit din câștigurile de la jocurile on-line și pariuri sportive, în sumă totală de 116.255.380 lei. Urmare a acțiunilor de informare și conformare voluntară, 488 persoane fizice au declarat venit din câștigurile de la jocurile on-line și pariuri sportive, în sumă totală 13.286.390 lei.

3. din sursele disponibile (bănci, cadastru);
Ca urmare a măsurilor de conformare voluntară aplicate față de persoanele fizice selectate din sursele disponibile (bănci, cadastru), 5 persoane au prezentat declarațiile privind impozitul pe venit, declarând venituri obținute în sumă de 360.150 lei și impozit pe venit în sumă de 31.280 lei.

4. rețele de socializare;
În perioada anului 2021 a fost examinată activitatea bloggerilor, vloggerilor și influencerilor față de care au fost întreprinse acțiuni de conformare voluntară/forțată.


Menționăm că, persoanele care nu sunt predispuse de a se conforma voluntar sunt supuse controlului fiscal.

În 9 luni ale anului 2021, de către organul fiscal au fost efectuate 61 de verificări fiscale la persoane fizice cu utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil, în conformitate cu prevederile Capitolului 111 al Titlului V din Codul fiscal. În rezultatul verificărilor fiscale efectuate la persoane fizice, au fost calculate suplimentar la buget impozite, taxe, penalități și amenzi în sumă totală de 63.243.170 lei.

De menționat că, urmare a căderii de acord, la orice etapă, cu obligațiile fiscale estimate, conform prevederilor art. 22615 alin. (23) din Codul fiscal de către 28 persoane fizice supuse verificărilor, au fost achitate impozite și penalități în sumă totală de 8.825.610 lei.


În vederea evitării situațiilor de sancționare, Serviciul Fiscal de Stat recomandă contribuabililor să respecte prevederile legislației în vigoare.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ S-a dat în spectacol în fața polițiștilor: Indignat că a fost oprit în trafic, un fost funcționar public a acuzat oamenii legii de corupție

Polițiștii aflați la monitorizarea traficului rutier au stopat pe str. Pan Halippa din mun. Chișinău un automobil de marca „BMW” care nu a fost supus reviziei tehnice.

Publicat

Oamenii legii i-au explicat șoferului, un bărbat de 48 de ani, motivul stopării și au documentat contravenția.

La un moment dat în discuție a intervenit pasagerul din automobil, care s-a prezentat ca fost funcționar public de rang înalt și a vorbit arogant cu oamenii legii, fiind indignat de acțiunile acestora, pretinzând că toate actele sunt în regulă.

După ce s-a convins că, totuși, revizia tehnică este expirată și că nu are alte argumente, a efectuat un apel la numărul unic,,112” invocând faptul că a fost stopat de polițiști și că oamenii legii pretind mijloace bănești.


Venită la fața locului, grupa operativă a stabilit că informația nu corespunde declarațiilor pasagerului. Mai mult, acesta a recunoscut că polițiștii nu au cerut mită și că a recurs la asemenea gest fiind indignat de faptul că automobilul în care se afla în calitate de pasager a fost stopat.

Inspectoratul General al Poliției reiterează că absolut toți participanții în trafic sunt egali în fața legii, indiferent de statutul acestora sau funcția deținută.

Poliția nu va tolera acțiunile persoanelor care vor admite derogări de la cadrul legal, care vor face imixtiune în activitatea polițiștilor, vor denigra imaginea instituției și vor duce în eroare autoritățile prin declarații nejustificate.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ O nouă alertă falsă cu bombă pe Aeroportul Internațional Chișinău: Autorul cerea despăgubiri financiare

O nouă alertă de minare a Aeroportului Internațional Chișinău. Pentru a doua oară în această zi, polițiștii de frontieră au fost alertați despre prezența explozibilului pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Publicat

A fost primită o scrisoare electronică de la o persoană necunoscută, prin care se anunță că aeroportul este minat și se solicită despăgubiri financiare.

Informarea a parvenit în jurul orei 20:35, operativ fiind întreprinse toate măsurile necesare. La fața locului sunt mobilizate toate echipele de intervenție ale serviciilor specializate ale MAI.

La fel, toți membrii personalului, cât și călătorii care se aflau în clădire, au fost evacuați. Menționăm că procedura de înregistrare a pasagerilor a fost temporar stopată, ceea ce înseamnă că unele curse vor fi efectuate cu întârzieri.


Amintim că în dimineața aceleiași zile a avut loc o altă alertă cu bombă la principala aerogară a țării. Atunci autorul spunea că a instalat 10 explozive în edificiu și nimeni nu va scăpa cu viață. Din fericire, alerta a fost una falsă.

Acum, oamenii legii întreprind toate măsurile pentru a identifica autorii alertelor false și a-i trage la răspundere.

Pentru anunțarea mincinoasă despre un act de terorism, legea prevede amendă de până la 42.500 de lei sau până la 2 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant în capitală: Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 4 iulie pe strada Alba Iulia.

Un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut pentru comiterea unui omor.

În jurul orei 21:00 am fost sesizați de un trecător despre faptul că pe str.Alba Iulia din sectorul Buiucani al capitalei este un bebeluș decedat la sol.


În cadrul cercetării la fața locului am stabilit că fetița de 3 luni se afla acasă cu tatăl, care din motive încă la etapa de stabilire, a aruncat-o la un moment dat de la etajul 4. În urma traumelor primite micuța a decedat.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Angajații poliției de comun cu procurorul urmează să stabilească toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii