Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ 41 de agenți economici din țară, amendați pentru nerespectarea măsurilor de prevenție și combatere a virusului COVID-19

Mai mulți agenți economici din țară s-au ales cu amenzi usturătoare pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului COVID-19.

Publicat

Și asta după ce în perioada de 12-14 noiembrie au fost fost efectuate verificări în 84 de localuri din țară, iar la 41 dintre aceștia au fost înregistrate mai multe încălcări precum purtarea măștilor incorect de către angajații localurilor, nerespectarea distanței sociale, depășirea numărului permis de clienți, activitatea angajaților localurilor în lipsa certificatelor de vaccinare sau a testelor, admiterea clienților nevaccinați sau în lipsa testelor PCR, teste antigen, neverificarea termometriei la intrarea în local, etc.

În privința agenților economici au fost inițiate proceduri conform art. 76 (prim) Codul contravențional. Întreprinzătorilor le vor fi aplicate amenzi în sumă totală de aproximativ 1.022.000 lei.

Poliția va continua și în perioada următoare desfășurarea măsurilor orientate la prevenirea infracțiunilor și asigurarea ordinii publice pentru ca fiecare cetățean să se simtă în siguranță.


echipa.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ La ghidon, băut și fără permis. Un motociclist a rămas fără vehicul și riscă pedeapsă contravențională

Refuza să se conformeze cerințelor legale. Un tânăr de 20 de ani a fost prins în stare avansată de ebrietate la ghidonul unei motociclete. Totul a avut loc în seara de 4 iulie, în localitatea Cricova.

Publicat

Polițiștii de patrulare care monitorizau situația rutieră în zonă au observat o motocicletă fără numere de înmatriculare ce era ghidată de un tânăr neechipat corespunzător. Oamenii legii au somat motociclistul, ultimul însă și-a continuat drumul în speranța că va scăpa de urmărire. În cele din urmă, el însă a fost oprit și s-a stabilit că la ghidon se afla un tânăr de 20 de ani.

În timpul documentării polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, dar și se simțea un miros specific de alcool, așa că tânărul originar din Chișinău a trecut testarea alcoolscopică. Rezultatul drager a arătat o concentrație de 0,87 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

În rezultat, oameni legii au pornit un proces contravențional pentru încălcările comise, iar motocicleta a fost dusă la parcarea specială.



echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ultimele detalii în cazul copilei aruncate de la etaj de propriul tată: Acesta este originar din Liban și a venit în R. Moldova anul trecut

Copila aruncată de la etaj ieri seara în sectorul Buiucani al capitalei, urma să împlinească 3 luni pe data de 9 iulie.

Publicat

Potrivit surselor Deschide.md, tatăl acesteia, în vârstă de 28 de ani este originar din Liban. Acesta și-ar fi aruncat pruncul pe geam în timp ce soția sa, o moldoveancă originară din raionul Ungheni, era plecată la magazin.

Totodată, potrivit Biroului de Migrație și Azil, bărbatul venise de curând în țara noastră și avea permis de ședere pe teritoriul R. Moldova.

”Această deține permis de ședere valabil pe teritoriul R. Moldova, în scopul reîntregirii familiei. A venit pe teritoriul Republicii Moldova la sfârșitul anului trecut” a declarat Mihail Vodă, directorul Biroului de Migrație și Azil.


Amintim că ieri seara, în jurul orei 21:00, o fetiță de numai trei luni și ar fi fost aruncată peste geam, de la etajul 4 al blocului de locuințe, de către tatăl său, un individ de 28 de ani, de origine străină. Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore fiind suspectat de omor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A vrut să se dea tare: un adolescent a furat o mașină din capitală și s-a dus să se plimbe în orașul de baștină

Un tânăr de 19 ani, originar din orașul Strășeni, este cercetat penal, fiind suspectat de răpirea și accidentarea unui automobil de marca „Volvo”.

Publicat

 

Acesta ar fi sustras mașina de pe strada Calea Ieşilor, pe timpul nopții, prin deteriorarea lacătului, după care s-a deplasat spre orașul de baștină.

Pe traseu, tânărul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat într-un pilon, părăsind locul comiterii accidentului.


În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale polițiștilor capitalei, suspectul a fost identificat și reținut.

Acesta este cercetat penal în stare de libertate, iar conform legislației în vigoare această infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii