Rețele de socializare

Moldova

Preotul unei mănăstiri din capitală ar fi violat-o pe fiica concubinei sale. A primit 16 ani de pușcărie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis pe banca acuzaților un preot al unei mănăstiri din municipiul Chișinău, după ce acesta a abuzat-o sexual timp de trei ani pe fiica femeii cu care era în relații de concubinaj.

Publicat

În 2016, mama copilei și preotul vizat au hotărât să locuiască „ca familie”, iar în acest scop, femeia i-a făcut acestuia cunoștință cu fiica sa, atunci când acesta a și fost pus la curent cu faptul că aceasta era școlăriță în clasa a VI-a. Totuși, un an mai târziu, atunci când copila avea vârsta de 13 ani, inculpatul a întreținut cu ea prima ei relație sexuală, fără acordul acesteia, profitând de vârsta fragedă a acesteia, iar ulterior și în forme perverse. Mai mult, acesta o obliga să întrețină relații sexuale și în stăreția mănăstirii, prin șantajarea copilei precum că în cazul refuzului ei, urma să facă publică relația lor, inclusiv la locul ei de studii.

În ceea ce privește mama copilei cu care inculpatul concubina, ultima a fost critică față de avansurile camuflate pe care a observat că acesta i le făcea fiicei. Însă, așa cum serviciul ei presupunea absența frecventă de acasă, inclusiv în perioada zilei de după orarul școlar, infracțiunea s-a produs și a continuat mai mult de trei ani – perioadă în care victima nu informase pe nimeni despre abuz, așa cum experimenta un sentiment de rușine.

Totul a ieșit la iveală după ce concubinajul cu mama victimei a fost întrerupt din motivul că inculpatul făcea exces de băuturi alcoolice și manifesta agresivitate verbală și fizică față de ea și fiică. Un factor important în investigarea de către procurorii PCCOCS a abuzului l-a constituit autosesizarea ofițerului Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, în baza datelor operative, precum și înregistrarea unor discuții telefonice ulterioare cu preotul investigat, autorizate de judecătorul de instrucție.


După pornirea urmăririi penale, victimei i-a fost acordată asistență psihologică și socială, inclusiv prin oferirea spațiului de trai temporar, într-un centru dedicat protecției victimelor traficului de ființe umane. De asemenea, victima a beneficiat de instruire în domeniul dactilografierii, achitată de către autorități.

Ulterior reținerii figurantului, procurorii PCCOCS au formulat învinuirea în privința acestuia și au obținut plasarea lui în arest preventiv, unde acesta continuă să fie deținut. La solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe inculpat la 16 ani închisoare, cu dispunerea achitării prejudiciului moral în sumă de 100.000 lei, ca parte a acțiunii civile înaintate de victimă.



Moldova

/VIDEO/ Vântul și ploile torențiale fac ravagii în nordul țării. Zeci de copaci au s-au prăbușit pe trasee, blocând accesul pentru mașini

Vântul și ploile torențiale fac ravagii în nordul țării. Zeci de copaci au s-au prăbușit pe trasee, blocând accesul pentru mașini.

Publicat

Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în raioanele Edineț și Briceni pe data de 6 iulie 2022, au fost înregistrate ploi torențiale cu grindină, iar angajații IGSU au fost solicitați pentru lichidarea consecințelor în urma condițiilor climaterice nefavorabile.

Astfel, echipele de salvatori sunt antrenați în comun cu lucrătorii SA Drumuri pentru defrișarea copacilor doborâți în urma rafalelor de vânt și precipitațiilor puternice, care au blocat parțial traseul M5 între localitățile Groznița și Halahora raionul Briceni.

Totodată, conform primelor informații înregistrate mai multe culturi agricole și case de locuit au fost afectate în localitățile Viișoara, Fetești și Bădragii Noi, raionul Edineț.


Pagubele materiale cauzate de condiții meteorologice nefavorabile urmează a fi stabilite de Comisiile pentru Situații Excepționale raionale.


Citește mai departe

Moldova

Și-ar fi pus capăt vieții: Un tânăr de 32 de ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul șapte

S-ar fi aruncat în gol de la etajul șapte. Un tânăr de 32 de ani a fost găsit decedat în fața unor blocuri locative de pe strada Drumul Schinoasei din capitală.

Publicat

Apelul la 112 a fost făcut în dimineața de 6 iulie, în juru orei 07.30, de către un trecător care a găsit victima fără suflare la pământ.

La fața locului polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr de 32 de ani care s-ar fi aruncat în gol de la etajul 7. Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul decedatului, cu excepția celor caracteristice căderii de la înălțime.

La fața locului nu a fost depistat niciun bilețel de adio.


Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstantelor, iar dacă se va confirma versiunea unui suicid, polițiștii vor trebui să afle ce l-ar fi făcut pe tânăr să recurgă la acest gest disperat.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Omorât în propria casă

Moarte groaznică pentru un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta a fost snopit în bătăi în propria casă.

Publicat

Corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat în prima jumătate a zilei de 6 iulie, în locuința sa din satul Ivanovca, din raionul Hîncești. Medicul legist venit cu poliția la fața locului a constatat preliminar că decesul victimei a survenit după ce bărbatul a fost bătut crunt.

În aceeași zi, oamenii legii au identificat și un suspect. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, anterior judecat.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal. Dacă vinovăția sa va fi demonstrată în instanță, tipul riscă ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii