Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ A căzut fără cunoștință chiar în fața carabinierilor. Femeia a fost dusă la spital

La 20.11.2021 in jurul orelor 23:00, o echipă de carabinieri din cadrul Direcției regionale Sud, fiind implicat in serviciu de pază și protecție la un obiectiv diplomatic din orașul Comrat au observat în apropierea postului o persoană de gen feminin care căzuse la sol fără cunoștință.

Publicat

Carabinierii s-au apropiat pentru a-i acorda primul ajutor și totodată, prin intermediul serviciului 112 au solicitat o ambulanță.

Ulterior persoana dată a fost preluată de un echipaj medical sosit la chemare și transportată la spital pentru îngrijiri medicale calificate.

Inspectoratul General de Carabinieri îndeamnă- în cazul când observați o persoană aflată în dificultate pentru a preveni o tragedie nu ezitați să acordați ajutor, sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul scurt 112.




Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Polițist din Edineț, reținut după ce ar fi stricat parbrizul unui automobil

Un polițist a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru huliganism, după ce ar fi fost implicat într-un conflict cu un cuplu căruia i-a deteriorat parbrizul la automobil. Incidentul a avut loc în localitatea Cupcini, din raionul Edineț.

Publicat

Potrivit IGP, în acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Huliganism”, iar polițistul a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta se afla în concediu medical, transmite Deschide.MD.

Reiterăm, Conducerea Inspectoratului General al Poliției nu tolerează încălcări și abuzuri din partea angajaților și nu admite asemenea comportament, care prejudiciază atât imaginea instituției, cât și a fiecărui polițist.

Imaginile au apărut pe canalul de Telegram Ungureanu112. Atenție, limbaj licențios!


Citește mai departe

Moldova

Un moldovean de 20 de ani, prins la frontiera română cu droguri în portmoneu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română şi Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperită o substanță vegetală suspectă a fi cannabis.

Publicat

În data de 28 iunie a.c. în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, conducând un autoturism, înmatriculat în Bulgaria, un bărbat cu dublă cetățenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani.

La controlul de frontieră, în baza analizei de risc tactice, s-a efectuat un control amănunțit, în urma căruia, echipa comună a descoperit în portofelul tânărului, o pungă de plastic, în care se afla o substanță vegetală de culoare verde oliv cu miros înțepător, suspectă a fi cannabis.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a găsit punga de plastic, într-un pachet de tigări, pe o bancă dintr-un parc și a păstrat-o pentru consum propriu.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept şi tentativă la contrabandă calificată.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Iriga ilegal terenul agricol cu apă din râulețul Tocili. Cum a fost sancționat fermierul

Inspectorii de mediu din Strășeni, au depistat un agricultor din satul Recea, captând apă din râulețul Tocili, fără a avea autorizațiile necesare, prevazute de art.23 al Legii 272 din 23.11.2011.

Publicat

Astfel, în temeiul art.110 alin. 2, Cod Contravențional, a fost aplicată amenda în mărime de 30 u.c (1500 lei), fiind achitată în 72 ore 750 lei.

În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului solicită cetățenilor să respecte cu strictețe regulile de protecție a mediului unde locuiesc, iar dacă au devenit martori a unor infracțiuni de mediu, să anunțe autoritățile locale sau să apeleze la 112 , pentru ca făptașii să fie trași la răspundere.


Citește mai departe

topul săptămânii