Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Conflict în plin trafic, pornit de la o mască: Un taximetrist acuză polițiștii de patrulare că l-ar fi amendat pe nedrept

Conflict în plin trafic, pornit de la o mască: Un taximetrist acuză polițiștii de patrulare că l-ar fi amendat pe nedrept.

Publicat

Totul a avut loc în data de 29 noiembrie, în jurul orei 14.45. Imaginile de la fața locului le-am primit la adresa redacției chiar de la taximetristul implicat. Potrivit lui, el se afla deja în afara orelor de serviciu și a fost rugat de un prieten să-l ducă, cu tot cu un cățel, într-un sat din apropierea capitalei.

Șoferul ar fi oprit contorul și ambii s-au pornit spre sat, însă, pe Bulevardul Mitropolitul Gavril Bănulescu Bodoni taxi-ul a fost oprit de un echipaj al poliției, din motiv că șoferul nu purta mască de protecție.

Atât taximetristul, cât și pasagerul ar fi încercat să le explice oamenilor legii că sunt prieteni, iar șoferul nu activează la moment pe rută, însă, fără succes.


Șoferul s-a ales cu un proces verbal și amendă de 2.000 de lei.

Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că în cazul în care în taxi se află pasageri, indiferent dacă mașina este în tură sau șoferul este în afara orelor de muncă, conducătorul auto este obligat să poarte mască de protecție. În cazul în care nu este de acord cu sancțiunea aplicată, șoferul este în drept să atace procesul verbal în instanța de judecată.  

echipa.md



Advertisement

Moldova

/FOTO/ Ghinion pentru un șofer. Acesta a rămas fără mașina recent cumpărată pentru că ea s-a dovedit a fi furată

Un conațional și-ar fi achiziționat peste hotare un autoturism, însă ajuns în punctul de trecere a frontierei Leușeni a aflat că vehiculul este căutat pe Interpol.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 02 iulie curent. Pentru autorizarea intrării în țară, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 30 de ani, originar din raionul Cimișlia.

Acesta se deplasa la volanul unui Ford Mondeo, înregistrat în Belgia. În timpul verificărilor actelor de călătorie și cele ale mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul este dat în căutare ca fiind furat din Franța în anul 2021.

Întrebat despre cele depistate, șoferul a declarat că nu cunoaște absolut nimic, menționând că și-a procurat vehiculul de la un cetățean belgian și ar avea toate actele în regulă, inclusiv mașina este înregistrată pe numele său. Achiziția a fost făcută la sfârșitul lunii august 2021.


Ca urmare, autoturismul a fost indisponibilizat la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni. Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A vrut să plece de sub urmărirea poliției, dar a ajuns în accident rutier. Un motociclist de 25 de ani, spitalizat

A urcat băut la ghidonul unei motociclete neînregistrate și a provocat un accident grav în timp ce încerca să scape de sub urmărirea poliției. Acestea au fost aventurile nocturne a unui motociclist de 25 de ani.

Publicat

Tânărul, în noapte de 3 iulie se deplasa cu motocicleta pe un drum din satul Cișmichioi, Vulcănești, când a fost somat de poliției să se oprească, transmite gagauzinfo.md. Acesta însă s-a opus și a încercat să scape de forțele de ordine.

În scurt timp de urmărire, motociclistul ghinionist a pierdut controlul asupra volanului, s-a tamponat cu vehiculul într-o bordură și a căzut la sol.

Tânărul a fost preluat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, acestuia i-au fost preluate probe biologice pentru a stabili dacă el se afla sau nu în stare de ebrietate la volan. Rezultatul testării a arătat că motociclistul se afla băut la ghidonul motocicletei. Alte circumstanțe se stabilesc.


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La un pas de tragedie: Un bărbat a fost salvat dintr-o fântână, de la o adâncime de 20 de metri, la Hîncești

Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în data de 3 iulie, în raionul Hîncești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:08.

Potrivit, informațiilor înregistrate o persoană a căzut în fântână în orașul Hâncești, strada Codrilor 80. Pentru efectuarea misiunii de salvare, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori.

Ajunși, imediat, la fața locului, angajații IGSU au stabilit că un bărbat în vârstă de aproximativ 50-60 de ani se afla la o adâncime de 20 de metri. Către ora 12:19, utilizând echipamentul specializat sinistratul a fost extras la suprafața în stare de șoc avansat și preluat de medici la spital pentru îngrijiri necesare.


Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 76 situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii