Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Tehnică video, volane, țigări și haine. 32 de persoane au încercat să treacă vama cu bunuri nedeclarate

În perioada 10-16 decembrie curent, angajații Serviciului Vamal au prevenit 32 tentative de trafic ilicit de mărfuri:

Publicat

Optsprezece dintre acestea au fost raportate de către inspectorii de la postul vamal Leușeni. Printre bunurile nedeclarate, depistate în urma controlului vamal, enumerăm: piese auto noi și uzate, țigări, biciclete electrice, parfumuri, articole vestimentare, sisteme de supraveghere video ș.a.

Alte două tentative de transportare ilegală a mărfurilor au fost contracarate de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal. În baza analizei de risc și a informațiilor operative, a fost stopat mijlocul de transport de model Iveco, care se deplasa în tranzit internațional pe ruta Turcia-Belarus. În rezultatul controlului vamal al autovehiculului, a fost depistat un lot comercial de mărfuri de larg consum, nedeclarat și fără acte confirmative. De asemenea, în rezultatul efectuării controlului de specialitate al mijlocului de transport de model Subaru Outback, stopat de către ofițerii echipelor mobile în satul Recea, raionul Râșcani, au fost depistate bunuri nedeclarate, care, potrivit informațiilor preliminare, erau procurate de la piața din Cernăuți, Ucraina, iar șoferul nu a putut prezenta actele de proveniență.

La ieșirea din țară prin postul vamal Cahul, vameșii în comun cu inspectorii chinologi ai Serviciului Vamal au descoperit 300 pachete de țigări, tăinuite într-un microbuz care transporta spre Franța bagaje neînsoțite.


Alte bunuri nedeclarate, cum ar fi: tutun de narghilea, articole vestimentare, piese auto noi și uzate, produse cosmetice, suplimente alimentare ș.a., au fost depistate în această săptămână și la posturile vamale Aeroportul Internațional Chișinău, Sculeni, Chișinău 4 (Poșta), Criva, Giurgiulești 1 și Giurgiulești 2, Mirnoe și Vulcănești.

Cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi conform art. 287, al. 10 Cod Contravențional al RM.

Menționăm că, bunurile confiscate de organele vamale sunt transmise Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 972 din 2001. Pentru mai multe informații la acest subiect, puteți consulta pagina web a Serviciului Fiscal de Stat.


Moldova

Doi moldoveni, reținuți și extrădați din Rusia: Sunt acuzați de omorul a doi minori

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au localizat și reținut doi moldoveni în Federația Rusă, anunțați în căutare internațională pentru omor.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în anul 2018, aceștia ar fi omorât doi minori. Mai exact, suspecții, care aveau atunci câte 20 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate, s-au luat la ceartă cu victimele. Scandalul a generat într-o bătaie crâncenă, iar suspecții le-ar fi aplicat minorilor mai multe lovituri cu un obiect ascuțit.

Din nefericire, ambii băieți au decedat pe loc.

Pentru a ascunde urmele crimei, cei doi au îngropat cadavrele acestora într-o fâșie forestieră din localitate.


După ce au fost localizați în Federația Rusă, cei doi moldoveni au fost aduși în R. Moldova pe cale aeriană. Ambii vor compărea în fața magistraților, acuzați de omor comis cu o deosebită cruzime.


Citește mai departe

Moldova

Accident groaznic, la Edineț. Șoferul unui Mercedes a murit după ce s-a inversat cu mașina în șanț

Polițiștii din Edineț au intervenit la documentarea unui accident rutier produs la data de 28 septembrie, curent, pe traseul Edineț – Slobodca.

Publicat

Ajunși la fața locului, din cercetările preliminare, polițiștii au constatat că, un bărbat de 62 de ani, din orașul Dondușeni, conducând automobilul de marca Mercedes, în curbă, din motive necunoscute ar fi pierdut controlul asupra volanului, derapând de pe traseu în șanțul de scurgere a apelor pluviale. În urma traumatismelor primite, conducătorul automobilului a decedat pe loc.

Cadavrul bărbatului a fost îndreptat spre examinare la Centrul de medicină legală Edineț.

Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.



Citește mai departe

Moldova

Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Unde se ascundea bărbatul?

Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru ECHIPA 902 de către ofițerul de presă de la IP Orhei, Elena Băetrău.

Publicat

Acesta a fost reținut azi, 29.09.2023, în satul Seliște raionul Călărași, aproximativ la ora 9:15.

Amintim că un deținut a evadat din închisoare pe 28 septembrie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Penitenciarului nr. 18 din satul Brănești, raionul Orhei.

Deținutul a evadat de la locul de muncă, în satul Chiperceni din același raion. Potrivit reprezentanților penitenciarului, deținutul avea drept de deplasare fără escortă.


Cu detalii revenim …


Citește mai departe

topul săptămânii