Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Urmărire ca-n filme, în capitală. Un șofer băut, fără permis și cu antecedente penale a pus pe jar polițiștii

Un tânăr a fost reținut de polițiștii #INSP pentru conducerea agresivă a automobilului pe străzile din Chișinău, fiind în stare de ebrietate și fără permis de conducere. Ulterior s-a stabilit că acesta era anunțat în căutare de IP Strășeni pentru infracțiune.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, pe o stradă din sectorul Ciocana polițiștii INSP au observat un automobil de marca Mitsubishi, care a ignorat indicatorul „obligatoriu direcția înainte”.

La cerința agenților de patrulare de a stopa, conducătorul mijlocului de transport inițial a oprit, însă la apropierea polițistului de automobil a apăsat pe accelerator și a continuat deplasarea cu încălcarea regulilor de circulație rutieră prin comportament agresiv pe străzile capitalei.

Inspectorii de patrulare l-au avertizat de mai multe ori prin semnalul sonor de a se conforma cerințelor legale ale colaboratorilor de poliție, însă acesta le-a ignorat cu vehemență, continuându-și acțiunile ilegale cu încălcarea regulilor de circulație, punând în pericol mai mulți participanți la trafic.


În final, conducătorul mijlocului de transport a fost reținut de polițiști pe o stradă din sectorul Buiucani a capitalei, după ce a stopat automobilul și încerca să se eschiveze.

Fiind testat alcoolscopic s-a stabilit că, acesta avea o concentrație de 0,68 mg/l alcool în aerul expirat.

La stabilirea identității conducătorului mijlocului de transport, s-a constatat că acesta are 24 de ani, este originar din raionul Dubăsari și actualmente se află în căutare, fiind anunțat de Inspectoratul de poliție Strășeni, unde este cercetat penal pentru răpirea unui automobil.


În luna octombrie 2021, tânărul ar fi comis un furt în localitatea Vulcănești din raionul Nisporeni, iar ulterior a răpit un automobil din satul Lozova, Strășeni cu care a accidentat un microbuz pe o stradă din sectorul Centru, municipiul Chișinău.

Menționăm că, anterior acesta a fost cercetat penal pentru infracțiuni similare și pe teritoriul raionului Dubăsari.

Actualmente, conducătorul mijlocului de transport este reținut de polițiștii Inspectoratului de poliție Strășeni pentru 72 de ore, în cadrul cauzei penale.


Totodată urmează a fi cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport fiind în stare de ebrietate avansată și contravențional pentru neîndeplinirea indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul.

Conform legii penale, pentru răpirea mijlocului de transport, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani, iar pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


De asemenea, pentru neîndeplinirea indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul, urmează a fi sancționat cu amendă de la 350 la 500 de unităţi convenţionale.

Proprietarul automobilului implicat în acțiunile ilegale, urmează a fi sancționat penal, pentru predarea cu bună ştiinţă a conducerii mijlocului de transport către o persoană care se află în stare de ebrietate și riscă muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Moldova

Profesorul care și-a exploatat sexual fiicele, pe banca acuzaților. Ar fi obținut 60.000 de euro din vinderea fotografiilor pornografice

Profesorul de 54 de ani din capitală, care în luna iunie curent a fost reținut pentru că și-ar fi exploatat sexual fiica de șase ani, a fost trimis pe banca acuzaților. Procurorii PCCOCS au reușit să acumuleze între timp mai multe probe, care ar demonstra vinovăția bărbatului.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, învinuitul care a activat timp de mai mulți ani în calitate de meditator ar fi publicat doar în anul 2023 peste 250 de fotografii intime cu fiica sa pe rețeaua de internet de tip închis denumită „Darknet”.

Astfel că, bărbatul a ajuns în vizorul Interpolului, care a sesizat poliția Republicii Moldova despre ilegalitățile comise.

Dar faptele bărbatului ar fi pornit mult mai devreme, mai exact în anul 2018. De atunci și până în anul 2023, tatăl și fiica ar fi avut mai multe sejururi în afara țării, în special Ucraina și Egipt, în timpul cărora bărbatul își impunea fiica să producă materiale pornografice.


Mai mult, bărbatul este acuzat inclusiv pentru faptul că și-ar fi satisfăcut poftele sexuale în fața copilei.

Fetița nu este unicul copil din familie, aceasta are o soră mai mare cu 10 ani, care potrivit oamenilor legii, ar fi fost de asemenea exploatată sexual. Procurorii au găsit în timpul perchezițiilor fișiere din anul 2013, pe când fiica mai mare care la acel moment avea 11 ani era implicată în activități sexuale explicite. După care tatăl ar fi furnizat imaginile contra cost pe o pagină de internet din Rusia.

Oamenii legii susțin că, individul ar fi obținut în toți acești ani peste 60 de mii de euro de la un cetățean străin, care cumpăra materialul pornografic cu cele două fete.


Mezina familiei, care acum are 11 ani se află într-un centru de plasament specializat, unde continuă să beneficieze de consiliere psihologică.

Dacă va fi găsit vinovat, tatăl acesteia riscă până la 20 de ani închisoare sau detențiune pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

A devenit milionar prin escrocherie. Bărbatul care a lăsat peste 50 de persoane fără aur – condamnat la 18,5 ani de pușcărie

A devenit milionar prin escrocherie. Un bărbat de 39 de ani a fost condamnat la 18 ani și șase luni de pușcărie, fiind anunțat și în căutare.

Publicat

Sentința a fost emisă de magistrații judecătoriei Buiucani, după ce procurorii au demonstrat că în perioada anilor 2018-2021, sub pretextul că ar fi aurar și confecționează diverse articole din aur, ar fi colectat de la mai multe victime peste 1,5 kg de aur, în valoare de aproape 800.000 de lei.

Amintim că în luna februarie 2022, mai multe victime ale inculpatului s-au adresat redacției noastre după ajutor, iar noi am relatat despre acest caz. Atunci oamenii ne povesteau că găsise adresa acestui meșter, care avea și oficiu în sectorul Buiucani al capitalei, prin anunțuri pe internet, iar după ce îi lăsau aurul, ultimul dispărea.

SERGHEI, victimă: „Eu voiam să-i dau resturile de aur, i-am plătit și avans, ca să-mi facă ceea ce-mi doresc. El mi-a verificat aurul în această încăpere, a scos un document, bon de consum, a verificat aurul, l-a cântărit, am discutat condițiile. După a 10-a zi, când trebuia să-mi dea lanțul, s-au început minciunile, acolo era tot, și mama bolnavă, și el bolnav, meșterul s-a îmbolnăvit, și s-a bătut cu soția și a fost arestat, a fost tot ce vrei”.


Potrivit procurorilor, pe lângă businessul cu aur, în anul 2018, același individ, cunoscând că o femeie ar deține o procură ce i-ar permite înregistrarea unui imobil, ar fi amăgit-o și a reușit să înstrăineze acel apartament, cauzând victimei daune materiale în sumă de jumătate de milion de lei. Tot el ar fi luat 3.000 de euro avans de la o altă victimă promițând-ui să o ajute să vândă un apartament în orașul Durlești.

Suma prejudiciilor totale cauzate celor peste 50 victime a constituit în total peste 2,2 milioane de lei. Inculpatul a fost anunțat în căutare din motiv că acesta nu s-a prezentat în ședințele de judecată.

 


Citește mai departe

Moldova

Statistici înfricoșătoare: Peste 200 de persoane au fost violate timp de un an

Statistici înfricoșătoare. În anul 2022, peste 500 de persoane au fost victime ale infracțiunilor cu caracter sexual, în 222 de cazuri fiind vorba de viol.

Publicat

Pentru a preveni agresiunea sexuală, dar și violența în familie, Ministerul Afacerilor Interne a lansat un spot social, cu mesajul „Nu ești singură! Nu este vina ta! Ai încredere în puterea ta!”. Istoria prezentată este una reală, petrecută cu o studentă de 19 ani. Pentru a păstra anonimatul victimei, rolul acesteia a fost jucat de o actriță.

„Într-o zi de weekend am fost invitată la o zi de naștere. Omagiatul mă privea insistent, iar la un moment dat, când eram singuri, a profitat de mine. S-a întâmplat contrar voinței mele. Știu că trebuie să cer dreptate și ajutor în această situație”.

În context, persoanele supuse violenței sunt îndemnate să ceară ajutor la serviciul de urgență 112., sau la numărul Centrului de Justiție Familială, 0 8008 8008. Acolo victimele vor fi ajutate de polițiști, medici, psihologi și alți specialiști calificați.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii