Rețele de socializare

Moldova

Rezultatul conlucrării moldo-ucrainene: doi conaționali reținuți pentru trecerea ilegală a frontierei

Doi conaționali care au încălcat frontiera de stat au fost reținuți în urma conlucrării bilaterale și schimbului operativ de informații dintre polițiștii de frontieră și grănicerii ucraineni.

Publicat

Pe teritoriul statului vecin colegii ucraineni au intervenit și ulterior, conform procedurilor legale, persoanele reținute au fost transmise autorităților Republicii Moldova pentru continuarea cercetărilor.

În primul caz, ca urmare a prelucrării unei informații de către ofițerul de investigații din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, a fost stabilit că o cetățeancă a Republicii Moldova s-ar afla ilegal pe teritoriul Ucrainei, din luna decembrie 2021. Din datele deținute, femeia de 32 de ani este originară din raionul Leova.

Astfel, grație cooperării existente și schimbului de informații operative a subdiviziunii de frontieră cu autoritățile de frontieră ucrainene, persoana bănuită a fost reținută de către serviciul operativ de grăniceri în localitatea Vâsoceanca, Ucraina.


Din declarațiile preliminare ale tinerei moldovence, acum o lună ar fi traversat ilegal frontiera prin zona localităților Basarabeasca – Serpneovoie, cu scopul de muncă în orașul Herson, Ucraina. Ieri seara, în baza acordului de readmisie dintre state persoana a fost deferită autorităților din Republica Moldova.

În cel de-al doilea caz, patrula de menținere a regimului în punctul de trecere a frontierei Mirnoe a observat o persoană care se deplasa spre linia frontierei de stat, prin ocolirea punctului de trecere. Polițiștii de frontieră au întreprins toate măsuri necesare de contracarare a acțiunii ilegale a bărbatului, însă acesta a reușit în cele din urmă să ajungă pe teritoriul Ucrainei.

Între timp au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene, care au intervenit la fața locului, reținând bănuitul. Bărbatul nu deținea vreun act de identitate asupra sa. Ca urmare a cercetărilor ulterioare s-a stabilit că acesta este originar din orașul Taraclia. Ba mai mult că nu este la prima sa abatere, persoana fiind reținută a treia oară pentru același tip de infracțiune.


În repercursiune, cercetările sunt continuate de către ofițerii de urmărire penală din cadrul DR Sud, conform art. 362 al. (1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Moldova

/VIDEO/ A dat dovadă de curaj și responsabilitate. Eleva care a reușit să se ferească din calea unui șofer grăbit, la Orhei, premiată de poliție

Pietonul responsabil din video este Vitalia, o elevă din clasa 5-a din cadrul Liceului Teoretic “Alecu Russo” din raionul Orhei.

Publicat

Astăzi, Vitaliei i-a fost înmânată diploma pentru curaj și responsabilitate de către colegul nostru Alexandru care, la 31 ianuarie, deplasându-se cu automobilul de serviciu a oprit la o trecere de pietoni pentru a ceda trecerea fetiței, însă după staționare mașina de serviciu a fost tamponată din spate de un alt automobil, care a fost la un pas de a accidenta copilul.

Amintim că totul a avut loc în data de 31 ianuarie, în orașul Orhei. O mașină a poliției a oprit pentru a ceda trecerea unui copil, însă a fost accidentată din spate.


În imaginile video surprinse de camerele de supraveghere poate fi observat momentul impactului, dar și cum, în încercarea de a pleca cât mai repede de la fața locului, șoferul este la un pas de a accidenta fetița care traversa regulamentar strada.

Totuși, șoferul a accelerat părăsind locul accidentului rutier, deplasându-se într-o direcție necunoscută. După un șir de căutări, forțele de ordine au depistate automobilul abandonat în extravilanul municipiului Orhei.

 


Iar mai apoi și șoferul a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, originar din Orhei.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Practicau braconajul pe teritoriul țării. Mai multe arme și sute de muniții ridicate de la 14 bărbați

Astăzi, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS ”Fulger”, au efectuat 14 percheziții în mun. Chișinău și raioanele Ialoveni, Căușeni, Florești, Cimișlia, Criuleni, Sîngerei și orașele Strășeni, Leova, Ștefan Vodă.

Publicat

Perchezițiile s-au desfășurat la 14 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, suspectate că ar deține arme, termovizoare, precum și alte obiecte, folosite la acțiuni de braconaj pe teritoriul țării.

În urma acțiunilor întreprinse au fost depistate și ridicate patru arme dintre care una cu țeavă lisă, două termovizoare de model ”Fortuna 6 L” și ”Pulsar”, un pistol cu glonț, unul de model TT, două lunete, sute de cartușe cu diferit calibru deținute ilegal, etc.

Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).


Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele ilegalităților comise.

Conform legislației în vigoare suspecții riscă închisoare de la 2 la 7 ani.


Citește mai departe

Moldova

O fetiță de trei ani s-a rătăcit pe o stradă din Chișinău. A fost salvată de carabinieri

O fetiță de doar trei ani, rămasă fără supraveghere, s-a pierdut în centrul capitalei. Trecătorii au fost cei care i-au alertat pe carabinieri.

Publicat

Reacționând imediat, aceștia au găsit-o pe copilă, întrebând-o unde se află părinții și dacă are nevoie de ajutor.

În urma discuției și conform datelor oferite de către copilă, carabinierii au identificat și stabilit locul aflării mamei. La scurt timp, minora a fost transmisă mamei sale și împreună au mers acasă.

Inspectoratul General de Carabinieri recomandă ca, în cazul în care observați copii fără supraveghere sau persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii