Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ „Să mori animalule!”. Unul din inculpații dublului omor din Fălești râde obraznic în fața rudelor și judecătorilor

Patru din cei șase inculpați în cazul dublului omor din Fălești au primit încă câte 30 de zile de arest. Ședința de judecată a început cu un protest în fața Judecătoriei Bălți. În timpul procesului, unul dintre inculpați a făcut glume și a venit cu acuzații la adresa oamenilor legii.

Publicat

„Până la momentul de față inculpații nu-și recunosc vina. S-au refuzat de avocații de asistență juridică garantată de stat motivând că au nevoie să-și i-a pe contract. De asemenea, a fost examinat recuzul împotriva acuzatorului de stat, adică că nu sunt deacord cu acesta (acuzatorul – notă red.), care are la bază motive pe care noi le considerăm că doar permit tergiversarea și examinarea cauzei”, a declarat Iana Lichii, avocata victimelor, scrie Nordnews.md

Tragedia care a zguduit o țară întreagă a avut loc la sfârșitul anului trecut. Atunci, Anatol Movilă și Ion Achimov în vârstă de 25 și 26 de ani din Bălți, au fost uciși cu cruzime de mai mulți indivizi, din cauza că au trișat în cărți. Inculpații susțin că nu sunt vinovați, iar unul dintre ei, cu zâmbetul pe buze, a declarat jurnaliștilor că nu știe pentru ce a fost reținut.

„Eu nu pot să vă povestesc nimic, nu știu nimic. Dacă nu, mi-a spus că în penitenciar au poliția lor și o să mă bată, o să mă lovească. Îmi va face așa ca eu, în două-trei ore să nu mai fiu pe fața pământului”, a spus Vitalii Rogojin, inculpat.


Mama tânărului susține că fiul ei este bolnav și trebuie internat în Spitalul de Psihiatrie.

„Noi nu am fost acasă. Că l-am lăsat cu mama mea. Că altfel cum? Eu cu dânsul cu atâtea boli și cu atâtea…nici nu puteam să… Știți tare bine în Moldova cum e. Pe mine mă doare una că el de 20 de ani e bolnav. De 20 de ani. Și acum îl țin în așa penitenciar și înc-o dată în podval/beci jos. Tot timpul e în carantină. Acolo unde sunt șobolanii”, a spus femeia.

AdMixer In article 640×230
După mai multe ore, judecătorii au decis că cei patru inculpați aflați după gratii, rămân în arest încă 30 de zile. Avocatul unui alt inculpat, care în prezent se află sub arest la domiciliu, susține că va demonstra nevinovăția clientului său.


„Clientul meu pledează nevinovat și eu sunt sigur de nevinovăția acestuia și vă explic din ce motive, or acesta nu a participat la realizarea acestei infracțiuni. 00.20 MUSCA 01.30 Eu cred că pe toți i-au luat la pachet, pe cei care au fost în acea seara într-un anumit loc și au careva tangență i-au luat la pachet și le-au înaintat aceleași acuzații și i-au trimis în judecată”, a declarat Dumitru Buliga, apărătorul inculpatului Maxim Chiforiuc.

Rudele și prietenii victimelor cer dreptate și sunt indignați de comportamentul obraznic al inculpaților.

„Desigur că totul este cumpărat. Lasă-i să-l verifice pe cel care a inițiat această crimă. Cum tatăl lui trafica fete pentru a se prostitua. Lasă procuratura să lucreze, ei dar primesc bani pentru asta. Judecătorii sunt și ei „buni”, lăsații să-și facă treaba.”


„Aș vrea ca ei toți să fie pedepisiți cu închisoare. Nimeni să nu fie eliberat. Fiecare să-și execute în întregime pedeapsa.”

Amintim că, la începutul lunii noiembrie, anul trecut, doi tineri din Bălți au fost omorâți cu sânge rece într-o pădure din satul Hiliuți, raionul Fălești. Motivul crimei au fost 3000 de euro, bani câștigați fraudulos în jocurile de cărți. Criminalii i-au ademenit să mai joace odată, știind că aceștia trișează, s-au întâlnit și i-au ucis. A doua zi, polițiștii au reținut patru persoane, iar mai târziu încă doi atacatori. Aceștia au vârste cuprinse între 20 și 26 de ani.


Următoarea ședință de judecată pe acest caz va avea loc vineri, 25 februarie.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Au furat un automobil din curtea unui bloc din capitală: Doi bărbați, reținuți pentru 72 de ore

Doi bărbați de 32 și, respectiv, 38 de ani, originari din mun. Chișinău și raionul Slobozia, au fost reținuți de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Rîșcani, după ce ar fi furat un Ford Transit din curtea unui bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din capitală.

Publicat

Poliția a fost sesizată de proprietarul mașinii, care a comunicat că i-a fost furat automobilul în care se aflau instrumente de construcție.

Proprietarul a estimat prejudiciul la 77 500 de lei.

În cadrul măsurilor speciale de investigație și urmărire penală dispuse de către polițiști, s-a stabilit că mașina a fost furată pe parcursul nopții, fiind tractată cu ajutorul unui microbuz și dusă în Durlești, unde a și fost ulterior găsită de polițiști.


În cadrul audierilor bărbații și-au recunoscut vina.

Totodată ofițerii de investigație au stabilit că aceștia anterior au fost judecați pentru ,,Huliganism”, iar unul dintre ei acum câteva luni a fost eliberat din detenție.

Bărbații sunt cercetați penal pentru furt, iar conform legislației ei riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Adolescent de 19 ani, tamponat de o mașină pe trecerea de pietoni, în centrul orașului Bălți

Clipe de coșmar pentru un adolescent în vârstă de 19 ani. Acesta fost tamponat de o mașină chiar pe trecerea de pietoni, în centrul orașului Bălți.

Publicat

Accidentul rutier a avut loc în seara de 30 noiembrie, în jurul orei 16:15, pe strada Ștefan cel Mare, în apropiere de primărie. La fața locului a fost chemată poliția, dar și medicii cu ambulanța.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov, la volanul mașinii se afla o femeie în vârstă de 33 de ani, originară din raionul Sîngerei. Din motive deocamdată neclare, aceasta nu a observat pietonul care traversa strada regulamentar și l-a accidentat în plin.

Adolescentul a suferit mai multe traumatisme și, prin urmare a fost dus la spital, pentru a-I fi acordat ajutorul necesar.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar șoferița, care nu se afla în stare de ebrietate la volan, riscă să fie sancționată în funcție de gravitatea leziunilor suferite de adolescent.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Peste 40 percheziții în dosarul unei organizații criminale cu activitate în Ucraina și Moldova: Cinci moldoveni – reținuți

În perioada 29-30 noiembrie 2022, ofițerii de investigație ai Direcției investigații criminalitate organizată a INI, cu suportul celor de la Direcția Analiză a INI, în comun cu procurorii PCCOCS au desfășurat simultan percheziții în Moldova și Ucraina – 14 percheziții, la cinci figuranți în Cahul și Chișinău, care ar avea legături cu grupurile criminale din regiunea transnistreană și 30 percheziții în regiunea Odesa, la nouă persoane.

Publicat

Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar pornit în 2016, de Procuratura Generală pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, cu grupuri infracționale ale acesteia active în raioanele de Est ale Moldovei (regiunea transnistreană).

Cei cinci figuranți din Moldova ar avea legături cu aceste grupuri, precum și direct cu liderul acestora din Ucraina. Recent, oamenii legii le-au dat în vileag comunicarea membrilor acestui grup infracțional cu acest lider din statul vecin, cu vârsta de 56 de ani, care urmează să fie anunțat în căutare de autoritățile din Ucraina. Figuranții vizați de perchezițiile de aici au vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, cărora procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să le atribuie statutul procesual-penal.

Acțiunile s-au desfășurat urmare a schimbului de informaţii prin intermediul EUROPOL cu autoritățile din Ucraina. Acestea au stabilit că un ucrainean de 56 de ani, prin acord prealabil cu un grup de persoane, a creat o organizație criminală cu legături inter-regionale, care a activat pe teritoriul orașului Odessa și ar avea tangențe infracționale cu lumea interlopă din Moldova, din stânga Nistrului.


Potrivit informațiilor, bărbatul care urmează să fie anunțat în căutare de către autoritățile din Ucraina ar fi implicat în organizarea crimelor la comandă, estorcare de bani, vânzări de droguri, contrabandă cu arme și muniții, atacuri raider, torturi și răpiri de oameni din mediul de afaceri etc.

Ca urmare a perchezițiilor, au fost ridicate mai multe corpuri delicte precum mărfuri, bonuri de creanță, timbre de pre-livrare, evidență contabilă, contracte de activități economice comune și autovehicule, precum și arme și muniții deținute ilegal. Urmărirea penală continuă, sub conducerea procurorilor PCCOCS, în vederea stabilirii tuturor aspectelor infracționale investigate.


Citește mai departe

topul săptămânii