Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/A urcat băut și fără permis la volan și deplasându-se cu viteză a ajuns în copac

Viteza cu care au ajuns într-un copac 3 tineri și care i-ar fi putut duce în altă locație decât alături de cei dragi.

Publicat

Cu atât mai greu de imaginat este dacă mașina condusă de tânărul în stare de ebrietate și fără permis de conducere ajungea nu în copac, dar într-un automobil cu oameni fără nici o vină, care își fac planuri, au vise și copii de crescut.

La moment polițiștii din Briceni investighează circumstanțele producerii unui accident rutier care a avut loc în dimineața de 3 aprilie în jurul orei 05:10 pe traseul M-5, la ieșire din localitatea Criva.

La fața locului polițiștii au stabilit, preliminar, că automobilul de marca Audi A6 la volanul căruia se afla un tânăr de 27 de ani din localitatea Drepcăuți raionul Briceni, fără a deține permis de conducere, se deplasa spre direcția postului vamal Criva, nu a adaptat viteza necesară pe segmentul respectiv de drum și nu a ținut cont de faptul că carosabilul era umed și vizibilitatea redusă, având viteză excesivă a pierdut controlul volanului ieșind pe banda de sens opus, iar în consecință s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.


În urma impactului, atât șoferul cât și pasagerii, doi tineri de 19 ani locuitori ai satelor Drepcăuți și Lipcani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Fiind testați alcoolscopic la fața locului s-a constatat că tânărul de 27 de ani de la volanul automobilului avea consum de alcool 0,49 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, dar și pasagerii se aflau în stare avansată de ebrietate.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Anul trecut din cauza vitezei, pe teritoriul țării, au decedat 134 de persoane, iar 1028 au rămas cu traume pe viață. În context, Poliția Națională amintește, în special tinerilor, că traseul și viețile oamenilor nu sunt un joc online, unde o poți lua de la capăt. Poate e cazul ca fiecare să învețe din greșelile altora și să nu se bazeze pe destin. Prețuiți Viața!



Moldova

/VIDEO/ La ghidon, băut și fără permis. Un motociclist a rămas fără vehicul și riscă pedeapsă contravențională

Refuza să se conformeze cerințelor legale. Un tânăr de 20 de ani a fost prins în stare avansată de ebrietate la ghidonul unei motociclete. Totul a avut loc în seara de 4 iulie, în localitatea Cricova.

Publicat

Polițiștii de patrulare care monitorizau situația rutieră în zonă au observat o motocicletă fără numere de înmatriculare ce era ghidată de un tânăr neechipat corespunzător. Oamenii legii au somat motociclistul, ultimul însă și-a continuat drumul în speranța că va scăpa de urmărire. În cele din urmă, el însă a fost oprit și s-a stabilit că la ghidon se afla un tânăr de 20 de ani.

În timpul documentării polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, dar și se simțea un miros specific de alcool, așa că tânărul originar din Chișinău a trecut testarea alcoolscopică. Rezultatul drager a arătat o concentrație de 0,87 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

În rezultat, oameni legii au pornit un proces contravențional pentru încălcările comise, iar motocicleta a fost dusă la parcarea specială.



echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ultimele detalii în cazul copilei aruncate de la etaj de propriul tată: Acesta este originar din Liban și a venit în R. Moldova anul trecut

Copila aruncată de la etaj ieri seara în sectorul Buiucani al capitalei, urma să împlinească 3 luni pe data de 9 iulie.

Publicat

Potrivit surselor Deschide.md, tatăl acesteia, în vârstă de 28 de ani este originar din Liban. Acesta și-ar fi aruncat pruncul pe geam în timp ce soția sa, o moldoveancă originară din raionul Ungheni, era plecată la magazin.

Totodată, potrivit Biroului de Migrație și Azil, bărbatul venise de curând în țara noastră și avea permis de ședere pe teritoriul R. Moldova.

”Această deține permis de ședere valabil pe teritoriul R. Moldova, în scopul reîntregirii familiei. A venit pe teritoriul Republicii Moldova la sfârșitul anului trecut” a declarat Mihail Vodă, directorul Biroului de Migrație și Azil.


Amintim că ieri seara, în jurul orei 21:00, o fetiță de numai trei luni și ar fi fost aruncată peste geam, de la etajul 4 al blocului de locuințe, de către tatăl său, un individ de 28 de ani, de origine străină. Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore fiind suspectat de omor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A vrut să se dea tare: un adolescent a furat o mașină din capitală și s-a dus să se plimbe în orașul de baștină

Un tânăr de 19 ani, originar din orașul Strășeni, este cercetat penal, fiind suspectat de răpirea și accidentarea unui automobil de marca „Volvo”.

Publicat

 

Acesta ar fi sustras mașina de pe strada Calea Ieşilor, pe timpul nopții, prin deteriorarea lacătului, după care s-a deplasat spre orașul de baștină.

Pe traseu, tânărul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat într-un pilon, părăsind locul comiterii accidentului.


În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale polițiștilor capitalei, suspectul a fost identificat și reținut.

Acesta este cercetat penal în stare de libertate, iar conform legislației în vigoare această infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii