Moldova
Un șofer de camion voia să treacă hotarul, prezentând două asigurări auto falsificate
Un șofer de camion a fost depistat la trecerea frontierei cu două asigurări auto ”Cartea Verde” falsificate. În declarații, șoferul susține că nu știa, însă recunoaște că le-a procurat mai ieftin și fără să le verifice. Incidentul a fost înregistrat acum două zile, în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni, pe direcția intrare în Republica Moldova.


Pentru efectuarea formalităților de control la trecerea frontierei de stat s-a prezentat cetățeanul Ucrainei, la volanul unui camion cu remorcă. Acesta urma să tranziteze teritoriul Republicii Moldova, având ca destinație Bulgaria.
În cadrul procesului de verificare a documentelor pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au stabilit că certificatele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto ”Cartea Verde”, eliberate de către o companie de asigurări din Ucraina, sunt contrafăcute.
La audieri, conducătorul auto a declarat că documentele pentru autovehicule sunt oferite de către firma transportatoare, unde este angajat ca șofer. Însă din cauza situației din țară, nu ar fi reușit să ia toate actele necesare de la sediul firmei și personal ar fi procurat asigurările de la un broker din orașul Odessa. Mai mult că ar fi obținut certificatele la un preț redus.
În continuare, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, pe caz fiind întocmit proces-verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al RM.
Totodată, polițiștii de frontieră au autorizat trecerea frontierei după ce conducătorul auto a procurat alte certificate de asigurare ”Carte Verde” valabile.


Moldova
/VIDEO/ S-a dat în spectacol în fața polițiștilor: Indignat că a fost oprit în trafic, un fost funcționar public a acuzat oamenii legii de corupție
Polițiștii aflați la monitorizarea traficului rutier au stopat pe str. Pan Halippa din mun. Chișinău un automobil de marca „BMW” care nu a fost supus reviziei tehnice.


Oamenii legii i-au explicat șoferului, un bărbat de 48 de ani, motivul stopării și au documentat contravenția.
La un moment dat în discuție a intervenit pasagerul din automobil, care s-a prezentat ca fost funcționar public de rang înalt și a vorbit arogant cu oamenii legii, fiind indignat de acțiunile acestora, pretinzând că toate actele sunt în regulă.
După ce s-a convins că, totuși, revizia tehnică este expirată și că nu are alte argumente, a efectuat un apel la numărul unic,,112” invocând faptul că a fost stopat de polițiști și că oamenii legii pretind mijloace bănești.
Venită la fața locului, grupa operativă a stabilit că informația nu corespunde declarațiilor pasagerului. Mai mult, acesta a recunoscut că polițiștii nu au cerut mită și că a recurs la asemenea gest fiind indignat de faptul că automobilul în care se afla în calitate de pasager a fost stopat.
Inspectoratul General al Poliției reiterează că absolut toți participanții în trafic sunt egali în fața legii, indiferent de statutul acestora sau funcția deținută.
Poliția nu va tolera acțiunile persoanelor care vor admite derogări de la cadrul legal, care vor face imixtiune în activitatea polițiștilor, vor denigra imaginea instituției și vor duce în eroare autoritățile prin declarații nejustificate.
Moldova
/FOTO/ O nouă alertă falsă cu bombă pe Aeroportul Internațional Chișinău: Autorul cerea despăgubiri financiare
O nouă alertă de minare a Aeroportului Internațional Chișinău. Pentru a doua oară în această zi, polițiștii de frontieră au fost alertați despre prezența explozibilului pe Aeroportul Internațional Chișinău.


A fost primită o scrisoare electronică de la o persoană necunoscută, prin care se anunță că aeroportul este minat și se solicită despăgubiri financiare.
Informarea a parvenit în jurul orei 20:35, operativ fiind întreprinse toate măsurile necesare. La fața locului sunt mobilizate toate echipele de intervenție ale serviciilor specializate ale MAI.
La fel, toți membrii personalului, cât și călătorii care se aflau în clădire, au fost evacuați. Menționăm că procedura de înregistrare a pasagerilor a fost temporar stopată, ceea ce înseamnă că unele curse vor fi efectuate cu întârzieri.
Amintim că în dimineața aceleiași zile a avut loc o altă alertă cu bombă la principala aerogară a țării. Atunci autorul spunea că a instalat 10 explozive în edificiu și nimeni nu va scăpa cu viață. Din fericire, alerta a fost una falsă.
Acum, oamenii legii întreprind toate măsurile pentru a identifica autorii alertelor false și a-i trage la răspundere.
Pentru anunțarea mincinoasă despre un act de terorism, legea prevede amendă de până la 42.500 de lei sau până la 2 ani de pușcărie.
Moldova
Caz șocant în capitală: Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului
Caz șocant în capitală. Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului.


Totul a avut loc în seara de 4 iulie pe strada Alba Iulia.
Un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut pentru comiterea unui omor.
În jurul orei 21:00 am fost sesizați de un trecător despre faptul că pe str.Alba Iulia din sectorul Buiucani al capitalei este un bebeluș decedat la sol.
În cadrul cercetării la fața locului am stabilit că fetița de 3 luni se afla acasă cu tatăl, care din motive încă la etapa de stabilire, a aruncat-o la un moment dat de la etajul 4. În urma traumelor primite micuța a decedat.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Angajații poliției de comun cu procurorul urmează să stabilească toate circumstanțele.
-
Ediție TV7 zile în urmă
/VIDEO/ Fetiță de un an, ucisă de o vacă
-
Moldova4 zile în urmă
/FOTO/ Doi adulți și doi copii s-au înecat în iaz, după ce s-au răsturnat cu o barcă gonflabilă. Scafandrierii au recuperat un cadavru
-
Moldova7 zile în urmă
O femeie a murit pe patul de spital după ce a fost snopită în bătaie de vecin, la Ștefan Vodă
-
Moldova2 zile în urmă
/FOTO/ A vrut să plece de sub urmărirea poliției, dar a ajuns în accident rutier. Un motociclist de 25 de ani, spitalizat
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Și-ar fi ucis în bătăi fratele mai mic
-
Moldova2 zile în urmă
/FOTO/Imagini cu impact emoțional! Moarte tragică în municipiul Chișinău. O femeie a căzut de la al 17 etaj al unui bloc locativ
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Ar fi furat telefonul frizeriței. Femeia, prinsă pe urme fierbinți
-
Moldova22 de ore în urmă
Caz șocant, la Șoldănești: O minoră de 14 ani se zbate între viață și moarte, în comă alcoolică