Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un șofer cotește pe contrasens ca să ajungă la o stație PECO, insistând să i se cedeze trecerea ilegală

Fără pic de respect în raport cu ceilalți șoferi. Un automobilist a fost surprins cum cotește pe contrasens ca să ajungă la o stație PECO, insistând să i se cedeze trecerea ilegală.

Publicat

Imaginile cu momentul încălcării au fost postate pe site-ul specializat în automobile Autoblog.MD. 

În secvența video se poate observa cum șoferul, deplasându-se pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani şi ajungând vizavi de o staţie de alimentare cu carburanți, aflată de cealaltă parte a drumului, de pe contrasens a început să vireze spre aceasta.

Deşi putea să se întoarcă legal peste linia dublă continuă la aproximativ 100 de metri distanţă de unde s-a oprit, acesta a insistat să calce peste marcaj şi să ajungă unde-i trebuie într-un mod mai comod.


La urma urmei, dacă comitea ilegalitatea, putea să o comită după ce s-ar fi pornit toate maşinile din coloana oprită la semafor. Însă nu. Cu insistență să i se cedeze trecerea, a trecut printre ceilalţi participanţi la trafic şi şi-a dus planul până la capăt.



Moldova

/FOTO/ Ghinion pentru un șofer. Acesta a rămas fără mașina recent cumpărată pentru că ea s-a dovedit a fi furată

Un conațional și-ar fi achiziționat peste hotare un autoturism, însă ajuns în punctul de trecere a frontierei Leușeni a aflat că vehiculul este căutat pe Interpol.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 02 iulie curent. Pentru autorizarea intrării în țară, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 30 de ani, originar din raionul Cimișlia.

Acesta se deplasa la volanul unui Ford Mondeo, înregistrat în Belgia. În timpul verificărilor actelor de călătorie și cele ale mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul este dat în căutare ca fiind furat din Franța în anul 2021.

Întrebat despre cele depistate, șoferul a declarat că nu cunoaște absolut nimic, menționând că și-a procurat vehiculul de la un cetățean belgian și ar avea toate actele în regulă, inclusiv mașina este înregistrată pe numele său. Achiziția a fost făcută la sfârșitul lunii august 2021.


Ca urmare, autoturismul a fost indisponibilizat la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni. Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A vrut să plece de sub urmărirea poliției, dar a ajuns în accident rutier. Un motociclist de 25 de ani, spitalizat

A urcat băut la ghidonul unei motociclete neînregistrate și a provocat un accident grav în timp ce încerca să scape de sub urmărirea poliției. Acestea au fost aventurile nocturne a unui motociclist de 25 de ani.

Publicat

Tânărul, în noapte de 3 iulie se deplasa cu motocicleta pe un drum din satul Cișmichioi, Vulcănești, când a fost somat de poliției să se oprească, transmite gagauzinfo.md. Acesta însă s-a opus și a încercat să scape de forțele de ordine.

În scurt timp de urmărire, motociclistul ghinionist a pierdut controlul asupra volanului, s-a tamponat cu vehiculul într-o bordură și a căzut la sol.

Tânărul a fost preluat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, acestuia i-au fost preluate probe biologice pentru a stabili dacă el se afla sau nu în stare de ebrietate la volan. Rezultatul testării a arătat că motociclistul se afla băut la ghidonul motocicletei. Alte circumstanțe se stabilesc.


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La un pas de tragedie: Un bărbat a fost salvat dintr-o fântână, de la o adâncime de 20 de metri, la Hîncești

Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în data de 3 iulie, în raionul Hîncești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:08.

Potrivit, informațiilor înregistrate o persoană a căzut în fântână în orașul Hâncești, strada Codrilor 80. Pentru efectuarea misiunii de salvare, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori.

Ajunși, imediat, la fața locului, angajații IGSU au stabilit că un bărbat în vârstă de aproximativ 50-60 de ani se afla la o adâncime de 20 de metri. Către ora 12:19, utilizând echipamentul specializat sinistratul a fost extras la suprafața în stare de șoc avansat și preluat de medici la spital pentru îngrijiri necesare.


Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 76 situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii