Moldova
Voiau să ajungă ilegal în UE: un moldovean, prins la frontieră cu actul fratelui său, altul – cu un pașaport fals
Un conațional s-a legitimat în baza unui pașaport ce nu-i aparține, iar alt tânăr moldovean deținea o carte de identitate românească neveridică. Ilegalitățile ambelor persoane au fost deconspirate la sfârșitul săptămânii trecute în punctul de trecere a frontierei Leușeni .


Pentru autorizarea ieșirii din țară, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 33 de ani, domiciliat în raionul Hîncești. Acesta se deplasa ca pasager al unei curse ocazionale spre Uniunea Europeană. În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că persoana respectivă are interdicție de a părăsi hotarele Republicii Moldova. Respectiv, conaționalul a făcut cale întoarsă.
Dar peste câteva ore, același bărbat s-a prezentat la controlul de frontieră cu pașaportul fratelui său, încercând să pună la îndoială vigilența polițiștilor de frontieră.
Audiat, pasagerul a declarat că de urgență trebuia să ajungă în străinătate și la scurt timp urma să revină în țară.
Într-un alt caz este documentat un tânăr de 22 de ani din Chișinău, care se deplasa spre Germania. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unui control suplimentar asupra persoanei și bagajelor acesteia. Drept urmare, în geanta personală s-a depistat o carte de identitate românească, eliberată pe numele său, cu semne vizibile de falsificare.
Tânărul a refuzat să ofere declarații. Acesta și-a continuat drumul, dar nu înainte de a I se întocmi proces-verbal privind ilegalitatea comisă.
Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.


Moldova
Tentativă de suicid la Ialoveni: Copilă de 14 ani, salvată de mama sa
O minoră în vârstă de 14 ani din Ialoveni a încercat să-și pună capăt zilelor.


Incidentul s-a produs ieri, 28 ianuarie, în raionul Ialoveni, transmite Știri.md.
Din fericire fata a fost salvată chiar de mama sa.
Femeia, după incident, a sunat la 112 și a solicita ajutorul poliției și medicilor.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Moldova
/VIDEO/ Accident la Tohatin: O mamă și copilul de patru ani, la spital
O mamă împreună cu copilul de patru ani a ajuns aseară la spital după ce automobilul în care se afla a nimerit într-un accident.


Totul s-a întâmplat aseară, 28 ianuarie, în jurul orei 20:50, în localitatea Tohatin, transmite Știri.md.
Veniți la fața locului, oamenii legii au stabilit că în accident au fost implicate două unități de transport, un automobil Toyota condus de un șofer de 48 de ani și un Ford la volanul căruia se afla un bărbat de 58 de ani.
În urma impactului au avut de pătimit pasagerii din automobilul Toyota, mama și copilul.
Femeia de 42 de ani și minorul de patru ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.
Moldova
Accident pe o trecere de pietoni: Femeie, lovită de un camion
O femeie a fost lovită de un camion în timp ce traversa strada regulamentar.


Accidentul s-a produs ieri, 28 ianuarie, în jurul orei 14:40, la intrarea în satul Parcani, regiunea transnistreană, transmite Știri.md.
Potrivit oamenilor legii, șoferul unui microbuz de model Ford a început să frâneze pentru a ceda trecerea pietonului. În același timp un Mercedes a început să frâneze, însă un camion a virat pe șosea și a intrat în coliziune cu Fordul, apoi a lovit pietonul.
Femeia rănită, în vârstă de 52 de ani, a fost transportată la spitalul din Bender. Potrivit informațiilor preliminare, victima a suferit o comoție cerebrală.
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ Pește cu paraziți la un magazin din satul Rublenița, Soroca
-
Moldova5 zile în urmă
Caz ieșit din comun! O tânără a născut acasă, a văzut că al său copil nu dă semne de viață și l-a pus în congelator
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ (+18) Imagini cu impact emoțional. Momentul în care o adolescentă bate crunt o altă fată, la Nisporeni
-
Moldova4 zile în urmă
Mașinile cu numere străine intrate în țară până la 1 ianuarie, 2023, vor putea sta pe teritoriul Moldovei trei ani
-
Moldova6 zile în urmă
Bărbatul de 32 de ani găsit mort într-un apartament din capitală este actorul de teatru Ștefan Bouroșu
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ IGP, despre bătaia cruntă între fete, la Nisporeni. Agresoarele au 13 și 14 ani, victima – 17 ani
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ (+18) Declarațiile halucinante ale unui tânăr reținut în capitală pentru omor
-
Moldova5 zile în urmă
O fântână arteziană săpată chiar lângă cimitir, într-un sat din Sângerei