Rețele de socializare

Moldova

Incendiile continuă să facă victime. 53 de persoane au decedat în flăcări, de la începutul anului

Incendiile continuă să facă victime. În primele 3 luni ale acestuia an, 53 de persoane au decedat în flăcări. Potrivit datelor oferite de IGSU, în total, în această perioadă s-au produs 555 incendii.

Publicat

Pete 70% din acestea au avut loc în sectorul locativ, 9% în autoturisme, iar 3% în clădiri cu destinație industrială. În urma acestora, au decedat 53 de persoane, iar alte 13 au suferit diverse traumatisme.

Totodată, alte 50 au fost salvate din flăcări de către pompieri. Statistica arată că cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor țin de nerespectarea regulilor de exploatare a sobelor și canalelor de evacuare a fumului și imprudența cu focul deschis.

Totodată, au fost înregistrate și 67 de cazuri a incendierilor intenționate, dar și 55 incendii provocate din cauza imprudenței în timpul fumatului. În perioada ianuarie -martie în republică au fost înregistrate 13 intoxicații cu monoxid de carbon emanate de la sobe și cazane, dar și 9 cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon emanat de la aparate de încălzire cu gaz.


În aceeași perioadă, pompierii au extras patru persoane căzute în fântâni.

În acest context, IGSU roagă oamenii să dea dovadă de prudență maximă atunci când utilizează focul deschis, iar în caz de urgență să ceară ajutor la 112.

echipa.md



Advertisement

Moldova

/FOTO/ Ghinion pentru un șofer. Acesta a rămas fără mașina recent cumpărată pentru că ea s-a dovedit a fi furată

Un conațional și-ar fi achiziționat peste hotare un autoturism, însă ajuns în punctul de trecere a frontierei Leușeni a aflat că vehiculul este căutat pe Interpol.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 02 iulie curent. Pentru autorizarea intrării în țară, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 30 de ani, originar din raionul Cimișlia.

Acesta se deplasa la volanul unui Ford Mondeo, înregistrat în Belgia. În timpul verificărilor actelor de călătorie și cele ale mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul este dat în căutare ca fiind furat din Franța în anul 2021.

Întrebat despre cele depistate, șoferul a declarat că nu cunoaște absolut nimic, menționând că și-a procurat vehiculul de la un cetățean belgian și ar avea toate actele în regulă, inclusiv mașina este înregistrată pe numele său. Achiziția a fost făcută la sfârșitul lunii august 2021.


Ca urmare, autoturismul a fost indisponibilizat la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni. Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A vrut să plece de sub urmărirea poliției, dar a ajuns în accident rutier. Un motociclist de 25 de ani, spitalizat

A urcat băut la ghidonul unei motociclete neînregistrate și a provocat un accident grav în timp ce încerca să scape de sub urmărirea poliției. Acestea au fost aventurile nocturne a unui motociclist de 25 de ani.

Publicat

Tânărul, în noapte de 3 iulie se deplasa cu motocicleta pe un drum din satul Cișmichioi, Vulcănești, când a fost somat de poliției să se oprească, transmite gagauzinfo.md. Acesta însă s-a opus și a încercat să scape de forțele de ordine.

În scurt timp de urmărire, motociclistul ghinionist a pierdut controlul asupra volanului, s-a tamponat cu vehiculul într-o bordură și a căzut la sol.

Tânărul a fost preluat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, acestuia i-au fost preluate probe biologice pentru a stabili dacă el se afla sau nu în stare de ebrietate la volan. Rezultatul testării a arătat că motociclistul se afla băut la ghidonul motocicletei. Alte circumstanțe se stabilesc.


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La un pas de tragedie: Un bărbat a fost salvat dintr-o fântână, de la o adâncime de 20 de metri, la Hîncești

Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în data de 3 iulie, în raionul Hîncești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:08.

Potrivit, informațiilor înregistrate o persoană a căzut în fântână în orașul Hâncești, strada Codrilor 80. Pentru efectuarea misiunii de salvare, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori.

Ajunși, imediat, la fața locului, angajații IGSU au stabilit că un bărbat în vârstă de aproximativ 50-60 de ani se afla la o adâncime de 20 de metri. Către ora 12:19, utilizând echipamentul specializat sinistratul a fost extras la suprafața în stare de șoc avansat și preluat de medici la spital pentru îngrijiri necesare.


Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 76 situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii