Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Accident de groază, în Italia: Doi moldoveni au ars de vii, prinși între fiarele mașinii

O tragedie a avut loc în noaptea de întâi mai, în San Lazzaro, provincia Bologna din Italia. Doi moldoveni, în vârstă de 31, respectiv 36 de ani, au ars de vii după ce s-au prăbușit cu mașina.

Publicat

Tragedia a avut loc în jurul orei 02:15, iar un martor susține: „Se auzeau strigăte, au cerut ajutor, dar a fost imposibil să ne apropiem”, scrie Stiridiaspora.ro

Cei care și-au pierdut viața au fost șoferul Gheorghe V., în vârstă de 36 de ani, din Zola Predosa, și Vitalie R., în vârstă de 31 de ani, care se afla în mașină cu el.

Potrivit unor martori ai accidentului și a primelor reconstrucții efectuate în timpul nopții, cele două victime se deplasau din oraș spre San Lazzaro, când, probabil din cauza vitezei excesive, ar fi lovit peretele jos al sensului giratoriu, pierzând controlul vehiculului. Astfel, autoturismul în care se aflau Gheorghe și Vitalie a intrat într-un zbor nebun, s-a răsturnat până s-a oprit în partea de jos a spațiului verde.


Acolo, potrivit martorilor, s-au auzit strigăte de ajutor din interiorul mașinii. Cei doi moldoveni au încercat să iasă din acea capcană metalică în timp ce fumul începea deja să invadeze autoturismul foarte rapid. Fumul a devenit flacără și chiar și cea mai oportună salvare a pompierilor, alertați de martori, a fost inutilă pentru cei doi bărbați care au rămas în interiorul mașinii, prinși în incendiu.

Dinamica exactă va trebui acum investigată. De asta se ocupă acum autoritățile.

Pompierii și sanitarii 118 au lucrat și ei ore întregi, din păcate nu le-au putut salva celor doi viața. De tragicul accident se ocupă și medicul legist care va trebui să confirme cauza morților. Investigațiile sunt coordonate de procurorul de gardă Anna Sessa.



Moldova

Caz șocant în capitală: Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 4 iulie pe strada Alba Iulia.

Un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut pentru comiterea unui omor.

În jurul orei 21:00 am fost sesizați de un trecător despre faptul că pe str.Alba Iulia din sectorul Buiucani al capitalei este un bebeluș decedat la sol.


În cadrul cercetării la fața locului am stabilit că fetița de 3 luni se afla acasă cu tatăl, care din motive încă la etapa de stabilire, a aruncat-o la un moment dat de la etajul 4. În urma traumelor primite micuța a decedat.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Angajații poliției de comun cu procurorul urmează să stabilească toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Femeie snopită în bătăi de concubin, în capitală. Vecinii: Ei mereu consumă alcool, apoi se bat

Alcool și bătăi crâncene. Este atmosfera în care sunt nevoiți să trăiască locuitorii unui bloc din sectorul Botanica al capitalei și totul din cauza unui cuplu care ar duce un mod de viață antisocial.

Publicat

La adresa redacției noastre s-a adresat unul din vecini în data de 2 iulie, după ce bărbatul, fiind în stare de ebrietate și-a snopit soția în bătăi. Potrivit bărbatului, care este peste hotare, soția și fiica lui au fost cele care au găsit femeia plină de vânătăi și hemotoame.

Copila lui s-a speriat atât de tare încât a leșinat și a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Vecinii spun că atât bărbatul cât și femeia lui sunt consumatori activi de alcool și duc un mod de viață antisocial. Mai mult, el își snopește concubina în bătăi cu regularitate. Drept dovadă, vecinul a expediat un alt filmuleț surprins anterior în același apartament.


Am încercat să obținem detalii de la poliție, însă, până la moment, nu am primit niciun răspuns. Cu detalii despre cele petrecute în acel apartament vom reveni ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tânăr condamnat la 12 ani de închisoare pentru că, fiind drogat, a încercat să-și omoare vecinii din gelozie

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 28 iunie 2022, un tânăr în vârstă de 29 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Soroca, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de omor intenționat (art.art.27,145 alin. (2) din Codul penal) și violare de domiciliu (art. 179 alin.(2) din Codul penal).

Publicat

Potrivit actului de învinuire, inculpatul a fost acuzat că, în dimineața zilei de 06 februarie 2022, fiind în stare de ebrietate narcotică, din motive de gelozie, presupunând că concubina sa are relații amoroase cu doi vecini de ai săi, din blocul în care locuiau, în sectorul Ciocana al capitalei, a decis să îi omoare pe aceştia.

În acest scop, a pătruns ilegal în domiciliile acestora, unde le-a aplicat la ambii pe rând multiple lovituri cu cuțitul în diferite regiuni ale corpului. După care văzând că ambii sunt la podea, crezând că aceștia au decedat, a părăsit locul crimei. Ulterior, s-a reîntors în apartamentul său, unde intenționa să distrugă urmele crimei prin spălarea cuțitului cu care a comis atacul, însă a fost reținut de către colaboratorii de poliţie, care venise la chemarea vecinilor.

Prin urmare, având în vedere că celor două victime li s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă, acestea nu au decedat, în schimb le-au fost cauzate leziuni corporale grave, care sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei.


Menționăm că, judecata s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art. 364/1 din Codul de procedură penală) ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

La pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasare din contul inculpatului în beneficiul părților vătămate a sumei de 25 000 lei pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței în vigoare.


Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Citește mai departe

topul săptămânii