Rețele de socializare

Moldova

Bărbat din Cimișlia condamnat la 30 ani de închisoare, pentru că și-ar fi omorât propriul tată, dar a și dat foc unui magazin din localitate

Publicat

Prin sentința Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Cimișlia a fost condamnat la 30 ani închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, fiind învinuit de săvârșirea a trei capete de acuzare și anume: omorul intenționat săvârșit asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime (art. 145 al. (2) din Codul penal), violență în familie (art. 201/1 alin.(1) din Codul penal) și distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor săvârșite prin incendiere (art. 197 al.(2) din Codul penal).

Mai exact, bărbatul este învinuit că, în seara zilei de 22 septembrie 2021 aflându-se la domiciliu în care el locuia împreună cu tatăl său, în vârstă de 67 ani, l-a strâns de gât pe ultimul cu șiretul de la pantalonii pentru sport în care el era îmbrăcat, după care l-a doborât la podea cu fața în jos, apăsându-1 cu un picior pe spate. Apoi, l-a apucat pe bătrân cu mâna de gât, strângându-1 și încercând să-i răsucească gâtul, concomitent lovindu-l cu capul de podea și de profilul din metal al pragului ușii de la intrare în încăpere. După care, văzând că tatăl său încă respiră a luat un topor cu care i-a aplicat acestuia două lovituri în regiunea capului cu muchia toporului, în rezultat survenind decesul acestuia.

Menționăm că, anterior bărbatul vizat a mai comis acte de violență asupra tatălui său. Astfel, un asemenea caz a avut loc în august 2021, atunci când acesta fiind în stare de ebrietate alcoolică, fără careva motive l-a doborât la sol și a început a-l uda cu aparatul de spălat de presiune mare, apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, în rezultatul acțiunilor agresive, fiindu-i cauzate vătămări corporale ușoare.


Mai mult ca atât, bărbatul a fost învinuit și de un alt caz produs în noaptea de 20 spre 21 februarie 2021, atunci când a incendiat un magazinul din localitatea în care trăia. Respectiv, ca rezultat al incendiului produs au fost distruse și deteriorate bunurile unui agent economic, în sumă totală de 406 244,65 lei.

Menționăm că, judecata s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art.364/1 din Codul de procedură penală), ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința inculpatului a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Comrat, în termen de 15 zile.



Advertisement

Moldova

Caz șocant în capitală: Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-a aruncat bebelușul de numai trei luni peste geamul apartamentului.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 4 iulie pe strada Alba Iulia.

Un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut pentru comiterea unui omor.

În jurul orei 21:00 am fost sesizați de un trecător despre faptul că pe str.Alba Iulia din sectorul Buiucani al capitalei este un bebeluș decedat la sol.


În cadrul cercetării la fața locului am stabilit că fetița de 3 luni se afla acasă cu tatăl, care din motive încă la etapa de stabilire, a aruncat-o la un moment dat de la etajul 4. În urma traumelor primite micuța a decedat.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Angajații poliției de comun cu procurorul urmează să stabilească toate circumstanțele.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Femeie snopită în bătăi de concubin, în capitală. Vecinii: Ei mereu consumă alcool, apoi se bat

Alcool și bătăi crâncene. Este atmosfera în care sunt nevoiți să trăiască locuitorii unui bloc din sectorul Botanica al capitalei și totul din cauza unui cuplu care ar duce un mod de viață antisocial.

Publicat

La adresa redacției noastre s-a adresat unul din vecini în data de 2 iulie, după ce bărbatul, fiind în stare de ebrietate și-a snopit soția în bătăi. Potrivit bărbatului, care este peste hotare, soția și fiica lui au fost cele care au găsit femeia plină de vânătăi și hemotoame.

Copila lui s-a speriat atât de tare încât a leșinat și a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Vecinii spun că atât bărbatul cât și femeia lui sunt consumatori activi de alcool și duc un mod de viață antisocial. Mai mult, el își snopește concubina în bătăi cu regularitate. Drept dovadă, vecinul a expediat un alt filmuleț surprins anterior în același apartament.


Am încercat să obținem detalii de la poliție, însă, până la moment, nu am primit niciun răspuns. Cu detalii despre cele petrecute în acel apartament vom reveni ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tânăr condamnat la 12 ani de închisoare pentru că, fiind drogat, a încercat să-și omoare vecinii din gelozie

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 28 iunie 2022, un tânăr în vârstă de 29 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Soroca, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de omor intenționat (art.art.27,145 alin. (2) din Codul penal) și violare de domiciliu (art. 179 alin.(2) din Codul penal).

Publicat

Potrivit actului de învinuire, inculpatul a fost acuzat că, în dimineața zilei de 06 februarie 2022, fiind în stare de ebrietate narcotică, din motive de gelozie, presupunând că concubina sa are relații amoroase cu doi vecini de ai săi, din blocul în care locuiau, în sectorul Ciocana al capitalei, a decis să îi omoare pe aceştia.

În acest scop, a pătruns ilegal în domiciliile acestora, unde le-a aplicat la ambii pe rând multiple lovituri cu cuțitul în diferite regiuni ale corpului. După care văzând că ambii sunt la podea, crezând că aceștia au decedat, a părăsit locul crimei. Ulterior, s-a reîntors în apartamentul său, unde intenționa să distrugă urmele crimei prin spălarea cuțitului cu care a comis atacul, însă a fost reținut de către colaboratorii de poliţie, care venise la chemarea vecinilor.

Prin urmare, având în vedere că celor două victime li s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă, acestea nu au decedat, în schimb le-au fost cauzate leziuni corporale grave, care sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei.


Menționăm că, judecata s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art. 364/1 din Codul de procedură penală) ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

La pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasare din contul inculpatului în beneficiul părților vătămate a sumei de 25 000 lei pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței în vigoare.


Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Citește mai departe

topul săptămânii