Rețele de socializare

Moldova

Tragedia din Parcul „Alunelul”: Procurorii au pornit dosar penal pentru neglijenţă în serviciu

Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Buiucani, informează că, urmare a autosesizării organului de urmărire penală, la 14 mai 2022 a fost pornită urmărirea penală pe faptul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către persoane publice a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, care a cauzat decesul unei persoane, infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (2) lit. a) din Codul penal.

Publicat

Amintim că, la 14 mai 2022, o fetiţă în vârstă de doi anișori a fost lovită de o secțiune de arbore, rupt de pe trunchiul acestuia, în timp ce copilul se afla împreună cu părinții în parcul „Alunelul”, situat pe str. Calea Ieșilor din mun. Chișinău.

Minora a fost transportată în Secția reanimare a Spitalului Clinic Municipal Pentru Copii din capitală, însă urmare a leziunilor corporale primite aceasta a decedat în seara aceleiași zile.

Prin urmare, informăm că, la această etapă, urmărirea penală este în plină desfăşurare, la moment fiind efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală, respectiv la apariţia unor informaţii relevante pentru opinia publică, Procuratura va reveni cu actualizări pe acest caz.




Moldova

/FOTO/ Ghinion pentru un șofer. Acesta a rămas fără mașina recent cumpărată pentru că ea s-a dovedit a fi furată

Un conațional și-ar fi achiziționat peste hotare un autoturism, însă ajuns în punctul de trecere a frontierei Leușeni a aflat că vehiculul este căutat pe Interpol.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 02 iulie curent. Pentru autorizarea intrării în țară, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 30 de ani, originar din raionul Cimișlia.

Acesta se deplasa la volanul unui Ford Mondeo, înregistrat în Belgia. În timpul verificărilor actelor de călătorie și cele ale mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul este dat în căutare ca fiind furat din Franța în anul 2021.

Întrebat despre cele depistate, șoferul a declarat că nu cunoaște absolut nimic, menționând că și-a procurat vehiculul de la un cetățean belgian și ar avea toate actele în regulă, inclusiv mașina este înregistrată pe numele său. Achiziția a fost făcută la sfârșitul lunii august 2021.


Ca urmare, autoturismul a fost indisponibilizat la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni. Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A vrut să plece de sub urmărirea poliției, dar a ajuns în accident rutier. Un motociclist de 25 de ani, spitalizat

A urcat băut la ghidonul unei motociclete neînregistrate și a provocat un accident grav în timp ce încerca să scape de sub urmărirea poliției. Acestea au fost aventurile nocturne a unui motociclist de 25 de ani.

Publicat

Tânărul, în noapte de 3 iulie se deplasa cu motocicleta pe un drum din satul Cișmichioi, Vulcănești, când a fost somat de poliției să se oprească, transmite gagauzinfo.md. Acesta însă s-a opus și a încercat să scape de forțele de ordine.

În scurt timp de urmărire, motociclistul ghinionist a pierdut controlul asupra volanului, s-a tamponat cu vehiculul într-o bordură și a căzut la sol.

Tânărul a fost preluat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, acestuia i-au fost preluate probe biologice pentru a stabili dacă el se afla sau nu în stare de ebrietate la volan. Rezultatul testării a arătat că motociclistul se afla băut la ghidonul motocicletei. Alte circumstanțe se stabilesc.


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La un pas de tragedie: Un bărbat a fost salvat dintr-o fântână, de la o adâncime de 20 de metri, la Hîncești

Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în data de 3 iulie, în raionul Hîncești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:08.

Potrivit, informațiilor înregistrate o persoană a căzut în fântână în orașul Hâncești, strada Codrilor 80. Pentru efectuarea misiunii de salvare, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori.

Ajunși, imediat, la fața locului, angajații IGSU au stabilit că un bărbat în vârstă de aproximativ 50-60 de ani se afla la o adâncime de 20 de metri. Către ora 12:19, utilizând echipamentul specializat sinistratul a fost extras la suprafața în stare de șoc avansat și preluat de medici la spital pentru îngrijiri necesare.


Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 76 situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii