Rețele de socializare

Moldova

Două surori, de doi și, respectiv, cinci anișori, s-au rătăcit, la Soroca. Copilele, salvate de polițiști

Ieri, două surori de 2 și respectiv 5 ani care se aflau fără supraveghere, au fost găsite de polițiști în apropierea unei păduri la ieșirea din municipiul Soroca.
Oamenii legii imediat au inițiat măsuri orientate spre identificarea părinților.

Publicat

Ca urmare a măsurilor întreprinse de către poliţişti au stabilită identitatea mamei dar şi locul aflării acesteia. Fetițele au fost întoarse mamei în scurt timp în siguranţă.

Caz similar a avut loc săptămâna trecută, unde polițiștii au depistat un copil rătăcit pe străzile municipiului Soroca.

În acest context, Inspectoratul de Poliție Soroca recomandă părinților:


▪️supravegheați-vă în permanenţă copiii pentru a evita cazurile de dispariţii, accidente de circulaţie și vătămări corporale din neatenţie;

▪️explicați copiilor că au voie să plece de la domiciliu doar cu permisiunea adulților şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;

▪️discutați deschis cu copilul şi spuneți-le ce trebuie să facă în situaţia în care se rătăceşte;


▪️interziceți copiilor să se joace în zonele aglomerate sau în adiacentul părţii carosabilului;

▪️învăţaţi-vă copilul că este în regulă să spună NU! – “Spune NU dacă o persoană pe care nu o cunoşti te invită la o plimbare cu maşina!”;

▪️sfătuiţi-vă copilul să nu accepte niciodată bani sau cadouri de la persoane necunoscute.


De asemenea, Poliția vine cu un apel către cetățeni, în cazul identificării în stradă a unor copii cu semne de neglijență, care practică cerșitul, sau cunoașteți cazuri de neglijare ori violență a copiilor în familie, apelați 112 sau sesizați autoritatea tutelară locală (primarul, asistentul social), apelați Serviciul Telefonul copilului 116-111, serviciile care pot interveni și aplica măsurile de protecție față de copil.

Reamintim, dacă aveți nevoie de ajutor, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul unic de urgență 112



Moldova

/FOTO/ Ghinion pentru un șofer. Acesta a rămas fără mașina recent cumpărată pentru că ea s-a dovedit a fi furată

Un conațional și-ar fi achiziționat peste hotare un autoturism, însă ajuns în punctul de trecere a frontierei Leușeni a aflat că vehiculul este căutat pe Interpol.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 02 iulie curent. Pentru autorizarea intrării în țară, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 30 de ani, originar din raionul Cimișlia.

Acesta se deplasa la volanul unui Ford Mondeo, înregistrat în Belgia. În timpul verificărilor actelor de călătorie și cele ale mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul este dat în căutare ca fiind furat din Franța în anul 2021.

Întrebat despre cele depistate, șoferul a declarat că nu cunoaște absolut nimic, menționând că și-a procurat vehiculul de la un cetățean belgian și ar avea toate actele în regulă, inclusiv mașina este înregistrată pe numele său. Achiziția a fost făcută la sfârșitul lunii august 2021.


Ca urmare, autoturismul a fost indisponibilizat la Sectorul Poliției de Frontieră Leușeni. Cercetările vor continua pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A vrut să plece de sub urmărirea poliției, dar a ajuns în accident rutier. Un motociclist de 25 de ani, spitalizat

A urcat băut la ghidonul unei motociclete neînregistrate și a provocat un accident grav în timp ce încerca să scape de sub urmărirea poliției. Acestea au fost aventurile nocturne a unui motociclist de 25 de ani.

Publicat

Tânărul, în noapte de 3 iulie se deplasa cu motocicleta pe un drum din satul Cișmichioi, Vulcănești, când a fost somat de poliției să se oprească, transmite gagauzinfo.md. Acesta însă s-a opus și a încercat să scape de forțele de ordine.

În scurt timp de urmărire, motociclistul ghinionist a pierdut controlul asupra volanului, s-a tamponat cu vehiculul într-o bordură și a căzut la sol.

Tânărul a fost preluat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, acestuia i-au fost preluate probe biologice pentru a stabili dacă el se afla sau nu în stare de ebrietate la volan. Rezultatul testării a arătat că motociclistul se afla băut la ghidonul motocicletei. Alte circumstanțe se stabilesc.


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ La un pas de tragedie: Un bărbat a fost salvat dintr-o fântână, de la o adâncime de 20 de metri, la Hîncești

Un bărbat a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână.

Publicat

Totul a avut loc în data de 3 iulie, în raionul Hîncești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:08.

Potrivit, informațiilor înregistrate o persoană a căzut în fântână în orașul Hâncești, strada Codrilor 80. Pentru efectuarea misiunii de salvare, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori.

Ajunși, imediat, la fața locului, angajații IGSU au stabilit că un bărbat în vârstă de aproximativ 50-60 de ani se afla la o adâncime de 20 de metri. Către ora 12:19, utilizând echipamentul specializat sinistratul a fost extras la suprafața în stare de șoc avansat și preluat de medici la spital pentru îngrijiri necesare.


Cauza și circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de organele de drept. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 76 situații de risc.


Citește mai departe

topul săptămânii