Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Pe urmele copiilor dispăruți

Fug de acasă, se rătăcesc sau ajung în sclavie. Dispariția copiilor de acasă rămâne a fi una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă întreaga lume, iar Republica Moldova nu este o excepție. Pe teritoriul țării noastre cele mai multe cazuri în care dispar copii sunt legate anume de abandon.

Publicat

Numai de la începutul anului 2022, de acasă au fugit deja circa 400 de copii, din care 13 încă nu au fost găsiți. Și mai grav este că în unul din cazuri, copilul a fost depistat de poliție decedat.

Potrivit oamenilor legii, cel mai des copiii sunt depistați în stradă, vagabondând, deoarece, minorii dispăruţi ajung, în cele mai multe cazuri, victime ale violenţei şi exploatării. Chiar dacă cunosc despre riscuri, minorii continua să fugă de acasă, invocând drept motive situaţia financiară precară din familie, dar şi conflictele din familie.În unele cazuri, copiii fug de acasă, însă nici părinții și nici rudele nu îi caută.

Oamenii legii spun că pentru a depista cât mai rapid copiii dispăruți aceștia colaborează cu reprezentanții ONG-urilor, care se implică atât în căutarea copiilor, cât și în oferirea suportului psihologic și social de care au nevoie.


Pentru ca micuții să nu vrea să fugă de acasă, poliția vine cu un șir de recomandări pentru părinți, dar și pentru toți cei care au în grijă minori. În primul rând părinții trebuie să cunoască cum își petrec minorii timpul liber, să cunoască cercul lor de prieteni și să creeze o relație de prietenie cu copiii lor, pentru ca ei să aibă încredere și să nu le fie frică să recunoască atunci când s-au pomenit într-o situație de risc.

În data de 25 mai, începând cu anul 1983 este marcată ziua internațională a copilului dispărut. În acest context, oamenii legii au organizat un eveniment în cartierul Telecentru al Capitalei, penru a sensibiliza populația privind acest subiect. În cadrul evenimentului, mai mulți polițiști, carabinieri, dar și activiști din cadrul ONG-urilor care se implică în astfel de cazuri au fost menționați cu diplome și medalii.

Este de menționat că în anul 2021, peste 90 de părinți care au creat condiții de trai necorespunzătoare și insuportabile pentru copiii lor, ceea ce i-a făcut pe minori să fugă de acasă au fost sancționați.


În acest context, IGP roagă persoanele care au la întreținere minori, în cazul în care aceștia pleacă de acasă să anunțe la cel mai scurt timp la 112, pentru ca aceștia să fie găsiți cât mai rapid vii și nevătămați.


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ Tânăra din imagini, căutată cu disperare de rude: Și-ar fi luat pașaportul și a plecat de acasă

A dispărut fără veste. Tânăra din imagini este căutată cu disperare de rudele ei după ce ea și-ar fi luat actele și a plecat într-o direcție necunoscută.

Publicat

La poliție s-a adresat tatăl fetei care a declarat că, în data de 3 iulie, fiica sa pe nume Nadejda a plecat de acasă din satul Călugăr Raionul Fălești și este de negăsit. Mai mult, ea ar fi luat cu ea și pașaportul internațional. Rudele spun că cineva ar fi văzut-o coborând dintr-un microbuz în zona circului din capitală.

Nadejda are înălțimea de 1.55m, corpolența medie, părul șaten ți ochii albaștri. În ziua dispariției ea purta o geacă roșie și pantaloni de culoare neagră.

Rudele au mai spus poliției că tânăra se află la evidența medicului psihiatru. În acest context, persoanele care au recunoscut tânăra din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 068 066 594.


Orice informație poate fi utilă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Femeie snopită în bătăi de concubin, în capitală. Vecinii: Ei mereu consumă alcool, apoi se bat

Alcool și bătăi crâncene. Este atmosfera în care sunt nevoiți să trăiască locuitorii unui bloc din sectorul Botanica al capitalei și totul din cauza unui cuplu care ar duce un mod de viață antisocial.

Publicat

La adresa redacției noastre s-a adresat unul din vecini în data de 2 iulie, după ce bărbatul, fiind în stare de ebrietate și-a snopit soția în bătăi. Potrivit bărbatului, care este peste hotare, soția și fiica lui au fost cele care au găsit femeia plină de vânătăi și hemotoame.

Copila lui s-a speriat atât de tare încât a leșinat și a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Vecinii spun că atât bărbatul cât și femeia lui sunt consumatori activi de alcool și duc un mod de viață antisocial. Mai mult, el își snopește concubina în bătăi cu regularitate. Drept dovadă, vecinul a expediat un alt filmuleț surprins anterior în același apartament.


Am încercat să obținem detalii de la poliție, însă, până la moment, nu am primit niciun răspuns. Cu detalii despre cele petrecute în acel apartament vom reveni ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu pe traseul Bălți-Edineț. O remorcă cu 22 de tone de tutun a luat foc din mers

Imagini devastatoare surprinse pe traseul Bălți-Edineț. Un autocamion care transporta 22 de tone de tutun a luat foc din mers. Totul a avut loc în amiaza de 4 iulie, în apropiere de localitatea Brătușenii Noi din raionul Edineț.

Publicat

Primele imagini de la fața locului au fost postate pe un site local de știri. În imagini se poate observa autocamionul cuprins de flăcări în totalitate, un fum negru care se ridică spre cer, dar și pompierii care încearcă să lichideze focul.

Potrivit datelor oferite de către pompieri, șoferul autocamionul care transporta 21.5 tone de tutun se îndrepta spre Kiev, Ucraina. La un moment dat, conducătorul a observat flăcările izbucnite parcă din senin și a oprit la marginea drumului.

În clipa următoare, vehiculul a început să ardă cu putere. În mai puțin de 20 de minute, salvatorii au localizat incendiul fără ca cineva să aibă de suferit.


Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii