Ediție TV
/VIDEO/ Ziua incendiilor în raionul Hîncești
Ziua incendiilor, în raionul Hîncești. Un apartament, dar și o bucătărie de vară au fost cuprinse de flăcări, iar trei persoane au ajuns la spital.
Primul caz s-a produs în orașul Hîncești, pe strada Mihail Kogălniceanu. Acolo, un apartament de la etajul 5 a luat foc. La fața locului s-a deplasat un echipaj al pompierilor care la scurt timp a reușit să domolească focul, până ca acesta să obțină răspândire.
În urma incendiului, flăcările au distrus parțial canapeaua în una dintre odăi. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Localnicii spun că acel apartament locuiesc în chirie mai multe persoane tinere.
În aceeași zi, un alt incendiu s-a produs în localitatea Voinescu. Acolo, a luat foc bucătăria de vară dintr-o gospodărie.
Focul a fost observat de către vecini, care au chemat pompierii, au scos proprietara din bucătărie și tot ei au încercat să domolească focul cu propriile forte. Ajunși la fața locului, salvatorii au stins incendiul, însă focul a reușit să distrugă 80 la sută din bucătăria de vară. Totodată, proprietara în vârstă de 59 de ani a suferit arsuri în regiunea capului, iar doi dintre vecinii care au sărit în ajutor au primit arsuri la mâini.
Prin urmare, toți trei au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale. Ambele cazuri sunt investigate de specialiști care vor stabili cauzele, dar și circumstanțele producerii incendiilor.


Ediție TV
/VIDEO/ Gestul nemilos al unui făleștean: A legat un câine de căruță și l-a târât cu viteză prin localitate
Atenție, imagini care pot afecta emoțional. Un bărbat a fost filmat cum târăște cu o căruță un câine legat cu o lesă.


Totul a avut loc în dimineața de 29 iunie, în jurul orei 05.00 la ieșirea din satul Sărata Nouă, raionul Fălești. Imaginile au fost postate pe o rețea de socializare de către un grup de voluntari. În secvențele video se poate observa cum bietul câine se sufocă și încearcă să opună rezistență deoarece nu reușea să meargă atât de repede.
Un grup de voluntari care nu au putut rămâne indiferenți față de această situație au depus o plângere pe numele bărbatului și ar fi intenționat să ia bietul animal de la acel bărbat pentru a-i găsi un stăpân mai bun.Din spusele lor, bărbatul este originar dintr-un sat din apropierea locului celor întâmplate, iar de caz ar urma să se ocupe polițistul de sector.
Jana Molceanov, ofițerul de presă de la IP Fălești a confirmat că un astfel de caz într-adevăr a fost înregistrat, iar cercetările sunt încă în desfășurare.
Urmează ca oamenii legii să ia o decizie în acest sens și să decidă sub incidența cărui articol se califică gestul nemilos al bărbatului.
Ediție TV
/VIDEO/ Explozie într-un apartament din capitală
Explozie într-un apartament din capital. Un tânăr de 24 de ani a decedat după ce ar fi încercat să dezasambleze un obuz.


Totul a avut loc în după-amiaza de 01 iulie, în jurul orei 15.30, într-un apartament din sectorul Botanica, al capitalei.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, pompierii, experții geniști dar și medicii cu ambulanța. Preliminar s-a stabilit că tânărul închiria acel apartament.
Acesta ar fi încercat să demonteze un obiect asemănător cu un obuz, ultimul însă a explodat. Din cauza traumelor suferite tânărul a decedat la fața locului, până la venirea ambulanțelor. Pe caz a fost dispusă inițierea unei anchete.
Ediție TV
/VIDEO/ Urmărire ca-n filme: Un șofer de 81 de ani, „mort” beat a pus pe jar poliția
În seara zilei de ieri, în jurul orei 20:20, inspectorii de patrulare implicați la asigurarea securității circulației rutiere, în satul Glinjeni din raionul Fălești, au observat un automobil Renault, care se deplasa haotic pe străzile din localitate.


Polițiștii au solicitat imediat șoferului să oprească mașina, dar acesta a ignorat intenționat somaţiile legale și și-a continuat deplasarea.
La volan se afla un bărbat de 81 de ani, locuitor al aceluiași sat. Testat cu aparatul alcoolscopic s-a confirmat că șoferul era în stare de ebrietate avansată, alcoolul în aerul expirat fiind de 1,90 mg/l.
Conducătorul auto este documentat penal. Instanța de judecată urmează să se pronunțe, ulterior, în privința sancțiunii.
Menționăm că, Poliția nu tolerează cazurile în care șoferii își permit să încalce Regulamentul Circulației Rutiere și va întreprinde toate măsurile pentru neadmiterea acestora pe viitor.
Dacă observați pe cineva care este sub influența alcoolului, nu lăsați persoana respectivă să urce la volan, anunțați imediat Poliția și nu fiți complicele unei tragedii!
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Fetiță de un an, ucisă de o vacă
-
Moldova7 zile în urmă
Un tânăr a ucis o bătrână, iar cadavrul l-a ascuns într-o movilă cu bălegar, la Telenești
-
Moldova2 zile în urmă
/FOTO/ Doi adulți și doi copii s-au înecat în iaz, după ce s-au răsturnat cu o barcă gonflabilă. Scafandrierii au recuperat un cadavru
-
Moldova6 zile în urmă
O femeie a murit pe patul de spital după ce a fost snopită în bătaie de vecin, la Ștefan Vodă
-
Moldova6 zile în urmă
Incident de groază, la Ștefan Vodă: O fetiță de numai un anișor a fost ucisă de o vacă
-
Ediție TV5 zile în urmă
/VIDEO/ Și-ar fi ucis în bătăi fratele mai mic
-
Moldova13 ore în urmă
/FOTO/ A vrut să plece de sub urmărirea poliției, dar a ajuns în accident rutier. Un motociclist de 25 de ani, spitalizat
-
Moldova7 zile în urmă
O tânără de 27 de ani a sărit de la etajul 4 a unui bloc din centrul capitalei