Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Poliția oferă detalii despre fata maltratată de „amice”, la Biești: Toate au vârstele cuprinse între 14 și 16 ani

După imaginile cu bătaia din satul Biești, raionul Orhei au apărut pe internet, poliția s-a autosesizat și a stabilit preliminar circumstanțele celor întâmplate.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, fata bătută are 16 ani, iar presupusa agresoare este o minoră de 15 ani. În acea seară, victima împreună cu o prietenă s-ar fi întâlnit cu alte două cunoscute, toate minore. La un moment dat, între victimă și una dintre fete s-a iscat un conflict verbal care a generat în bătaie. Din declarațiile minorelor, pe alături trecea un băiat pe care acestea nu îl cunosc însă care a susținut verbal încăierarea în loc să intervină. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 18 ani și la fel urmează să fie audiat de polițiști.

Amintim că totul a avut loc în data de 28 mai, în localitatea Biești din raionul Orhei. Imaginile au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Acesta ne-a relatat că secvența video a fost postată pe o rețea de socializare de către agresori, la scurt timp însă ar fi fost ștearsă. Din spusele lui, totul s-ar fi întâmplat după ce fata bătută ar fi numit necenzurat părinții altei adolescente ce era prezentă la fața locului. Pentru a se răzbuna, după ce au bătut-o până la sânge, cei prezenți au dezbrăcat-o parțial de haine și continuau să o maltrateze, inclusiv cu o creangă uriașă de copac.


După ce au maltratat-o, adolescentele s-au și fotografiat cu fata plină de sânge, imagini care au circulat apoi pe rețelele de socializare. Am primit la adresa redacției noastre și o secvență audio în care una dintre fetele care ar fi participat la bătaie îi povestește unei alte persoane cum s-a întâmplat totul.

Fetele implicate în acest caz, cu vârstele de 14-16 ani, sunt audiate la moment , în prezența părinților. Minorele se află la evidență pentru abandon de domiciliu, iar părinții au fost sancționați de multiple ori contravențional. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, pentru huliganismul agravat, care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.


echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Tânăra din imagini, căutată cu disperare de rude: Și-ar fi luat pașaportul și a plecat de acasă

A dispărut fără veste. Tânăra din imagini este căutată cu disperare de rudele ei după ce ea și-ar fi luat actele și a plecat într-o direcție necunoscută.

Publicat

La poliție s-a adresat tatăl fetei care a declarat că, în data de 3 iulie, fiica sa pe nume Nadejda a plecat de acasă din satul Călugăr Raionul Fălești și este de negăsit. Mai mult, ea ar fi luat cu ea și pașaportul internațional. Rudele spun că cineva ar fi văzut-o coborând dintr-un microbuz în zona circului din capitală.

Nadejda are înălțimea de 1.55m, corpolența medie, părul șaten ți ochii albaștri. În ziua dispariției ea purta o geacă roșie și pantaloni de culoare neagră.

Rudele au mai spus poliției că tânăra se află la evidența medicului psihiatru. În acest context, persoanele care au recunoscut tânăra din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 068 066 594.


Orice informație poate fi utilă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Femeie snopită în bătăi de concubin, în capitală. Vecinii: Ei mereu consumă alcool, apoi se bat

Alcool și bătăi crâncene. Este atmosfera în care sunt nevoiți să trăiască locuitorii unui bloc din sectorul Botanica al capitalei și totul din cauza unui cuplu care ar duce un mod de viață antisocial.

Publicat

La adresa redacției noastre s-a adresat unul din vecini în data de 2 iulie, după ce bărbatul, fiind în stare de ebrietate și-a snopit soția în bătăi. Potrivit bărbatului, care este peste hotare, soția și fiica lui au fost cele care au găsit femeia plină de vânătăi și hemotoame.

Copila lui s-a speriat atât de tare încât a leșinat și a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Vecinii spun că atât bărbatul cât și femeia lui sunt consumatori activi de alcool și duc un mod de viață antisocial. Mai mult, el își snopește concubina în bătăi cu regularitate. Drept dovadă, vecinul a expediat un alt filmuleț surprins anterior în același apartament.


Am încercat să obținem detalii de la poliție, însă, până la moment, nu am primit niciun răspuns. Cu detalii despre cele petrecute în acel apartament vom reveni ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Incendiu pe traseul Bălți-Edineț. O remorcă cu 22 de tone de tutun a luat foc din mers

Imagini devastatoare surprinse pe traseul Bălți-Edineț. Un autocamion care transporta 22 de tone de tutun a luat foc din mers. Totul a avut loc în amiaza de 4 iulie, în apropiere de localitatea Brătușenii Noi din raionul Edineț.

Publicat

Primele imagini de la fața locului au fost postate pe un site local de știri. În imagini se poate observa autocamionul cuprins de flăcări în totalitate, un fum negru care se ridică spre cer, dar și pompierii care încearcă să lichideze focul.

Potrivit datelor oferite de către pompieri, șoferul autocamionul care transporta 21.5 tone de tutun se îndrepta spre Kiev, Ucraina. La un moment dat, conducătorul a observat flăcările izbucnite parcă din senin și a oprit la marginea drumului.

În clipa următoare, vehiculul a început să ardă cu putere. În mai puțin de 20 de minute, salvatorii au localizat incendiul fără ca cineva să aibă de suferit.


Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii