Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Tragedii în lanț, la scăldat

Lanțul tragediilor la scăldat nu se mai oprește. O minoră de 13 ani, dar și o femeie de 35 de ani s-au înecat în bazinele acvatice.

Publicat

Primul incident a avut loc în data de 8 iunie, în localitatea Țigănești din raionul Strășeni. Acolo, în jurul orei 17.00, o minoră de 13 ani împreună cu o amică de 12 ani s-ar fi dus la plimbare pe malul unui lac.

MARIANA DIDENCO, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE STRĂȘENI: „Preliminar, s-a stabilit că în jurul orei 17:00, doi copii, de 12 și respectiv 13 ani au mers la plimbare în extravilanul localității, fiind în apropierea lacului, minora de 13 ani a decis să se apropie, la un moment dat a alunecat și a căzut”.

Copila a fost recuperată din iaz, iar timp de o oră, medicii veniți la fața locului au încercat să o resusciteze. Din nefericire, copila nu a mai putut fi salvată, aceasta a decedat la fața locului. Un alt caz tragic a avut loc în aceeași seară în localitatea Puhăceni, din raionul Anenii Noi. Acolo, o femeie de 35 de ani împreună cu încă patru persoane ar fi mers pe malul Nistrului să se odihnească. După ce ar fi consumat alcool, femeia ar fi mers să se scalde.


MARIANA DIDENCO, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE ANENII NOI: „Femeia a intrat în apă comunicând că intenționează să traverseze râul în înot. După câteva minute de înot, femeia a dispărut în apele râului, până la moment este de negăsit, lucrările de căutare continuă”.

În timp ce scafandrierii încearcă să depisteze corpul victimei, poliția a inițiat un proces penal, pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

Amintim că lanțul înecurilor a început în data de 7 iunie, în satul Slobozia-Dușca din raionul Criuleni. Acolo, un minor de 17 ani originar din raionul Căușeni împreună cu un verișori s-ar fi dus la scăldat tot în Nistru. Minorul de 17 ani s-ar fi înecat, iar cadavrul său a putut fi recuperat de pompieri abia a doua zi.



Ediție TV

/VIDEO/ Furt surprins de camere: Minorul care apare în imagini este căutat de poliție, suspectat de furt

A intrat în toiul nopții într-un oficiu, a furat un telefon, iar apoi a dat bir cu fugiții. Minorul care apare în imagini este căutat de poliție, suspectat de furt.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 5 iulie, în jurul orei 02.20 de minute, într-un oficiu din preajma gării feroviare din capital.

Camerele de supraveghere au surprins cum băiatul intră în oficiu, sustrage telefonul și pleacă într-o direcție necunoscută. Poliția a înregistrat cazul, însă până la moment, suspectul nu a fost identificat.

În acest context, persoanele care au recunoscut minorul din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 886 576.


Confidențialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Omorât în propria casă

Moarte groaznică pentru un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta a fost snopit în bătăi în propria casă.

Publicat

Corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat în prima jumătate a zilei de 6 iulie, în locuința sa din satul Ivanovca, din raionul Hîncești. Medicul legist venit cu poliția la fața locului a constatat preliminar că decesul victimei a survenit după ce bărbatul a fost bătut crunt.

În aceeași zi, oamenii legii au identificat și un suspect. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, anterior judecat.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal. Dacă vinovăția sa va fi demonstrată în instanță, tipul riscă ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ I-au stricat plăcerea. Un bărbat s-a pomenit cu poliția la ușă pentru că inhala marijuana în apartament

Un bărbat de 46 de ani, originar din raionul Leova, a fost reținut după ce polițiștii de la Ciocana au depistat în apartamentul pe care-l închiria, substanțe cu conținut stupefiant.

Publicat

În rezultatul cercetărilor desfășurate în locuință, forțele de ordine au depistat masă vegetală de culoare verde mărunțită cu miros specific de marijuană și un aparat confecționat artizanal pentru consum de substanțe narcotice.

Polițiștii au ridicat substanțele pentru a fi supuse expertizei, astfel în dependență de rezultatele acesteia, suspectul va fi tras la răspundere conform legislației în vigoare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii