Rețele de socializare

Moldova

Ar fi comandat omorul fostei soții, mamă a trei copii. Bărbatul, reținut în momentul când se întâlnea cu executorul

Ofițeri Direcției „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu procurorii din Procuratura Bălți au reușit să preîntâmpine comiterea unui omor la comandă, salvând victima, mamă a trei copii minori, de la un pericol iminent.

Publicat

La 10 iunie 2022, în rezultatul descinderii procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Bălți în comun cu angajații Direcției „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații IGP, un bărbat a fost prins în flagrant în momentul întâlnirii cu potențialul executor al infracțiunii de omor la comandă al fostei sale soții.

În cadrul percheziției efectuate, aferente reținerii, la comanditarul omorului, au fost depistate mijloace financiare în valută străină, echivalentul a 92 800 lei, prezumate a fi destinate pentru achitarea cu executorul omorului.

Precizăm că, procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți în comun cu ofițerii de investigații monitorizează acest caz, încă din aprilie 2022, atunci când au intrat în posesia mai multor informații din care rezulta pregătirea de către un bărbat a omorului fostei sale soții.


Astfel, la 12 aprilie 2022, procurorii au pornit urmărirea penală pe faptul pregătirii infracțiunii de omor a unei persoane, săvârșit la comandă, de mai multe persoane (art. 26 și art. 145 alin. (2) din Codul penal).

În cadrul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, efectuate s-a stabilit că, un bărbat, locuitor din regiunea Transnistreană, pe fonul unor relații ostile cu fosta sa soție, contra unor sume de bani a întreprins mai multe tentative de a racola „doritori” să comită omorul acesteia, furnizându-le atât informații necesare pentru comiterea infracțiunii, cât și doleanțele sale despre felul în care urma a fi comis omorul.

La fel, a fost stabilit că în scopul convingerii eventualilor executori ai omorului, bărbatul sistematic îi stimula material, promițându-le după comiterea infracțiunii remunerații materiale consistente.


Prin urmare, în cadrul investigațiilor s-a stabilit că, bărbatul i-a transmis executorului omorului, mai multe informații despre victimă, inclusiv locul ei de aflare, poze cu victima, dar și cu casa în care locuiește aceasta.

La moment, bărbatul se află în arest preventiv, fiind învinuit de pregătirea săvârșirii omorului la comandă al unei persoane.

Notă:


Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Moldova

/VIDEO/ Vântul și ploile torențiale fac ravagii în nordul țării. Zeci de copaci au s-au prăbușit pe trasee, blocând accesul pentru mașini

Vântul și ploile torențiale fac ravagii în nordul țării. Zeci de copaci au s-au prăbușit pe trasee, blocând accesul pentru mașini.

Publicat

Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în raioanele Edineț și Briceni pe data de 6 iulie 2022, au fost înregistrate ploi torențiale cu grindină, iar angajații IGSU au fost solicitați pentru lichidarea consecințelor în urma condițiilor climaterice nefavorabile.

Astfel, echipele de salvatori sunt antrenați în comun cu lucrătorii SA Drumuri pentru defrișarea copacilor doborâți în urma rafalelor de vânt și precipitațiilor puternice, care au blocat parțial traseul M5 între localitățile Groznița și Halahora raionul Briceni.

Totodată, conform primelor informații înregistrate mai multe culturi agricole și case de locuit au fost afectate în localitățile Viișoara, Fetești și Bădragii Noi, raionul Edineț.


Pagubele materiale cauzate de condiții meteorologice nefavorabile urmează a fi stabilite de Comisiile pentru Situații Excepționale raionale.


Citește mai departe

Moldova

Și-ar fi pus capăt vieții: Un tânăr de 32 de ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul șapte

S-ar fi aruncat în gol de la etajul șapte. Un tânăr de 32 de ani a fost găsit decedat în fața unor blocuri locative de pe strada Drumul Schinoasei din capitală.

Publicat

Apelul la 112 a fost făcut în dimineața de 6 iulie, în juru orei 07.30, de către un trecător care a găsit victima fără suflare la pământ.

La fața locului polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr de 32 de ani care s-ar fi aruncat în gol de la etajul 7. Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul decedatului, cu excepția celor caracteristice căderii de la înălțime.

La fața locului nu a fost depistat niciun bilețel de adio.


Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstantelor, iar dacă se va confirma versiunea unui suicid, polițiștii vor trebui să afle ce l-ar fi făcut pe tânăr să recurgă la acest gest disperat.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Omorât în propria casă

Moarte groaznică pentru un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta a fost snopit în bătăi în propria casă.

Publicat

Corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat în prima jumătate a zilei de 6 iulie, în locuința sa din satul Ivanovca, din raionul Hîncești. Medicul legist venit cu poliția la fața locului a constatat preliminar că decesul victimei a survenit după ce bărbatul a fost bătut crunt.

În aceeași zi, oamenii legii au identificat și un suspect. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, anterior judecat.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal. Dacă vinovăția sa va fi demonstrată în instanță, tipul riscă ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii