Rețele de socializare

Moldova

Atenție. șoferi! Amenzile pentru depășirea limitei de viteză ajung până la 500 de euro. Șoferii riscă și suspendarea dreptului de conducere

Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Guvernului, a decis să modifice şi articolul 236 din Codul Contravenţional, cel care prevede sancţiuni pentru depăşirea limitei de viteză legale pe un sector de drum. Dacă până acum avea doar trei alineate, în noua redacţie va avea şapte!

Publicat

Rămân neschimbate alineatele 1 şi 2 care prevăd: amenzi de 500-900 lei şi 3 puncte de penalizare pentru depăşirea limitei cu 10-20 km/h; amenzi de 900-1.200 lei şi 4 p.p. pentru depăşirea limitei cu 20-40 km/h, scrie Autoblog.md.

Al treilea alineat nu va mai exista în forma „Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 40 km/oră se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 1.800 lei şi cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.”

În noua redacție va avea următorul cuprins: „Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 40 la 60 km/oră se sancționează cu amendă de la 1.500-1.800 lei, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare și (mai nou) cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile.”


  • Alineatul 4: Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 60 la 80 km/oră se sancționează cu amendă de la 2.250 la 2.500 lei, cu aplicarea a 6 puncte de penalizare şi cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 60 la 75 de zile.
  • Alineatul 5: Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 80 km/oră se sancționează cu amendă de la 3.750 la 5.000 lei, cu aplicarea a 7 puncte de penalizare şi cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 90 la 105 zile.
  • Alineatul 6: Depășirea repetată a vitezei de circulație stabilită la alin. (3), în cursul aceluiaşi an calendaristic, se sancționează cu amendă de la 5.000 la 7.500 lei, cu aplicarea a 6 puncte de penalizare şi cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 90 la 120 de zile.
  • Alineatul 7: Depășirea repetată a vitezei de circulație stabilită la alin. (4) și (5), în cursul aceluiaşi an calendaristic, se sancționează cu amendă de la 7.500 la 10.000 de lei, cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 150 la 180 de zile.

Motivele intervenției în legislaţie:

Potrivit datelor statistice acumulate de INSP, principala „cauză a producerii accidentelor rutiere” care au prevalat pe parcursul anilor 2019 –2021 este viteza neadecvată vizibilității. Conform datelor din Sistemul informațional automatizat „Registrul accidentelor rutiere”, pe perioada anilor 2019 – 2021 au fost înregistrați următorii indici:


În redacția actuală a art. 236 din Codul contravențional nr.218/2008 (depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum), prevede doar 3 alineate, cea mai aspră sancțiune fiind pentru depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 40 km/oră și atrage sancțiunea contravențională sub formă de amendă și puncte de penalizare.

În contextul studierii practicii altor state, cum ar fi România, Anglia, Germania se atestă că răspunderea pentru depășirea limitei de viteză este graduală, iar pentru depășirea limitei de viteză de la 40-50 km/oră pe segmentul de drum, se aplică suplimentar și suspendarea dreptului de a conduce mijlocul de transport de la o lună și mai mult.

În acest sens, amendarea art.236 din Codul contravențional prevede sancționarea graduală a contravenientului, în dependență de limitele de viteze depășite. De asemenea, justificarea propunerii de amendare se întemeiază pe faptul că potrivit practicii de activitate a Poliției s-au constatat cazuri când conducătorul auto a fost depistat conducând cu depășirea limitei de viteză mai mult de 50 km peste limita admisă.


Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, însă după ce va fi aprobată şi de Parlament.

Important! Suspendarea dreptului de conducere este aplicată de poliţie, iar privarea dreptului de conducere este aplicată de instanţa de judecată!



Moldova

/VIDEO/ Vântul și ploile torențiale fac ravagii în nordul țării. Zeci de copaci au s-au prăbușit pe trasee, blocând accesul pentru mașini

Vântul și ploile torențiale fac ravagii în nordul țării. Zeci de copaci au s-au prăbușit pe trasee, blocând accesul pentru mașini.

Publicat

Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în raioanele Edineț și Briceni pe data de 6 iulie 2022, au fost înregistrate ploi torențiale cu grindină, iar angajații IGSU au fost solicitați pentru lichidarea consecințelor în urma condițiilor climaterice nefavorabile.

Astfel, echipele de salvatori sunt antrenați în comun cu lucrătorii SA Drumuri pentru defrișarea copacilor doborâți în urma rafalelor de vânt și precipitațiilor puternice, care au blocat parțial traseul M5 între localitățile Groznița și Halahora raionul Briceni.

Totodată, conform primelor informații înregistrate mai multe culturi agricole și case de locuit au fost afectate în localitățile Viișoara, Fetești și Bădragii Noi, raionul Edineț.


Pagubele materiale cauzate de condiții meteorologice nefavorabile urmează a fi stabilite de Comisiile pentru Situații Excepționale raionale.


Citește mai departe

Moldova

Și-ar fi pus capăt vieții: Un tânăr de 32 de ani s-ar fi aruncat în gol de la etajul șapte

S-ar fi aruncat în gol de la etajul șapte. Un tânăr de 32 de ani a fost găsit decedat în fața unor blocuri locative de pe strada Drumul Schinoasei din capitală.

Publicat

Apelul la 112 a fost făcut în dimineața de 6 iulie, în juru orei 07.30, de către un trecător care a găsit victima fără suflare la pământ.

La fața locului polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr de 32 de ani care s-ar fi aruncat în gol de la etajul 7. Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul decedatului, cu excepția celor caracteristice căderii de la înălțime.

La fața locului nu a fost depistat niciun bilețel de adio.


Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstantelor, iar dacă se va confirma versiunea unui suicid, polițiștii vor trebui să afle ce l-ar fi făcut pe tânăr să recurgă la acest gest disperat.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Omorât în propria casă

Moarte groaznică pentru un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta a fost snopit în bătăi în propria casă.

Publicat

Corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat în prima jumătate a zilei de 6 iulie, în locuința sa din satul Ivanovca, din raionul Hîncești. Medicul legist venit cu poliția la fața locului a constatat preliminar că decesul victimei a survenit după ce bărbatul a fost bătut crunt.

În aceeași zi, oamenii legii au identificat și un suspect. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, anterior judecat.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal. Dacă vinovăția sa va fi demonstrată în instanță, tipul riscă ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii