Rețele de socializare

Moldova

Ultimele detalii în cazul copilei aruncate de la etaj de propriul tată: Acesta este originar din Liban și a venit în R. Moldova anul trecut

Copila aruncată de la etaj ieri seara în sectorul Buiucani al capitalei, urma să împlinească 3 luni pe data de 9 iulie.

Publicat

Potrivit surselor Deschide.md, tatăl acesteia, în vârstă de 28 de ani este originar din Liban. Acesta și-ar fi aruncat pruncul pe geam în timp ce soția sa, o moldoveancă originară din raionul Ungheni, era plecată la magazin.

Totodată, potrivit Biroului de Migrație și Azil, bărbatul venise de curând în țara noastră și avea permis de ședere pe teritoriul R. Moldova.

”Această deține permis de ședere valabil pe teritoriul R. Moldova, în scopul reîntregirii familiei. A venit pe teritoriul Republicii Moldova la sfârșitul anului trecut” a declarat Mihail Vodă, directorul Biroului de Migrație și Azil.


Amintim că ieri seara, în jurul orei 21:00, o fetiță de numai trei luni și ar fi fost aruncată peste geam, de la etajul 4 al blocului de locuințe, de către tatăl său, un individ de 28 de ani, de origine străină. Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore fiind suspectat de omor.



Moldova

/FOTO/ Imagini de groază în urma accidentului din Soroca. Motociclistul decedat avea 19 ani. Șoferul microbuzului era băut

Imagini de groază în urma accidentului din Soroca. Motociclistul care a decedat după ce s-a tamponat cu un microbuz marfar avea 19 ani.

Publicat

Totul a avut loc în data de 16 august, în localitatea Visoca.

Potrivit ofițerului de presă de la IP Soroca, Svetlana Talpă, preliminar polițiștii au stabilit că un tânăr de de 19 ani, conducând o motocicletă de model JBWCO și având ca pasageră o tânără de 20 de ani locuitoare a raionului Dondușeni, deplasându-se un drum local din satul Visoca raionul Soroca, din motive necunoscute s-a accidentat din față cu un microbuz de model Ford Transit, condus de un bărbat de 76 de ani, domiciliat în satul Visoca, care după comiterea accidentului a coborât de la volanul automobilului și s-a eschivat de la fața locului.

În urma accidentului rutier conducătorul motocicletei a decedat la fața locului, iar pasagera a fost internată la Spitalul Raional Soroca cu traumă în regiunea capului, fiind în stare de comă.


În urma măsurilor întreprinse de polițiștii din Soroca conducătorul microbuzului, care a părăsit locul accidentului, a fost localizat.

Fiind testat alcoolscopic s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 1,04 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.


 


Citește mai departe

Moldova

Persoane necunoscute au furat un microbuz de la o firmă avicolă

Persoane necunoscute au furat un microbuz de la o companie avicolă din localitatea Sărătenii Vechi, raionul Telenești.

Publicat

Contactată de Știri.md, Elena Băetrău, ofițer de presă din cadrul IP Telenești, ne-a declarat că totul s-a întâmplat în data de 14 august curent, după ora 21:00.

Persoane necunoscute au pătruns pe teritoriul unei firme avicole situate în extravilanul aceleiași localități, de unde au răpit un microbuz de model „Mercedes Vito”.

Ulterior, făptuitorii l-au abandonat la intrarea în satul Chiștelnița, raionul Telenești, cu defecțiuni tehnice.


La moment alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

Alertă la Ungheni: Un bărbat, atacat și bătut în propria casă

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost atacat și bătut, ziua în amiaza mare, în propria casă din Morenii Vechi, de indivizi cu măști medicinale pe față, care ar fi venit la furat.

Publicat

Atacatorii au plecat așa cum au venit, iar acum sunt căutați de oamenii legii.

Contactată de Știri.md, Cristina Vicol, ofițerul de presă din cadrul IP Ungheni, ne-a confirmat cazul.

Inspectoratul de Poliție Ungheni a înregistrat astfel de caz.


A fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Ofițerul de presă ne-a precizat că cu mai multe detalii nu poate veni pentru a nu prejudicia mersul anchetei.


Citește mai departe

topul săptămânii