Rețele de socializare

Moldova

Pe rol de „curier”. Un cetățean aș Afganistanului, prins cu șase acte false pe Aeroportul Internațional Chișinău

Indici de falsificare au fost constatați în trei pașapoarte și trei cărți de identitate, care ar fi emise de autoritățile din Afganistan. Astăzi, 12 iulie curent, în cadrul controlului suplimentar asupra unui cetățean străin au fost depistate cele șase documente falsificate.

Publicat

În Aeroportul Internațional Chișinău, printre pasagerii cursei Istanbul – Chișinău a fost legitimat cetățeanul Afganistanului în vârstă de 23 de ani, care intenționa să ajungă în Ucraina, tranzitând teritoriul Republicii Moldova.

Ca urmare a discuțiilor purtate, polițiștii de frontieră au avut bănuială rezonabilă privind intențiile străinului, în context a fost luată decizia extinderii verificărilor. În rezultat, în bagajul de mână au fost depistate două plicuri sigilate înscrise pe numele unor cetățeni ai Afganistanului în care se aflau trei pașapoarte și trei cărți de identitate, la fel emise de autoritățile afgane. Toate documentele nu corespundeau ca formă și fond unor acte autentice.

Cercetările pe caz continuă, actele fiind ridicate și urmează să fie supuse expertizei. Străinului i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova și returnat cu următoarea cursă în țara de pornire.

echipa.md



Moldova

/VIDEO/ Lanț de accidente în capitală, în prima zi de iarnă: Traficul rutier a fost blocat

Lanț de accidente în capitală, în prima zi de iarnă. Două coliziuni s-au produs într-un interval de numai câteva ore.

Publicat

Primul caz a avut loc pe strada Grădina Botanica, la ora 13.15. Acolo două mașini s-au tamponat, iar una dintre ele a fost proiectată pe gazonul din fața unei stații PECO.

O altă coliziune s-a produs la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și București din centrul capitalei, în jurul orei 15.00.


Acolo s-au tamponat două taxi-uri și au blocat circulația în zonă. Imaginile au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Potrivit lui, unul din taximetriști ar fi virat la stânga fără a se asigura, fiind lovit de mașina ce se deplasa din sens opus.

Din fericire, coliziunile nu s-au soldat cu victime.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Cahul: Un tânăr de 23 de ani și-a luat apartament în chirie și l-a transformat în depozit de droguri

În baza unei informații operative, ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu polițiștii de la Cahul, au efectuat percheziții în apartamentul unui tânăr de 23 de ani, pe care îl închiria în Cahul, suspectat de păstrarea drogurilor.

Publicat

În cadrul perchezițiilor polițiștii au depistat și ridicat masă vegetală de culoare verde cu miros specific, un dispozitiv pentru împachetare, un cântar electric de scara mică, pachete de tip zip-lock.

Suma drogurilor depistate, pe piața neagră valorează circa 200 000 de lei.

Toate obiectele și substanțele depistate au fost transmise pentru expertiză la Centrul Tehnico – Criminalistic și Expertize Judiciare.


Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 3 la 6 ani de închisoare.

În continuare, polițiștii întreprind măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Au furat un automobil din curtea unui bloc din capitală: Doi bărbați, reținuți pentru 72 de ore

Doi bărbați de 32 și, respectiv, 38 de ani, originari din mun. Chișinău și raionul Slobozia, au fost reținuți de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Rîșcani, după ce ar fi furat un Ford Transit din curtea unui bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din capitală.

Publicat

Poliția a fost sesizată de proprietarul mașinii, care a comunicat că i-a fost furat automobilul în care se aflau instrumente de construcție.

Proprietarul a estimat prejudiciul la 77 500 de lei.

În cadrul măsurilor speciale de investigație și urmărire penală dispuse de către polițiști, s-a stabilit că mașina a fost furată pe parcursul nopții, fiind tractată cu ajutorul unui microbuz și dusă în Durlești, unde a și fost ulterior găsită de polițiști.


În cadrul audierilor bărbații și-au recunoscut vina.

Totodată ofițerii de investigație au stabilit că aceștia anterior au fost judecați pentru ,,Huliganism”, iar unul dintre ei acum câteva luni a fost eliberat din detenție.

Bărbații sunt cercetați penal pentru furt, iar conform legislației ei riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii