Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Și-a transformat apartamentul într-un „narco-bordel”. Ce riscă proprietarul de 43 de ani

Un locuitor al capitalei, în vârstă de 43 ani, riscă să fie cercetat penal pentru consum de droguri, organizarea și întreţinerea unei spelunci pentru consumul drogurilor.

Publicat

Polițiștii de la Buiucani au intrat în posesia unei informații precum că, într-un apartament, un bărbat ar fi organizat o speluncă, unde vin diverse persoane și consumă droguri.

Fiind efectuată cercetarea la fața locului, polițiștii au depistat mai multe aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri, masă vegetală uscată de culoare gălbuie cu miros specific, seringi și pastile.

Suspectul a fost dus la inspectoratul de poliție pentru documentare și stabilirea circumstanțelor. Totodată acesta a fost supus expertizei, fiindu-i prelevate probe biologice.


Bărbatul nu este la prima abatere fiind cercetat penal pentru infracțiuni analogice.

Valoarea drogurilor ridicate a fost estimată la suma de 50 000 de lei.

Probele depistate au fost ridicate, sigilate şi expediate Centrului criminalistic şi expertize-judiciare al IGP, pentru a fi efectuate expertizele specializate.


Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor etnobotanicelor sau analogilor acestora fără scop de înstrăinare”.

Conform legislaţiei penale în vigoare suspectul riscă să fie sancționat cu amendă în mărime de până la 35 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.

Totodată polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație pentru stabilirea și identificarea altor persoane implicate.



Moldova

/VIDEO/ O pasageră a cursei avia București-Chișinău, prinsă pe aeroport cu valiza burdușită cu țigări electronice

Valize burdușite cu țigări electronice – depistate de către vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău, pe sensul de intrare în țară.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în această după-amiază, în cadrul postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, sector sosire pasageri, unde controlului de specialitate au fost supuși pasagerii de la ruta București – Chișinău.

Astfel, în urma controlului fizic al bagajelor care aparțineau unei femei în vârstă de 38 de ani, de către funcționarii vamali a fost depistat un lot comercial de țigări electronice în asortiment (356 unități), nedeclarat controlului vamal.

În consecință, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident grav la un sens giratoriu din capitală: Un tânăr pe trotinetă a ajuns sub roțile unei mașini

Accident grav la un sens giratoriu din capitală. Un tânăr pe trotinetă a ajuns sub roțile unei mașini.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 29 noiembrie, aproape de ora 01.00, la sensul giratoriu Piața Dimitrie Cantemir, care desparte străzile Ion Creangă și Calea Ieșilor din sectorul Buiucani.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul automobilului se afla un șofer de 21 de ani. Din motive deocamdată nestabilite, acesta ar fi tamponat în plin tânărul de 25 de ani, care se deplasa cu trotineta în aceeași direcție.

La fața locului au intervenit și medicii cu ambulanța, iar tânărul accidentat a fost dus la spital. Potrivit medicilor, acesta a suferit mai multe fracturi dar și răni, inclusiv în regiunea capului. În prezent, starea lui este calificată drept gravă, el fiind inconștient.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Doi bărbați, prinși pescuind ilegal în apele de frontieră cu ustensile conectate la sursă electrică

Doi conaționali riscă o cercetare penală pentru braconaj piscicol, dar și amenzi contravenționale pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și opunere de rezistență fizică împotriva angajaților Poliției de Frontieră.

Publicat

Deși, cei doi se avizaseră pentru a merge la pescuit, patrula Poliției de Frontieră i-au surprins în timp ce prindeau pește cu ustensile conectate la sursă electrică, interzis prin lege. Mai mult că aveau în posesie o barcă fără numere de înmatriculare.

Cazul a fost înregistrat ieri, 28 noiembrie a.c., în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul, fiind documentați sunt doi locuitori ai satului Manta, raionul Cahul, cu vârste de 20 și 35 ani.

Acțiunile ilegale a tinerilor au fost monitorizate de către polițiștii de frontieră cu ajutorul dronei. În fapt, la somarea legală privind acostarea la malul bazinului acvatic pentru verificările de rigoare, persoanele au reacționat negativ. Au încercat să fugă de la fața locului, să opună rezistență fizică, dar și să distrugă bunurile și să arunce cele 25 kg de pește, prins ilegal.


În continuare, cazul este cercetat sub toate aspectele legii de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD.

Totodată, despre incidentul dat au fost sesizați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului Cahul.

 


Citește mai departe

topul săptămânii