Ediție TV
/VIDEO/ Colectau bani în „fondul mitei”
Directoarea unei companii de construcții din Chișinău și adjuncta sa sunt cercetate penal pentru trafic de influență, după ce ar fi promis mai multor investitori că vor soluționa problema dării în exploatare a unui bloc de locuințe din sectorul Râșcani al Capitalei.
Acestea ar fi colectat suplimentar de la locatarii imobilului mijloace financiare pentru a influența membrii comisiei de recepție finală a construcției să semneze actul.
În cadrul investigațiilor, efectuate de CNA și procurorii anticorupție, s-a constatat că, în anul 2012, 49 de persoane ar fi investit în apartamente dintr-un bloc de locuit, construcția căruia nici până astăzi nu a fost finalizată. Potrivit acestora, reprezentanții companiei le-ar fi promis că pot influența membrii comisiei de recepție finală a lucrărilor să dea în exploatare construcția. Pentru semnarea procesului-verbal, reprezentanții companiei ar fi colectat de la 35 de familii câte 150 de euro, bani pe care i-ar fi transmis membrilor comisiei.
În această dimineață, CNA și procurorii au efectuat percheziții la directoarea companiei și adjuncta sa, ultima fiind reținută pentru 72 de ore. În urma perchezițiilor, au fost ridicate telefoanele mobile ale persoanelor bănuite, precum și înscrisuri de ciornă cu evidența mijloacelor bănești ilegale, pretinse și primite pentru semnarea procesului-verbal de recepție finală. În prezent, sunt cercetate toate circumstanțele legate de construcția blocului, inclusiv aspecte ce țin de implicarea altor persoane responsabile.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la primirea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Ediție TV
/VIDEO/ Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare: Mașina unei șoferițe, tamponată de un autocamion
Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare. Mașina unei șoferițe în vârstă de 41 de ani a fost tamponată de un autocamion.


Totul a avut loc în seara de 26 septembrie, în jurul orei 20:10, la intersecția străzilor Liviu Deleanu cu Șoseaua Balcani din capitală.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, automobilul era condus de o femeie de 41 de ani, iar la volanul autocamionului se afla un bărbat, în vârstă de 51 de ani. Preliminar, impactul s-ar fi produs din cauza că șoferița nu s-ar fi asigurat în timpul deplasării la preselectarea benzii, provocând impactul.
Din fericire, în urma accidentului nu au fost raportate persoane traumatizate. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă contravențională în mărime de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.
Ediție TV
/VIDEO/ Doi indivizi, condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei
Doi indivizi au fost condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei.


Potrivit materialelor cauzei, liderul schemei are 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea acuzat are 31 de ani și este originar din Râșcani. În anul 2018, acționând din numele a trei companii, aceștia încheiau contracte cu agricultori pentru a procura cereale, însă achitau doar parțial, sau chiar deloc pentru marfa cumpărată.
Deși aveau contracte semnate, aceștia amânau achitarea sub diferite pretexte.
În total, cei doi indivizi au preluat cereale de la circa 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii în sumă totală de peste 14.000.000 de lei. De menționat că liderul grupării figurează și în alte dosare penale cu scenarii similare.
Sentința a fost emisă de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani și poate fi atacată în instanțele ierarhic superioare.
Ediție TV
/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.
Momente de panică pentru locatarii unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, după ce un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.


Totul a avut loc în a doua parte a zilei de 25 septembrie, în jurul orei 14.20, pe strada Liviu Deleanu.
În imaginile de la fața locului, distribuite pe rețelele sociale poate fi observat un fum negru și dens care iese prin geamul apartamentului afectat. La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri.
Ajunși, specialiștii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. În circa 20 de minute, salvatorii au reușit să localizeze flăcările, iar la ora 15.16, focul a fost lichidat complet. Din fericire, în urma incendiului, victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite în cadrul unei anchete.
-
În căutare4 zile în urmă
Femeia din imagini, dispărută deja de 4 zile. Rudele și poliția cer ajutorul cetățenilor
-
Moldova5 zile în urmă
Luau până la 1.000 de euro pentru un permis de conducere. Doi administratori ai unei școli auto din Cimișlia, reținuți
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ A urcat băut la volan și a intrat cu mașina în stâlp. Un șofer din Ungheni riscă să rămână fără permis
-
Moldova4 zile în urmă
Patru dintr-o lovitură. Un accident în lanț s-a produs în apropierea satului Bardar
-
Moldova2 zile în urmă
Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Unde se ascundea bărbatul?
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Două minore bănuite de omorul unei bătrâne la Telenești, plasate în arest preventiv. Fiul victimei: I-au aplicat 37 de plăgi de cuțit
-
Moldova5 zile în urmă
Căutările au luat sfârșit: Două minore dispărute anterior de acasă au fost găsite de oamenii legii
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.