Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Aversele au făcut prăpăd în Chișinău și în întreaga țară: Pompierii au intervenit la peste 70 de misiuni

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, IGSU a preluat și gestionat 124 apeluri de urgență de la Serviciul 112. Pentru lichidarea operativă a consecințelor ploii torențiale, în republică au fost desfășurate 10 misiuni de tractare a unităților de transport rămase blocate, 5 misiuni de defrișare a arborilor căzuți peste mijloacele de transport și carosabil și 14 misiuni de pompare a apei din zonele și subsolurile inundate ale cetățenilor.

Publicat

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au lucrat necontenit toată noaptea pentru lichidarea consecințelor precipitațiilor abundente din seara zilei de 30 august.

Cele mai multe misiuni ale salvatorilor au fost înregistrate în municipiul Chișinău, dar și localități din raioanele Cahul, Criuleni, Basarabeasca și UTA Găgăuzia.

La Chișinău pompierii au pompat apa din mai multe subsoluri a blocurilor de locuit și administrative de pe adresele Dimitrie Cantemir 2/3, Braniștii 5/6, Calea Ieșilor, Kiev și Gheorghe Madan. Tot de intervenția angajaților IGSU a fost nevoie pentru a tracta 5 autovehicule blocate pe strada Ion Creangă nr.5 din capitală. La Criuleni salvatorii au defrișat mai mulți copaci căzuți pe traseu între satele Hârtopul Mare și Izbiște.


O intervenție similară a avut loc și în localitatea Cocieri, Dubăsari, după ce un arbore a blocat partea carosabilă de la intrarea în localitate.

Lucrări de pomparea și evacuare a apelor au avut loc și pe mai multe adrese din UTA Găgăuzia, Cahul și Basarabeasca. În ultimele 24 de ora angajații IGSU au intervenit în 70 situații de risc printre care lucrări de deblocare, pompare, tractare, salvare de persoane și lichidare a incendiilor.

În caz de situații excepționale oamenii sunt în continuare îndemnați să sune de urgență la Serviciul 112.






Moldova

/FOTO/ Un tânăr și iubita sa, documentați pentru tentativă de transportare ilicită a 10 200 de țigări

Funcționarii vamali și polițiștii de frontieră au acționat în comun pe linia de contracarare a două tentative de transportare ilicită a țigărilor, prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Publicat

Cazurile au fost înregistrate ieri, 27 noiembrie 2022, în cadrul controlului de specialitate al pasagerilor de la ruta Chișinău – Londra.

În primul caz, în bagajul unui bărbat în vârstă de 27 de ani, cu dublă cetățenie (MD/RO), au fost depistate 260 pachete de țigări, nedeclarate organului vamal.

În al doilea caz, în bagajul unei tinere de 25 de ani, la fel cu dublă cetățenie (MD/RO), au fost depistate 250 pachete de țigări, nedeclarate organului vamal.


De menționat, că persoanele documentate sunt un cuplu, ce intenționa să transporte ilicit produsele de tutungerie la Londra, dar echipa de control le-a zădărnicit tentativa.

Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Două femei au fost tamponate de o mașină, la Ciorescu: Una dintre victime a decedat

Două femei au fost tamponate de o mașină, în comuna Ciorescu din municipiul Chișinău. Una dintre victime a decedat.

Publicat

Totul a avut loc în data de 27 noiembrie, în jurul orei 16.55.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, o mașină a tamponat două persoane pe trecerea de pietoni.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul mașinii se afla un bărbat de 74 de ani.


Șoferul a tamponat pe trecerea pentru pietoni două femei.

Din nefericire, una dintre victime, în vârstă de 79 de ani în urma traumelor a decedat.

A doua victimă, în vârstă de 73 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.


Pe caz inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un șofer, ajutat de o femeie, se izbește într-o altă mașină, în timp ce parchează

Momentul în care un șofer, ajutat de o femeie, se izbește într-o altă mașină, în timp ce parchează.

Publicat

Totul a avut loc în sectorul Ciocana al capitalei.

În imaginile surprinse la fața locului se poate observa cum o femei iese din automobil și încearcă să-l ajute pe șofer să parcheze, arătându-i cu mâna când să se oprească.

Aceasta însă nu l-a putut ajuta pe automobilist, iar șoferul a lovit mașina deja parcată în spatele său.


De spaimă, acesta a accelerat și a plecat de la fața locului, lăsând femeia care l-a ajutat afară.

Deocamdată nu se cunoaște dacă poliția a fost alertată despre caz.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii