Moldova
Beție criminală, la fălești: Un bărbat și-ar fi omorât amicul pahar, lăsându-l apoi să zacă pe malul unui lac
Crimă la beție, în raionul Fălești. Un bărbat de 55 de ani este suspectat că și-ar fi omorât amicul de 44 de ani, lăsându-l apoi să zacă pe malul unui lac.


Investigațiile au început în data de 29 septembrie după ce o locuitoare a satului Șoltoaia a sunat la poliție declarând că a depistat pe malul iazului din sat cadavrul unui bărbat cu semne vizibile de moarte violentă. La fața locului, oamenii legii au reconstituit cronologia celor întâmplate.
S-a constata că victima de 44 de ani și suspectul de 55 de ani consumau împreunî alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. La scurt timp, conflictul generat într-o bătaie crâncenă.
JANA MOLCEANOV, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE FĂLEȘTI: „În timpul altercațiilor bărbatul de 55 de ani și-ar fi lovit amicul de pahar cu pumnii și picioarele, care în rezultatul loviturilor acesta a decedat. Cadavrul bărbatului a fost îndreptat pentru examinare medico-legală, iar suspectul în comiterea infracțiunii a fost reținut pentru 72 de ore”.
La moment oamenii legii stabilesc toate circumstanțele cazului.
Moldova
Doi moldoveni, reținuți și extrădați din Rusia: Sunt acuzați de omorul a doi minori
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au localizat și reținut doi moldoveni în Federația Rusă, anunțați în căutare internațională pentru omor.


Potrivit oamenilor legii, în anul 2018, aceștia ar fi omorât doi minori. Mai exact, suspecții, care aveau atunci câte 20 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate, s-au luat la ceartă cu victimele. Scandalul a generat într-o bătaie crâncenă, iar suspecții le-ar fi aplicat minorilor mai multe lovituri cu un obiect ascuțit.
Din nefericire, ambii băieți au decedat pe loc.
Pentru a ascunde urmele crimei, cei doi au îngropat cadavrele acestora într-o fâșie forestieră din localitate.
După ce au fost localizați în Federația Rusă, cei doi moldoveni au fost aduși în R. Moldova pe cale aeriană. Ambii vor compărea în fața magistraților, acuzați de omor comis cu o deosebită cruzime.
Moldova
Accident groaznic, la Edineț. Șoferul unui Mercedes a murit după ce s-a inversat cu mașina în șanț
Polițiștii din Edineț au intervenit la documentarea unui accident rutier produs la data de 28 septembrie, curent, pe traseul Edineț – Slobodca.


Ajunși la fața locului, din cercetările preliminare, polițiștii au constatat că, un bărbat de 62 de ani, din orașul Dondușeni, conducând automobilul de marca Mercedes, în curbă, din motive necunoscute ar fi pierdut controlul asupra volanului, derapând de pe traseu în șanțul de scurgere a apelor pluviale. În urma traumatismelor primite, conducătorul automobilului a decedat pe loc.
Cadavrul bărbatului a fost îndreptat spre examinare la Centrul de medicină legală Edineț.
Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.
Moldova
Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Unde se ascundea bărbatul?
Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru ECHIPA 902 de către ofițerul de presă de la IP Orhei, Elena Băetrău.


Acesta a fost reținut azi, 29.09.2023, în satul Seliște raionul Călărași, aproximativ la ora 9:15.
Amintim că un deținut a evadat din închisoare pe 28 septembrie. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Penitenciarului nr. 18 din satul Brănești, raionul Orhei.
Deținutul a evadat de la locul de muncă, în satul Chiperceni din același raion. Potrivit reprezentanților penitenciarului, deținutul avea drept de deplasare fără escortă.
Cu detalii revenim …
-
În căutare4 zile în urmă
Femeia din imagini, dispărută deja de 4 zile. Rudele și poliția cer ajutorul cetățenilor
-
Moldova5 zile în urmă
Luau până la 1.000 de euro pentru un permis de conducere. Doi administratori ai unei școli auto din Cimișlia, reținuți
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ A urcat băut la volan și a intrat cu mașina în stâlp. Un șofer din Ungheni riscă să rămână fără permis
-
Moldova4 zile în urmă
Patru dintr-o lovitură. Un accident în lanț s-a produs în apropierea satului Bardar
-
Moldova2 zile în urmă
Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Unde se ascundea bărbatul?
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Două minore bănuite de omorul unei bătrâne la Telenești, plasate în arest preventiv. Fiul victimei: I-au aplicat 37 de plăgi de cuțit
-
Moldova4 zile în urmă
Căutările au luat sfârșit: Două minore dispărute anterior de acasă au fost găsite de oamenii legii
-
Ediție TV5 zile în urmă
/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.