Moldova
Un moldovean, prins la frontieră cu un permis de conducere sirian, care s-a dovedit a fi fantezist
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din PTF Criva cu ajutorul ofițerilor FRONTEX au deconspirat ilegalitatea unui șofer care s-a legitimat cu permisul de conducere neveridic. Mai exact, tipul permisului s-a dovedit a fi inexistent.


Pe sensul de ieșire din Moldova s-a prezentat șoferul cu dublă cetățenie (RM/SYR) la volanul unui autoturism, cu numere de înmatriculare moldovenești. La controlul de rigoare, polițistul de frontieră a solicitat și toate documentele pentru mijlocul de transport, inclusiv cele ce-i permit să-l conducă. Din primele cercetări au apărut bănuieli asupra autenticității permisului de conducere, care ar fi emis de către autoritățile siriene. În comun cu ofițerii FRONTEX a fost verificat amănunțit documentul, ca urmare a fost constatat că așa model de permis nu există, fiind unul fantezist.
La audieri, bărbatul și-a susținut poziția că permisul său este autentic, însă fără a oferi alte detalii despre obținerea acestuia. Și-a putut continua deplasarea, însă doar în calitate de pasager.
Cercetările pe caz continuă, permisul fantezist a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei tehnico-științifice.
Moldova
Un microbuz de rută s-a tamponat într-un camion, în capitală. Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital
Accident grav, în capitală. Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital după ce microbuzul în care se afla ca pasager s-a tamponat într-un autocamion.


Coliziunea s-a produs în după-amiaza de 02 octombrie, în jurul orei 13.40, pe strada Nicolae Milescu-Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei. Imagini de după accident au fost distribuite pe rețelele sociale, iar în acestea se pot observa că microbuzul de rută a intrat cu partea din față în remorca unui autocamion.
În urma impactului, parbrizul, capota și bara de protecție din față a microbuzului au fost grav avariate. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic a declarat că în urma impactului, un minor în vârstă de aproximativ 12 ani a avut de suferit mai multe răni.
Copilul a fost preluat de medicii de pe ambulanță și dus la spital pentru investigații medicale.
Moldova
Un TIR cu numere moldovenești, implicat într-un accident, în România. Șoferul a avut nevoie de ajutorul medicilor
Un autocamion cu numere de înmatriculare moldovenești a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în România, la 14 km de Bârlad, pe sensul de mers spre Vaslui.


Șoferul autocamionului a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit presei de peste Prut, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
În accident a fost implicat un autocamion încărcat cu mobilă, în autovehicul aflându-se doar șoferul. Până la sosirea pompierilor, conducătorul auto s-a auto-evacuat. Ulterior, șoferul a fost evaluat, acesta prezentând mai multe traumatisme.
El a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la Spitalul Elena Beldiman din Bârlad, având o lovitură în regiunea capului. Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă din care șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanț.
Polițiștii români continuă cercetările.
Moldova
Sfârșit de săptămână cu accidente, în țară: Trei pasageri au ajuns la spital în urma a două coliziuni violente
Sfârșit de săptămână cu accidente violente, în țară. Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașinile în care se aflau ca pasageri au fost implicate în coliziuni.


Primul caz a avut loc în seara de 29 septembrie, la intrarea în orașul Ialoveni. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce o șoferiță de 44 ani nu a respectat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, și intenționând să efectueze manevra de virare spre stânga, în intersecție, nu s-a asigurat.
Drept rezultat, aceasta a fost tamponată de un alt automobil, condus de un bărbat de 42 de ani. În urma impactului, două femei, de 40, și respectiv 50 de ani, pasagere în automobilele avariate fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În dimineața următoare o altă coliziune puternică s-a produs în localitatea Copăceni din raionul Sîngerei.
Acolo, un șofer de 19 ani nu s-ar fi putut isprăvi cu ghidajul, a derapat cu mașina pe banda de contrasens și s-a tamponat într-un pilon dinafara părții carosabile. În automobil se mai afla un bărbat în calitate de pasager pe bancheta din spate, care în urma accidentului rutier a avut nevoie de îngrijiri medicale calificate.
În ambele cazuri șoferii au fost supuși etilotestului, rezultatele demonstrând că niciunul din ei nu urcase la volan în stare de ebrietate. Conducătorii auto care vor fi găsiți vinovați de producerea acestor accidente, vor fi sancționați în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.
-
În căutare5 zile în urmă
Femeia din imagini, dispărută deja de 4 zile. Rudele și poliția cer ajutorul cetățenilor
-
Moldova6 zile în urmă
Luau până la 1.000 de euro pentru un permis de conducere. Doi administratori ai unei școli auto din Cimișlia, reținuți
-
Moldova3 zile în urmă
Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Unde se ascundea bărbatul?
-
Moldova5 zile în urmă
Patru dintr-o lovitură. Un accident în lanț s-a produs în apropierea satului Bardar
-
Moldova6 zile în urmă
Căutările au luat sfârșit: Două minore dispărute anterior de acasă au fost găsite de oamenii legii
-
Moldova4 zile în urmă
Vindeau în stradă instrumente furate: Doi bărbați, reținuți la scurt timp după comiterea unei infracțiuni
-
Diaspora5 zile în urmă
România: Un TIR din Republica Moldova a distrus 120 metri liniari de parapet și 40 indicatoare după explozia unei anvelope
-
Moldova5 zile în urmă
Trafic cu valută în Aeroport. Un cetățean al Armeniei, prins cu 20.000 de dolari și 10.000 de euro nedeclarați